Festivalul Creației Iuliene „FILIPIADA” a ajuns la cea de-a IV-a ediție

0
59

Astăzi, 28 februarie, a fost lansată oficial cea de-a IV-a ediție a Festivalului Creației Iuliene „FILIPIADA”, care a fost găzduită de către I.P. Muzeul de istorie, etnografie și artă din orașul Drochia.

Prezent la eveniment, Vasile Cemortan, Președinte al raionului Drochia, a salutat continuarea desfășurării festivalului, prin care se fortifică legătura dintre generații, se promovează valorile culturale și literare. De asemenea, demnitarul a menționat despre faptul că, urmare vizitei de lucru întreprinse recent în mun. Botoșani, România, acesta devine unul internațional.

În calitate de invitați, au participat și Iulian Filip, Maestru în Arte, scriitor, dramaturg, folclorist, om de cultură și creație literară, băștinaș al satului Sofia și Cetățean de Onoare al raionului Drochia; Elena Pintilie, directoare generală a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova; Veaceslav Reabcinschii, director al Centrului de Politici Culturale; Igor Jidraș, vicepreședinte al raionului; Nina Cereteu, primar al orașului Drochia; Liuba Bulgaru, ex-redactor șef al P.P. „Glia Drochiană”.

Potrivit programului, activitatea moderată de către Cristina Țurcanu, șefă Direcție cultură, turism, tineret și sport a Consiliului raional Drochia, a inclus și numere artistice, recital de poezie din creația poetului Iulian Filip.

Ediția din acest an a festivalului este desfășurată de către Direcția cultură, turism, tineret și sport a Consiliului raional Drochia în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Bibliteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani, România.

PUBLICITATE