CARTE DE VIZITĂ
Funcție: director artistic, dirijor ”BAND ORCHESTRA DOINA” Consiliul raional Soroca
Născut: 10 iunie 1986, în satul Drepcăuți, raionul Briceni
Carieră: 20 ani de activitate
Familie: soția Tatiana și 2 copii
Zodia: gemeni
Culoarea preferată: gri
Mâncarea preferată: frigărui
— Deși suntem la ”Fără cravată” totuși cât de des poartă Ion Vorotneac cravată?
— Am câteva acasă, dar le port la evenimente mai speciale. Zi de zi, optez pentru stilul mai liber. Îmi place cravata și cred că acel care o poartă, trebuie să fie demn, pentru că nu toți pot purta o cravată.
—Din ce localitate vine Ion Vorotneac?
— Vin dintr-o localitate frumoasă din nordul țării, satul Drepcăuți, raionul Briceni. Sat mare cu tradiții, obiceiuri și o cultură deosebită. M-am născut în familia lui Nicolae și Galina Vorotneac, oameni gospodari, de omenie, care au fost, sunt și vor rămâne, icoana vieții mele. Am două surori mai mari, una stabilită la Chișinău, cealaltă la Paris. Mă mândresc cu locul natal și nu uit niciodată de unde am plecat.
— Denumirea satului Drepcăuți, îi caracterizează cumva pe sătenii de aici?
— Se spune că pe timpuri, erau mai mulți boieri, care își căutau dreptate, lucru de unde a și apărut denumirea satului. Sigur, că și acum sătenii de aici, sunt oameni cu cinste, corecți și care iubesc dreptatea.
— Faptul că ați fost mezinul casei, ați fost mai alintat, mai răsfățat?
— Nu știu dacă răsfățat, dar am crescut în libertate. De mic copil am manifestat o dragoste aparte față de muzică și ai mei, cumva m-au lăsat în largul meu. În timp ce prietenii mei din mahala munceau pe lângă casă sau la câmp și eu munceam, doar că la acordeon. Lucru, pentru care le mulțumesc părinților, care au știut cum să mă călăuzească, pentru ca să ajung, acolo unde aveam eu nevoie.
— Ați fost un copil șotios?
— Ca toți copii, am făcut șotii multe, dar mărunte. Din spusele părinților, am fost un copil cuminte, care le-a dat ascultare.
— O șotie, care nu o veți uita niciodată?
— Au fost mai multe, dar una dintre ele, s-a întâmplat atunci, când am ajuns pe mâna grănicerilor. Satul meu natal, este amplasat pe lunca Prutului, la 300 de metri de hotar cu România. De râu și de scăldat, ne despărțea granița, care era pe atunci, sârma cea ghimpoasă. Noi copii fiind, am găsit o cale, pentru a o depăși, și de a merge la scăldat. Uite că într-o zi, ne-au prins grănicerii, care ne-au dus la pichet, unde am avut de dat explicații. Țin minte că în gândul meu, era doar ”ce o să zică mama și tata?”. După explicații și o avertizare, ne-am dat voie să plecăm acasă. Asta este peripeția la care astăzi râdem, când ne întâlnim cu foștii mahalagii.
— La școală, ați fost un elev bun?
— Să începem de la faptul că nu am frecventat grădinița, pentru că nu o aveam în sat, așa erau timpurile, dar am plecat la școală dornic de carte, așteptam acel 1 septembrie. Țin minte, că aveam uniformă școală, un ghiozdan mare, cu două buzunare în față și când am ieșit pe poartă, mama mi-a pus o pană, ca să-mi fie mai ușor la școală. Mi-a plăcut la școala și mă simțeam bărbat, că plec singur la școală.
— Care erau obiectele preferate în școală?
— Muzica era pe primul loc, matematica, dar și eseurile de la limba și literatură română, care îmi plac și astăzi. Recunosc, am avut profesori talentați, care știau exact, cum să transmită cunoștințele elevilor, lucru pentru care le mulțumesc și astăzi.
— Când ați înțeles că vreți să faceți muzică?
— Atunci când am găsit o chitară după perdeaua unchiului meu, stabilit la Iași. Nu m-am lăsat atunci, până nu mi-a dat-o. După ce am studiat-o acasă, am schimbat-o pe acordeon, cu un prieten din mahala, fără știrea părinților. Mie îmi plăcea acordeonul, iar lui chitara, iată așa a apărut muzica în viața mea. După care a urmat Școala Muzicală din Lipcani, dar și Colegiul de Arte din Soroca, unde am studiat patru ani, instrumente populare, cu calificare de pedagog, artist instrumentist și dirijor de orchestră de muzică populară. După absolvirea colegiului, chiar a doua zi de la Balul de Absolvire, merg la armată, unde după un an, rămân prin contract, să activez în orchestra brigăzii nr.2. A urmat să activez și în calitate de șef de ”club” așa se numea pe atunci, a Institutului Militar „Alexandru cel Bun”. Perioadă în care cântam și pe la evenimente private, cum ar fi nunți și cumetrii.
— Cunoaștem că a-ți gustat și din munca de peste hotarele țării, cum a fost acea perioadă?
— Patru ani de zile, am locuit în Praga, unde am lucrat în diferite locuri. Am plecat la mama, care muncea acolo. Am revenit acasă, deoarece nu m-am regăsit, simțeam că nu e locul meu. Țin minte cum visam și îmi închipuiam atunci când lucram fie la fabrică, sau pe camion, cum și ce trebuie să fac, ca să sune bine o orchestră. Cu gândul acesta am revenit acasă. Da, acolo am făcut și bani și poate viața e mai ușoară, dar eu nu m-am regăsit.
— De ce Soroca?
— Soția m-a adus acasă… la Soroca. Ne cunoaștem de la Colegiul de Arte, unde și ea a studiat. Mai târziu, Tatiana, face medicină și acum activează în domeniul sănătății. Pe 1 mai revin acasă și în luna septembrie, jucam o nuntă frumoasă, cu lăutari, tradiții, obiceiuri alături de cele mai apropiate rude.
— Cum a apărut ”BAND ORCHESTRA” în viața dumneavoastră?
— Nu era în plan ”BAND ORCHESTRA”, ci Orchestra de muzică populară ”Doina”. Am muncit foarte mult pentru a forma și închega un colectiv de instrumentiști. S-a întâmplat prin 2015, pe când am fost angajat la Colegiul Pedagogic ”M. Eminescu”, unde alături de elevi, dar și alți instrumentiști pe care îi invitam din afara instituției, am creat o orchestră, care a început să sune. Pe 26 mai, 2019 am participat în cadrul Festivalului Orchestrelor de Muzică Populară ”Victor Postolache”, unde am susținut un recital muzical, de 20 de minute. După evoluare, președintele de raion, pe atunci Ghenadie Muntean și șeful Secției de Cultură, Grigore Bucătaru, ne-a propus să numit acest colectiv,”BAND ORCHESTRA”. De aici a și pornit viața ”BAND ORCHESTREI”Consiliului raional Soroca. La moment, orchestra, număr 20 de instrumentiști și se bucură de zeci de premii și trofee.
— Care sunt succesele de până acum a”BAND ORCHESTREI” Consiliului raional Soroca?
— Diferită, chiar și rapp. Ascult muzică ușoară, clasică, dar cea de top e muzica populară. Muzica populară e 24/24 în cap, suflet, inimă și trup. Ba mai mult, îmi place să compun muzică. Am deja 12 lucrări proprii, care sună în orchestra mea și multe –multe altele pe hârtie, care așteaptă să iasă. Îmi place să combin stilurile de muzică, cum ar fi cea populară cu cea clasică sau ușoară, cu ritmuri balcanice, ca să iasă într-un final, ceva interesant pentru public.
— Cea mai fericită zi din viață?
— Atunci când m-am născut eu și copiii mei.
— Cel mai trist moment din viață?
— Când a murit tata.
— Ce vă liniștește?
— Când sunt în sânul familiei… când îmi văd îndestulat și fericit băiatul și pe fata mea.
— La ce visează Ion Vorotneac?
— Visez să fiu sănătos alături de familia mea. Visez ca ”BAND ORCHESTRA” să ajungă departe și recunoscută în țară. Visez să pot cuceri publicul sorocean și nu doar, cu prestații bune.
