„Ca să fim mai buni, trebuie să muncim”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: şef al Secției mecanică, IP Colegiul Tehnic Agricol Soroca
Născut: 28 mai 1978, în orașul Soroca
Familia: soția Natalia, copiii Maria, Victor și Victoria
Carieră: 26 ani de activitate
Zodia: gemeni
Culoarea preferată: verde
Mâncarea preferată: sarmalele
— Cât de des purtați cravata?
— Ultima perioadă nu port cravată. Am purtat-o atunci când am fost mire și pe când activam în structurile de forță, deoarece prevedea uniforma. Zi de zi optez pentru un stil mai liber, chiar aș zice stilul sport, pentru că viața mea este strâns legată de sport.
— Cine este ca fire Victor Spinei?
— Nu îmi place să mă caracterizez, dar mă consider o fire deschisă, care găsește limbă comună cu oricare persoană, indiferent de statut. Până la urmă fiecare om este o personalitate și trebuie tratată cu respect.
— Din ce localitate vine Victor Spinei?
— M-am născut în frumosul și istoricul oraș – Soroca, într-o familie de oameni simpli și muncitori. Am o soră mai mare, care din păcate la moment este stabilită cu traiul într-o altă țară. Ne vedem foarte rar și acest lucru este regretabil. Este o situație, care a devenit în timp, viciul societății noastre. Am o familie frumoasă la care țin enorm.
— Cum a fost copilăria pe ulițele sorocene?
— Am fost un copil fericit, deoarece am avut parte de o copilărie foarte frumoasă, bazată pe jocuri distractive și dinamice, fără internet și calculatoare. Zilnic, aveam și niște sarcini de executat. Până venea tata de la lucru, eu trebuia să am grijă de animale și păsări. Făceam tot posibilul să reușesc cu toate sarcinile puse, pentru a putea ieși cu băieții la fotbal. Doar în mahalaua mea, erau 15 copii și toată vara băteam mingea. Când venea iarna, pe lacuri jucam hochei. Pe atunci nu prea erau toate obiectele necesare pentru acest tip de sport, noi fiind copii inventivi, le tot improvizam, dese ori le confecționam din crengile copacilor. Am avut o copilărie foarte frumoasă în pofida faptului că am trecut prin evenimentele anilor ‚90.
— Ați fost un copil șotios?
— Nu prea făceam șotii, dar totuși se mai întâmpla. Țin minte o istorioară care astăzi pare destul de amuzantă, însă pe moment nu prea a fost. Venise la noi în ospeție niște prieteni de familie, cu o mașină de model „Moscvici”, de o culoare verde. Curioși de fire, eu cu sora ne-am urcat în mașină, eu fiind la volan. Așa s-a întâmplat că la un moment dat, s-a pornit mașina și am ajuns drept în grădina vecinului. Am ieșit pușcă din mașină, aterizând la bunica pe cuptor. Tata fiind o fire calculată, nu m-a certat atunci, însă a doua zi, mi-a ținut o lecție bună despre ce e bine și ce nu.
— Ați luat bătaie în copilărie?
— Da, dar nu pot spune că a fost o bătaie. Cum am mai spus tata este o fire cu principii, calculat, era de ajuns să ne privească și noi înțelegeam, însă mama se mai întâmpla să ne mai piște. Mai mult totuși am fost educați cu vorba. Sunt de părerea că orice lucru rău cere o răspundere, în caz contrar nepedepsirea poate naște lucruri urâte.
— În ce relație erați cu buneii?
— Din păcate pe bunei nu am reușit să-i cunosc prea bine, deoarece au plecat în lumea celor drepți, pe când aveam doi sau trei ani, îi cunosc doar din fotografii. Bunica îmi spunea mereu, că iubeam să urc la bunelul după cap. Cea mai strânsă legătură am avut-o cu bunica de pe linia mamei, deoarece a stat o perioadă la noi. Din considerentul că nu mă împăcam deloc cu grădinița, bunica și-a lăsat casă din raionul Rîșcani și a venit la Soroca. A fost o femeie înțeleaptă, cuminte, educată, responsabilă care a avut o viață de loc ușoară, trecând prin perioada celui de-al doilea război mondial. De la ea, am aflat multe lucruri despre timpurile prin care a trecut atunci omenirea.
— Cine vă citea povestea de seară?
— Povestea de seară mi-o citea tata. Țin minte că bunica avea o carte scrisă de mână, de un preot. Mai țin minte cum punea grăunțe de porumb pe plita încinsă și îmi cocea popcorn. În timp ce mâncam acel popcorn, ea îmi citea despre viața sfinților.
— La școală, ați fost un elev bun?
— Anii de școală mai mult sunt legați de terenul și sala de sport. Am fost elev la școala nr. 4 și făceam zilnic naveta, eu trăind în sectorul nr.3 al orașului. După absolvirea școlii, am mers la Colegiu Tehnic Agricol din Soroca, la specialitatea mecanizare agricolă. Aici fiind student, am auzit de la un amic despre Academia de Poliție și despre K1. La Colegiu, au început rezultatele frumoase în domeniul sportului.
— Ce amintiri vă leagă de anii de studenție?
— După absolvirea Colegiului Tehnic Agricol din Soroca, am mers la Academia de Poliție. Au fost ani frumoși. Îmi amintesc o situație, de la balul de absolvire, când unul dintre colegii mei, Eugen, îmi spunea despre performanțele mele obținute pe parcurs, la care eu îl întreb:” Dar tu ce ai făcut în timp ce eu mă antrenam? El răspunde: „Eu, mă distram cu prietenii la discotecă?”. După care zic: „Cum crezi cine a înțeles mai mult din studenție?”. Fiind student, am devenit Campionul Republicii la K1, Campionul Europei și locul II la mondiale. Toată studenția mea, mi-am petrecut-o pe ring și în sala de sport.
— Care este rezultatul obţinut în domeniul sportului de care vă mândriți?
— La moment în calitate de antrenor, mă pot mândri cu mai multe rezultate frumoase. Am sportivi care au urcat pe podiumul de premiere a Campionatelor Naționale și Internaționale. În spatele titlului de Campion, este o muncă enormă. Mă mândresc cu Igor Capcelea – Campionul Republicii, Dan Prohorov – Campionul Cupei Mondiale, iar la moment muncim cu Radu Carp. Ca să fim mai buni – trebuie să muncim, așa ca și în viață.
— Un sfat ca de la antrenor la părinții care doresc să-și implice copiii în sport.
— Sfatul meu pentru părinți este ca să promoveze și să stimuleze copii ca să facă sport. La sală, copiii pot beneficia de diferite tipuri de sport de la vârsta de 7 ani. Mersul pe jos, alergatul, săritul, bicicleta, toate sunt binevenite. Din păcate în Soroca lipsește gimnastica și înotul, care aduc mari beneficii la dezvoltarea copiilor. Sportul este sănătate, iar într-un corp sănătos este și o minte sănătoasă.
— Antrenor sau profesor?
— Antrenor. Când văd rezultatul muncii mele, înfloresc. Nu pot transmite emoțiile care le port pentru fiecare sportiv de al meu. Să nu uităm că sportul cere și mult sacrificiu.
— Cum este Victor Spinei în postură de antrenor?
— Sunt în relație de prietenie cu sportivii mei, discut și transmit informația pe înțelesul fiecăruia, dar în momentul în care se mai întâmplă gafe, respectiv cu înțelegerea nu mai devii luptător. Sportivul trebuie să aibă un caracter sever și cumpătat.
— Victor Spinei – soț?
— Nu aș putea să mă apreciez, dar mă strădui să fiu un soț și un tată exemplar. Dacă e nevoie ajut fără nici o problemă și la bucătărie.
— Victor Spinei – tată?
— Mă strădui să fiu un tată bun. Copiii mei de mici, au crescut în sala de sport. Feciorul de la patru ani, face K1 de performanță, acum a luat o pauză și face baschet. Fata e foarte energică și deși are patru anișori, deja se simte un potențial de o dansatoare profesionistă.
— Cum arată duminica perfectă în familia Spinei?
— În familia Spinei avem o frumoasă tradiție, ca în fiecare zi de duminică să mergem la bunica la mămăliguță, pește și la o vorbă bună. Duminica este ziua familiei.
— Ce semnifică Soroca pentru dumneavoastră?
— Soroca pentru mine este totul. Aici m-am născut, crescut, activat, aici cresc copii mei. Pot spune că Soroca este viața mea.
— Ce scop aveți în viață?
— Ca și fiecare părinte scopul principal este să-și vadă copiii sănătoși și realizați. Îmi doresc copiii lângă mine, să nu fie nevoiți să plece în lumea mare. Fiecare dintre noi să se implice pentru a avea o societate sănătoasă. Să avem realizări frumoase ca să avem respectiv o societate frumoasă.
— Victor Spinei este un om fericit?
— Da, sunt un om fericit.
— Un mesaj pentru cei care ne citesc?
— Fiți mai blânzi, mai buni, stimați și respectați aproapele!
PUBLICITATE
