Dacă până nu demult satul Cunicea din raionul Floreşti era renumit ca exportator de mături, apoi în prezent e şi cel mai mare producător de căpşune din regiune.
Plantaţiile de pomuşoare aici ocupă 200 de hectare. De creşterea căpşunilor s-au „îmbolnăit” peste 60 de fermieri. Unii cultivă aceste fructe pe suprafeţe de la 30 de ari în sus. Iar în gospodăriile ţărăneşti ale lui Semion Donţov şi Denis Caunov căpşunăriile se extind pe 8 hectare. Prioritatea se acordă soiurilor Aroza şi Marmelad cu fructe măşcate de 3-4 centimetri în diametru şi 30 grame în medie fiecare. Aceste pomuşoare sunt comercializate în stare proaspătă pe piaţa internă. Deja au fost vândute peste 500 tone de căpşune la un preţ de peste 25 lei kilogramul. Dar culesul va continua până la sfârşitul săptămânii. Apoi vine rândul soiului mai târziu Malvina, care e destinat preponderent pentru export.
- În total Cunicea produce peste 1000 de tone de căpşune. La culesul lor sunt antrenaţi circa 500 de băştinaşi şi cam tot atâtea persoane mobilizate din alte sate, – ne-a comunicat inginerul cadastral al primăriei Serghei Guivan.
- Căpşunăritul pentru noi deja a devenit o „boală”, ce aduce bani, dar şi plăcere, – afirmă primarul satului Tatiana Corniencova. – Numai te apropii de plantaţie şi nu mai poţi de bine ce ţi-i de la mirosul ispititor al acestui fruct delicios.




















