„Dacă ai ajutat cel puțin un om – ziua nu a fost trăită în zădar”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: directorul IMSP Centrul Medicilor de Familie Florești
Născută: 9 aprilie 1972, în satul Roșietici, raionul Florești
Carieră: 28 de ani de activitate
Familia: soțul Igor,
fiicele Sofia și Bianca
Zodia: berbec
Culoarea preferată: toate culorile sunt speciale
Mâncarea preferată: mâncarea bună
— Din ce localitate vine Svetlana Rusu?
— Sunt născută în satul Roșietici, raionul Florești. O localitate frumoasă, cum nu mai există în lume. Este baștina mea, pe care o iubesc, unde nu aș pleca, revin de fiecare dată. M-am născut într-o familie de intelectuali, mama fiind profesoară de fizică și matematică, iar tata tehnician. Am o soră mai mare Victoria și un frate mai mic Andrei. Din păcate copilăria mea a fost umbrită de decesul părinților, foarte prematur, ei de acolo de sus, ne-au purtat de grijă, în tot acest timp.
— Cum a fost copilăria pe ulițele satului Roșietici?
— Am avut o copilărie ca a tuturor copiilor generației mele. O copilărie cu multe aventuri, fiind de fire un copil curios, eram mereu în căutare. De mică eram foarte interesată de istoria satului meu. Pe când eram prin clasa a VI-a, am luat o agendă și am mers din casă în casă, culegând informații despre satului Roșietici. Ulterior tot ce am cules, am îmbinat într-o istorie a satului, care sper că încă se mai păstrează în cabinetul de istorie a gimnaziului din sat.
— Ce jocuri aveați în copilărie?
— Diverse jocuri, coardă, cretă, scăldat, mergeam la prins pește, pentru că localitatea este amplasată pe malul râului Răut. Pe lângă distracții avem și responsabilități, ca exemplu, să pasc bobocii. Lucru de pe lângă casă se împărțea cumva la trei, mie, surorii și fratelui. De mici suntem cei mai buni amici, și sunt fericită că suntem împreună, aici, în raionul Florești. Toate sărbătorile de familie, le petrecem alături și e tare frumos. Lucru pe care încerc să-l educ și la copii mei, fiindcă ce nu s-ar întâmpla în viață, ei trebuie să fie alături. Nimic nu trebuie să treacă drumul între frate și soră.
— Ați fost un copil cuminte?
— Am fost un copil prea șotios, care a dat bătăi de cap părinților. Totuși erau șotii copilărești, de gen, mergeam la scăldat fără ca să preîntâmpin pe cineva. Apropo să înot, nu pot nici astăzi. Îmi plăcea comunicarea cu semenii mei și eram mai mult printre băieți la joacă.
— Ați fost o elevă exemplară?
— Niciodată, nimeni, nu m-a impus să-mi fac temele de acasă, o făceam responsabil și din plăcere pentru carte. Mi-au plăcut toate obiectele, dar totuși mai mult le preferam pe cele fixe. Cartea a fost prezentă în tot drumul meu, la școală, apoi la Universitatea de Medicină, unde am făcut facultatea de pediatrie și mai apoi la masterat, facultatea sănătate publică. Sunt un om care mereu vrea să învețe lucruri noi. Am făcut și facultatea de drept, la Universitatea din Bălți. Astăzi, studiile juridice, îmi sunt de folos. Parcă aș mai dori să învăț ceva și acum… deja am niște idei, pe care țin să le aplic în practică.
— Profesorul cu care mergeți prin viață?
— Mai puțin am cunoscut-o pe mama mea, pe care am pierdut-o pe când aveam trei ani, dar umbra ei și energia ei, m-a însoțit toată viața. Pe parcurs întâlnindu-mă cu discipoli de ai ei, toți îmi spuneau că a fost o persoană și o profesoară extraordinară. Cred că ea este profesoara care, mi-a marcat viață. Sora mea, la fel este profesoara vieții mele, care este și directorul gimnaziul din Roșietici. De fapt toți profesorii pe care i-am avut, îmi sunt dragi. Nu puteam să scriu o compunere dacă nu era dna Timofeici și nu puteam ști matematică, dacă nu era dna Rotundu.
— De ce medicina?
— Medicina nu o alegi tu, ci ea pe tine. Atunci când am absolvit școala, avem trei gânduri, să fac medicină, drept sau jurnalistică. Tata când era în viață, tot timpul spunea, că va avea o fiică profesoară și o fiică – medic. Dorința mea, a corespuns cu dorința tatălui. Mă bucur, deoarece îmi iubesc mult profesia.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost în satul Vărvăreuca, raionul Florești, în calitate de medic pediatru. Am avut norocul să vin într-un colectiv foarte frumos. Am avut colegi buni care mi-au dat curaj și sfaturi. De la Vărvăreuca m-am rupt foarte greu, chiar și astăzi am o nostalgie după activitatea de aici.
— Medic sau manager?
— Medic… dar fiind de 20 de ani, în calitate de organizator, sunt mândră de colectivul meu. Îmi iubesc echipa, care este cea mai bună din lume.
— Prima dragoste?
— Prima dragoste evident că este dragostea din copilărie, iar dragostea profundă și adevărată, am trăit-o pentru soțul meu, cu care suntem împreună mai bine de 20 de ani. El pentru mine este un ideal din toate aspectele. Este din raionul Dondușeni, satul Plop și este medic de familie.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Rusu?
— Duminica perfectă începe la biserică. Atunci când am posibilitate merg, pentru că mă cheamă ceva acolo. După revin acasă, unde urmează o masă cu niște bucate, poate, mai speciale. În rest, ne pregătim pentru a doua zi, care este de muncă.
— Svetlana Rusu – soție?
— Cred că este loc pentru mai bine, sunt destul de ocupată și știu că poate undeva nu îmi onorez toate obligațiunile. Mă bucur că sunt acceptată și înțeleasă. Cel mai mare regret, este că prea puțin timp le-am oferit copiilor și familiei mele.
— Svetlana Rusu – mama?
— Am o relație de prietenie cu fetele mele. Fiica mai mare Sofia, este stabilită cu traiul la București, acolo muncește și recent am devenit bunică. Iar Bianca, face liceul la fel la București, este în clasa a X-a și vedem ce va urma. Suntem trei fete berbeci, iar soțul Capricorn, nu știu cum luptă cu noi, dar cu siguranță suntem o familie prietenoasă și foarte unită.
— Sveltana Rusu – manager?
— Aici e cazul să o zică colectivul. Cel puțin, un conducător trebuie să țină cont de trei lucruri, unu – că lucrează cu oameni, doi-muncim după reguli, care trebuie respectate și trei – trebuie realizat faptul că într-o zi, trebuie să pleci, mă refer la funcția de manager. Trebuie să conduci astfel încât să rămână loc de ”bună ziua”. Atunci când mi se spune că lucrătorii medicali lucrează nu din frică, ci din respect și responsabilitate, cred că aceasta este cea mai mare apreciere. Iar când nu sunt prezentă, iar lucru merge bine, la fel este un indicator pentru un conducător.
— Ce semnifică Florești, pentru dumneavoastră?
— Florești este totul meu. Este baștina mea, orașul unde locuiesc mai bine de 20 de ani. Prefer să merg pe jos la servici și apoi acasă, cu fiecare persoană mă salut și mai discutăm. Am avut posibilitatea să merg în alt oraș, dar am preferat să rămân la Florești. Aici este liniștea mea, oamenii buni, colectivul și familia mea.
— Hobby?
— Lectura și atunci când primim vreo invitație de la prietenii noștri stabiliți în diverse țări ale lumii, acceptăm cu drag. Așa am vizitat Portugalia, Italia, Spania, Vaticanul și Franța. Visul meu este să ajung în Ierusalim.
— Scopul vieții?
— Scopul vieții mele este foarte firesc și simplu, să fie pace în lume, familia mea să fie bine și să am putere să ajut oamenii. Dacă ai ajutat cel puțin un om, ziua nu a fost trăită în zadar.
— Un mesaj pentru cititorii ”ZN”?
— Mulțumesc „Ziarului Nostru” pentru timpul acordat, succes echipei în activitatea de mai departe, iar cititorilor le spun – să fim mai buni!
