Răspunsul Marinei l-a năucit: „…Nu! Eu sunt logodită. Cu tine eram şi sunt gata
să împart o dragoste platonică şi nimic mai mult.”
În seara de duminică Nelu era foarte trist, cum a fost trist toată săptămâna. Nu-şi putea afla locul. A ieşit în parc. Lume puţină pe alei, băncile părăsite de pensionari. S-a aşezat confortabil pe una din ele şi a început să răsfoiască un ziar. Se uita la poze şi la titluri, dar gândurile îi zburau hăt departe-departe, amestecându-se cu muzica ce răzbătea din restaurantul de la marginea parcului. Se gândea la ea, la Marina.
N-a crezut în dragoste la prima vedere
Caruselul emoţional îl ducea spre seara banchetului de acum doi ani când o cunoscuse. Erau la un festival de dans. Ea a intrat în sală când toată lumea era aşezată la masă. Nici nu bănuia că locul liber din faţa lui va fi ocupat de o fiinţă atât de fermecătoare. Înaltă , suplă, păr castaniu şi ochi albaştri. Chipul ei transmitea energie, iar cuvintele îl vrăjeau pentru că exprimau inteligenţă şi profunzime. Veselie, nebunie, fluturi în stomac. Până atunci nu credea că există dragoste la prima vedere. Repeta mereu în discuţiile cu colegii că nu-şi poate imagina cum unii bărbaţi se lasă seduşi de la prima apariţie a unei femei. „Eu cred că aş avea nevoie de timp ca să o cunosc, să-i descifrezi gândurile şi numai după aceea m-aş îndrăgosti. Frumuseţea exterioară pentru mine mai puţin contează.”, opina Nelu. Ba bine că nu. Când frumoasa din faţa lui a întins mâna să ciocnească paharul şi degetele lor s-au atins, pe Nelu l-au trecut fiori. Ea a spus că o cheamă Marina, iar el şi-a pronunţat numele, bâlbâindu-se. În cele trei zile de festival a urmărit-o de la distanţă, iar în timpul spectacolului de gală au schimbat doar câteva vorbe despre dans şi muzică. Nelu s-a întors la Bălţi bolnav. Se gândea numai la ea şi se condamna de ce nu i-a ajuns curajul să-i ceară numărul de telefon, sau adresa. Ştia doar că este din Cernăuţi.
Flacăra pasiunii îl copleşea
Dar surprizele vin atunci când nici nu te aştepţi. Marina era implicată într-un proiect transfrontalier. Peste două săptămâni a venit cu echipa de implementare la Bălţi. După prima zi de lucru în timp ce se îndrepta cu colegii spre hotelul unde erau cazaţi, chiar în imediata apropiere a hotelului a dat nas în nas cu Nelu. „Să vezi şi să nu crezi!”, a exclamat ea. Emoţionat peste măsură, tânărul nostru îndrăgostit a recunoscut: „Să nu-ţi pară straniu, dar chiar în aceste clipe mă gândeam la tine. De fapt mă gândesc întruna din seara când te-am cunoscut.” A invitat-o la un bar, unde au stat până aproape de zorii zilei şi au vorbit mult despre lucruri frumoase, despre lecturile de ultimă oră. Spre surprinderea lor, şi unul şi celălalt tocmai terminaseră de citit „Maestrul şi Margarita” de Bulgacov. A doua zi Marina a plecat, iar relaţia a continuat prin schimb de mesaje pe telefon, prin Skype, pe Messenger. Mesajele exprimau trăirile interioare ale fiecăruia – un fel de cod al dragostei lor, descifrat numai de ei doi. Astfel legau emoţie de emoţie, trăind romantismul unei frumoase poveşti de iubire platonică. Cu ordine în minte şi în inimă s-au întreţinut aşa aproape doi ani. Nelu iubea şi era fericit, se bucura de clipă. Dar niciodată nu a întrebat-o pe Marina dacă ea îl iubeşte sau nu, sau dacă are pe altcineva. De la ea învăţa cum să simtă, cum să trăiască frumosul şi îi era de ajuns. Flacăra pasiunii îl copleşea.
Inimă sfâşiată în bucăţi
Considerând că a sosit momentul ca ea să afle că este dragostea lui cea mare şi că doreşte s-o aibă alături pentru toată viaţa, a hotărât să-i facă o surpriză. I-a propus să meargă cu el într-un pelerinaj la Putna cu intenţia ca acolo s-o ceară în căsătorie. Dorea ca acest moment să fie de neuitat, cu totul special. Nu-şi imagina că poate să aleagă un loc mai frumos şi mai plin de vibraţii decât Mănăstirea Putna pentru fericitul prilej. Au plecat într-o zi superbă de martie, trecând hotarul pe la Costeşti Stânca. Tot drumul au glumit, au vorbit despre dor, setea de bani, ce mistuie sufletul omenesc de când lumea şi pământul. Când se apropiau de sfântul lăcaş au iniţiat o discuţie despre smerenie şi credinţă. Marina şi-a expus gândurile prin cuvintele unui duhovnic la care merge o dată pe an şi care i-a spus că a fi smerit înseamnă să-ţi ştii locul tău în raport cu Dumnezeu, nu cu oamenii. Iar credinţa înseamnă până la urmă a fi fidel propriilor tale hotărâri. Iar Nelu a adăugat că smerenia şi credinţa merg braţ la braţ cu dragostea. El i-a spus Marinei că merge foarte rar la biserică pentru că l-au dezamăgit mai multe lucruri, în special multe feţe bisericeşti, dar în Dumnezeu crede şi simte că are o legătură personală cu EL. Ajunşi la Ierusalimul Neamului Românesc au vizitat muzeul, apoi au mers cu o floare la Mormântul Slăvitului Voievod Ştefan. Aici Nelu, îngenunchind în faţa mormântului a apucat ferm şi tandru mâna Marinei, a scos inelul din buzunar şi a întrebat-o în şoaptă „Vrei să fii soţia mea?” Marina a făcut ochii mari. Nu se aştepta. A schiţat un zâmbet şi a tăcut. Nelu i-a mai zis o dată: „ Să ştii că nu glumesc. M-am gândit foarte bine. Tu eşti totul pentru mine şi vreau să împart cu tine tot restul vieţii.” Răspunsul Marinei l-a năucit: „Nu mă aşteptam la asta. M-ai luat prin surprindere…Nu! Eu sunt logodită. Cu tine eram şi sunt gata să împart o dragoste platonică şi nimic mai mult.”
Nelu simţea cum se prăbuşeşte pe dinăuntru, nu-i ajungea aer. A cerut puţină apă, Marina i-a întins sticla. În tăcere a intrat în biserică, a îngenuncheat în faţa Icoanei cu chipul lui Iisus. Licărul din ochii lui se stinse, lacrimile-i curgeau şiroaie pe obraji. Ea a îngenuncheat alături de el. Au stat aşa minute în şir. Nebun de durere, cu inima sfâşiată în bucăţi a părăsit mănăstirea. Au urcat în maşină tăcuţi. El nu avea puterea să vorbească. Ea nu îndrăznea să-i zgândăre durerea, dar se purta ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru el însă drumul până acasă a fost chinuitor. A acceptat s-o conducă până la punctul de trecere de la Mămăliga. Când a coborât din maşină, i-a prins mâna şi a privit-o drept în ochi fără să-i spună un cuvânt. „Dacă vrei, continuăm jocul. M-am lăsat cuprinsă de un fior ameţitor în această relaţie platonică de care logodnicul meu nici nu bănuieşte. N-am mai simţit ceva asemănător niciodată. E o mare fericire să trăiești misterul unei astfel de iubiri. ” Atât i-a spus ea şi a plecat.
Marina îl roagă să înnoade firul iubirii
Aproape o lună pe Nelu nu-l prindea somnul. După trei zile de la despărţire a vrut să-i vorbească, dar ea nu a răspuns la apeluri, nu a dat niciun semn că a primit mesajele lui. „Să fi dezlegat enigma logodnicul ei? De ce a dispărut din viaţa mea la fel de fulgerător cum a apărut la festivalul de dansuri populare unde am cunoscut-o?!”- se întreba nedumerit bărbatul. A sperat, a așteptat, dar minunea nu s-a întâmplat nici peste un an , nici peste doi. Și tocmai când rana se tămăduise, când o nouă dragoste își făcea loc în inima lui, a apărut la orizont și Marina. Cu scuze și păreri de rău îl ruga pe Nelu să înnoade firul iubirii lor. Însă trenul deja plecase. Necătând la faptul că mai păstra sentimente curate față de ea, a implorat-o să nu se mai arate în calea lui. Peste câteva luni s-a căsătorit cu noua lui dragoste, Angela. Licărul fericirii sclipea în ochii lui. Voia să cânte, să strige cu glas tare că e fericit, că a mai trecut un hotar al tainelor vieții, care i-a redat credința în oameni, setea de muncă și dragostea de viață. Era anul 2019.
Nina Neculce
