Culmea mizeriei! În văzul copilului, care răcnea cât îl ţinea gura, animalul a violat-o
Alina era o fată cu mintea ageră. Dar la 16 ani a trebuit să-şi ia lumea în cap şi să plece de acasă. Nu mai putea tolera comportamentul tatălui care o bătea fără motiv, iar pe maică-sa o umilea şi o înjosea la tot pasul. Se purta cu ea de parcă i-ar fi fost servitoare şi nu soţie.
În una din zile, când taică-său a pedepsit-o din nou fără motiv, şi-a adunat câteva lucruri într-o geantă şi a plecat cu ştirea maică-si la Chişinău. A tras la o mătuşă, care se recăsătorise cu un bărbat, căruia îi decedase de un an soţia. Atât mătuşa, cât şi soţul ei au primit-o cu braţele deschise. Bărbatul era cu stare, mult mai în vârstă decât mătuşa. Avea doi copii mari, daţi pe la casele lor. În noua ei familie, Alina se simţea ca peştele în apă. Mergea la şcoală, se implica în diverse activităţi din viaţa şcolii. Apoi, cu ajutorul acestor oameni care îi deveniseră ca nişte părinţi adevăraţi, a făcut facultatea.
De la soţ frumos şi deştept – la monstru
La finele anului III de studii, domnişoara Alina s-a căsătorit cu Mitru, un coleg de facultate. Colegii au rămas miraţi: „Se mărită Alina?! Nu se poate! Doar ea tot timpul a declarat că e împotriva căsătoriei, nu crede în ea.” Mitru, cum să vă spun, o urmărea cu admiraţie şi adoraţie de la anul I, dar nu se grăbea să o cucerească. Abia la anul II a cutezat să se apropie de ea şi să-i şoptească la ureche: „Eşti ca o zână din poveşti, frumoaso!” Alina nu s-a topit la auzul acestor vorbe, ci dimpotrivă, i-a răspuns cu o privire rece, uşor încruntată. A trebuit să treacă mai mult timp până când „zâna” a devenit binevoitoare cu „prinţul”. Iar „prinţul” a cerut-o în căsătorie într-un moment când ea vedea în el pe bărbatul visurilor sale.
Însă nu a trecut mult după nuntă şi soţul ei frumos şi deştept a început s-o agreseze fizic şi verbal, invocând momente de gelozie. Şi Alina vărsa lacrimi de durere şi suspin. După naşterea fiului au apărut probleme cu băutura. Bea foarte mult soţul ei şi în starea ceea de beţie o lovea fără milă cu pumnii, iar uneori şi cu picioarele. Se repeta tabloul din casa părintească. Cât era treaz era cum era, dar cum se îmbăta devenea fiară. Alina trăia coşmarul unei căsnicii nefericite la fel ca şi maică-sa. Nu avea nici trei ani fiul, când a început să-l lovească şi pe el. Mitru considera un lucru normal bătaia, pentru că zicea că la fel şi taică-său l-a bătut în copilărie. Şi asta încă nu era de ajuns. Nesimţitul o mai şi înşela. Se ducea cu prima femeie care-şi desfăcea picioarele în faţa lui. Nemaiputând suporta nimicnicia, Alina a divorţat. I-a lăsat apartamentul cu tot ce avea în el, închiriind o garsonieră nemobilată. Credea că a scăpat de nebun şi va putea dormi liniştită. Dar de unde?! Coşmarul nu se încheiase. Biata de ea era urmărită, pândită. Odată a prins-o şi a ameninţat-o că o duce în pădure să-i mutileze faţa ca să nu se mai uite nimeni la dânsa. Altă dată a venit să-şi vadă copilul cu rugămintea să-l ierte şi să se împace. Atunci Alina i-a zis pe un ton liniştit: „Mitru, ce tot vorbeşti? Gata! Ceaşca s-a spart, n-o mai putem lipi înapoi. Nu mai vrem să fim nişte simple obiecte de care tu să-ţi baţi joc.” Nu terminase bine vorba, că nebunul a început a tăbărî cu pumnii asupra ei, cauzându-i o traumă cranio-cerebrală. Şi asta încă nu a fost tot. Culmea mizeriei! În văzul copilului, care răcnea cât îl ţinea gura, animalul a violat-o.
Viaţa nu se termină atunci când te desparţi de un soţ nepotrivit
Alina a făcut declaraţie la poliţie şi agresorul a fost reţinut. Iar după ce a ieşit din spital şi-a zis: „Să-mi plâng de milă şi să sufăr pentru un bleg? Nu e cazul. Viaţa trebuie trăită, nu bocită. Viaţa nu se termină atunci când te desparţi de un soţ nepotrivit, care n-a fost să fie şi când ai doar 30 de ani! Voi fi mai atentă de acum încolo.” Zicând acestea, a pus gând să plece din ţară. Peste o lună şi-a luat copilul de şase ani de mână şi a plecat în Rusia. Acolo soarta i l-a scos în cale pe Răzvan din Moldova de dincolo de Prut. S-au întâlnit într-un moment când aveau disperat nevoie unul de celălalt. Bărbatul se afla pe acelaşi cântar cu ea. Avea 34 de ani, divorţase de soţia alcoolică şi a plecat la Moscova ca să înceapă o viaţă nouă. Avea o fetiţă de 7 ani, care creştea cu bunica. Experienţa pe care a trăit-o cu Mitru o făcea pe Alina să nu se grăbească în a-şi uni destinul cu noul bărbat. Seara şi dimineaţa ea îi mulţumea Domnului că a scăpat de un tâmpit. „Mai bine singură decât să trag ce-am tras”, îşi zicea mereu. Dar până la urmă a acceptat să se recăsătorească. După un an de şedere în capitala Rusiei, cei doi şi-au unit destinele în faţa altarului şi au plecat în capitala Italiei. Răzvan s-a dovedit a fi un om potrivit sufletului Alinei. Era un bărbat frumos, cald la suflet, cu simţul umorului dezvoltat şi foarte generos. O iubea şi-i arăta respectul. De necrezut! Se născuse în aceiaşi zi şi în acelaşi an cu Mitru! Însă deosebirea dintre ei – cerul şi pământul. Răzvan e genul de om care sclipeşte şi pe dinăuntru şi pe dinafară.
S-au cunoscut în Rusia, au muncit în Italia, trăiesc fericiţi în România
Cu iubire şi credinţă Alina şi Răzvan au muncit 16 ani în Italia. Iubirea şi credinţa le-a schimbat viaţa la amândoi. Şi-au construit o casă de toată frumuseţea lângă Suceava. Sunt doi oameni care se înţeleg de minune şi care au crescut împreună copiii din fostele lor căsătorii. Şi-au dorit foarte mult un copil al lor, dar nu-l au, nu le-a dat Dumnezeu. În toţi anii de când sunt împreună l-au aşteptat ca pe un miracol, o bucurie, o împlinire, dar n-a venit. De şase ani sunt stabiliţi cu traiul în România. Fiica a absolvit facultatea de medicină. S-a căsătorit cu un flăcău din Basarabia, medic şi el. După o stagiere în Germania s-au întors în România, locuiesc şi muncesc la Bucureşti. Fiul nu se grăbeşte la însurătoare. A absolvit facultatea de drept şi munceşte alături de tatăl vitreg într-o agenţie imobiliară. Alina, cum vă spuneam, are minte ageră şi a deschis un birou de consultanţă financiară. Îi place să muncească. Cu drag muncesc şi băieţii, cum le zice ea. Seara se întâlnesc toţi trei în familia lor fericită. Cina este o masă a bucuriei pentru toată familia. De fiecare dată sunt poftiţi la cină prin Skype sau telefon şi cei doi de la Bucureşti. Fiecare povesteşte pe rând cum a trecut ziua, spune bancul zilei pe care l-a auzit, se râde, se glumeşte. Şi duminicile şi sărbătorile capătă o atmosferă relaxantă în familia Alinei şi a lui Răzvan. Ei demult au înţeles că dacă iubeşti viaţa şi ea te iubeşte pe tine şi nu uită că viaţa e scurtă şi nu trebuie bocită, dar trăită frumos. Pentru că nu luăm nimic cu noi când plecăm: nici casă, nici masă, nici invidie, nici ură. În urma noastră trebuie să rămână omenia, respectul, iertarea şi zâmbetele pe care am ştiut să le oferim.
Nina Neculce
