,,Ai gânduri bune? Fii responsabil şi luptă pentru ale transforma în acțiuni.”
Activitatea pedagogică a unui profesor începe de acolo de unde el face primul
pas spre cunoaștere. Din fragedă copilărie copilul este un mic profesor. O învață pe
cea care i-a dat viață, să fie mamă, iar mama îl învață să devină ,, Om” şi astfel începe
învățarea reciprocă. Se spune că elevul învață de la profesor și profesorii învață de
la elevi. Deci constatăm cu mirare, dar cu satisfacție că fiecare din noi: copii, elevi,
profesori avem o activitate comună.
Când eram mic, îmi doream să ajung mare. Când eram copil doream să ajung
părinte. Când eram elev îmi doream să ajung profesor. Şi ziceam: ce bine e să fii
mare, părinte şi profesor. Peste ani mi-am dat că seamă cât de bine era când eram
mic, elev şi copilul părinților.
Dar nimic şi nimeni nu te poate opri să fii mic în cele rele, să înveți permanent
ca un elev sârguincios chiar dacă ai o vârstă şi să fii copil atât timp cât ai părinţii în
viaţă.
Dacă în inimă nu ai depozitat o doză de copilărie şi în inima ta nu ai rămas copil,
nu ai cum să lucrezi cu copiii şi mai cu seamă să ai rezultate frumoase.
Şi dacă încep să raportez despre activitatea mea de diriginte atunci mă duc la
anul 2014, când s-a aprins această scânteie din dorinţa de avea o clasă, de a fi
diriginte, considerând că am pregătirea necesară şi în calitate de profesor să am și
această experiență. Astfel, în acel an am început activitatea mea de diriginte la o
clasă nou formată, a IX-a ,,C”.
A fost o încercarea reuşită şi un debut în activitatea mea de diriginte. În toamna
anului 2015 am avut bucuria să iau clasa a V-a ,,A”. O clasă mare de 32 de elevi,
ce a deschis promoția 2015-2023. Pe parcursul anilor au fost de toate şi bune şi grele
dar am învățat din toate câte ceva. A fi diriginte nu e uşor, dar e frumos. Și cred eu
că fiecare din noi ducem activitatea de diriginte numai din dragoste față de elevi. Că
alt motiv nu e. Cineva poate să ne reproșeze că suntem plătiți pentru asta. Nu-i dau
dreptate. Un simplu exercițiu îmi arată că eu în calitate de diriginte primesc 84 bani
pe zi/ elev. De aici reiese că un diriginte nu lucrează pentru bani, el îşi iubeşte elevii.
Banii sunt doar o remunerare simbolică.
Şi cu demnitate putem afirma că fiecare diriginte e un zidar care zideşte caractere
şi are o responsabilitate enormă. Provocarea cea mai mare a unui diriginte este aceea
de a fi flexibil schimbărilor, de ai determina pe elevi spre auto învăţare şi de a trece
din rolul de profesor în cel de facilitator sau ghid spre o dezvoltare permanentă ceea
ce este un imperativ al timpului.
Dirigintele mai are rolul esențial în dezvoltarea corectă a elevilor. Nu am în
vedere notele sau performanţele căci aceste se datorează elevului şi muncii lui de zi
cu zi. Un diriginte își ajută elevii să se auto dezvolte prin trei instrumente de bază:
acceptarea, înţelegerea şi aprecierea.
Un elev care este acceptat așa cum este el, poate deveni un elev cu performanțe.
Deoarece contextul principal în care performațele pot fi atinse este acceptarea. Ești
așa cum ești și ești bun dar hai să încercăm să fim şi mai buni, iată de unde pornim
și unde vrem să ajungem. O elevă din clasa mea s-a logodit în clasa a XI-a. În clasa
a XII-a s-a căsătorit şi aşteaptă un copil. În toate aceste momente am încercat să o
accept, să o înțeleg şi astfel să încheie cu bine studiile la liceu.
În fiecare situație un diriginte apelează şi la înțelegere. Elevii timp de opt ani
trec prin diverse transformări fizice, psihologice şi spirituale. Dacă la începutul
studiilor gimnaziale elevii sunt mai silitori la carte, atunci spre vârsta de 13-14 ani
suntem martorii unor schimbări. Încercarea de a fi independent, prima îndrăgostire,
lipsa motivației la carte sau dorinţa de a se dezvolta mai de timpuriu în alte domenii.
Și aici dirigintele încearcă să ghideze fiecare elev înțelegându-l că trece printr-o
perioadă dificilă. Am un elev care pe parcursul a cinci ani a avut rezultate deosebite
şi la un moment dat l-am văzut mai abătut de la carte. După o discuție sinceră am
primit următoarea explicație:,,vreau să-mi deschid propria afacere şi muncesc foarte
mult pentru aceasta”. L-am înțeles, am aceptat să coboare un pic în clasamentul
performanțelor dar nu mai jos de nota 8. Astfel prin înțelegere am crescut un elev cu
rezultate bune şi un băiat care în clasa a XII este director şi are propria afacere. Un
elev vrea să fie înțeles în diverse situații. Şi am învățat că dacă dirigintele oferă
înţelegere, elevul nu o caută în altă parte.
Orice rezultat care îl are elevul trebuie apreciat. Dacă se mai face legătura cu
calitățile bune ale elevului atunci avem şansa să fim un diriginte apreciat de elevii
care au fost apreciați la rândul lor. Cine din noi ar vrea să muncească fără să fie
apreciat? Mai cu seamă elevii. Și aprecierea nu înseamnă notele. Activitățile
extracuriculare, excursiile, pelerinajele, picnicurile ne oferă posibilitatea să
descoperim elevii şi în alte contexte. De exemplu, eu personal prin aceste activități
am descoperit cine în clasă e cel mai bun bucătar, cine e organizator bun, cine e
contabil, gospodar sau ghid etc. Fiecărui elev i-am acordat posibilitatea să se
evidenţieze, dar şi să se descopere pe sine în diverse situații. Când am apreciat ceva
cât de mic m-am gândit la un singur lucru ,,să dau aripi elevului”. Dacă îi tai aripile
el nu mai poate zbura. Un caz care m-a făcut să plâng la Ziua Profesorului. Eram la
careu şi clasele a XII-a au fost implicate în organizarea activităților dedicate acestei
zile. Şi cum cabinetul meu e la etajul III, mă uit la geam o parte din elevi nu au ieşit
la careu. O colegă îmi zice de ce nu au venit și ei la careu, nu au obraz? Am tăcut și
am crezut că au un motiv. Careul a fost organizat frumos şi la final aud la microfon:
,,Doamna director și toți profesori sunt asteptați la etajul III în cabinetul 30″. Au
trecut prin mine fiorii şi am trăit cu toții o surpriză care m-a adus pănă la lacrimi.
Elevii mei au dat dovadă de responsabilitate. Erau implicați în organizarea unei
surprize. Noi încercând să determinăm elevii să fie cum dorim noi am putea rata pur
și simplu nişte momente frumoase şi de suflet din partea lor. Atunci am înțeles că ei
sunt maturi. Că ei se vor descurca în viață. Că noi nu trebuie să ne grăbim în ai
judeca. Să avem încredere în elevii noştri. Că încrederea vine ca o sămânţă şi vorba
proverbului ,,ceea ce semeni, aceea o să culegi”.
Când au pășit pentru prima dată pragul liceului m-am simțit un adevărat Creangă
în mijlocul copiilor. Iar astăzi după opt ani mă simt tot un Creangă, doar că un pic
trist și cu adiere de singurătate. Au crescut, sunt mari şi asta mă bucură. Da, uneori
singuratatea şi tristețea se împletesc cu bucuria cladită pe speranța că fiecare din ei
va deveni ,,OM cu literă mare” oriunde i-ar purta viața.
Aș mai înșira multe pe hârtie, dar povara și așşa e grea. De un lucru sunt convins,
am fost ca o familie. I-am purtat prin condeiul vieții mele, au fost şi vor rămâne în
gândurile mele, acolo unde mă simțeam neputincios apelam la rugăciune şi de
fiecare dată ruga mea era ,,Doamne să nu facă vreo trăsnaie gravă”. Și mulțumesc
lui Dumnezeu că au ajus la această etapă a vieţii sănătoşi, energici şi fiecare cu
roadele sale.
Despre elevii mei, promoția 2015-2023 voi scrie un capitol aparte. Și dacă aş
cuprinde mesajul meu față de ei în câteva cuvine atunci acestea ar fi: vă iubesc şi
mulțumesc. Vă iubesc şi de aceasta vă asigur căci opt ani din viața mea i-am dăruit
vouă. Dar mulțumesc că şi voi aţi fost cu mine în încercările mele şi cei mai frumoși
ani i-am petrecut împreună.
Am scris un altfel de raport deoarece consider că ceea ce am înşirat aici poate fi
mai mult decât un raport pentru portofiliu, fie că e un articol de ziar, un mesaj ce va
rămâne pentru istoria clasei a XII-a ,,A”, sau o scrisoare de sinceritate a unui
profesor. Calificați-o cum doriți, eu am socotit să fie ,,un altfel de raport”.
Vă mulțumesc mult!
Sergiu Boldirescu





















