Florești – pragul confortabil și larg, care mi-a permis să cresc
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: directoarea Centrului de Creație pentru copii Florești
NĂSCUTĂ: 29 septembrie 1981, în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești
CARIERĂ:19 ani de activitate
FAMILIE: două fiice
ZODIE: balanță
CULOAREA PREFERATĂ: verde
MÂNCAREA PREFERATĂ: salata, verdețurile
— De unde începe izvorul vieții dumneavoastră?
— Izvorașul vieții mele, începe în satul Cotiujenii Mari, raionul Șoldănești, într-o familie de intelectuali. Mama fiind profesoară de istorie și director de liceul, iar tata – inginer. În familie am crescut doi copii, eu și fratele. Sunt mândră de satul de unde vin, satul lui Gherghe Urschi și al altor personalități. O localitate cu oameni gospodari și coline frumoase. Casa mea este în marginea satului, lângă plop, de unde se vede tot satul. Îmi place când văd grădinile îngrijite și atitudinea răzășească a oamenilor. Mă mândresc și cu familia din care provin. Am învățat foarte multe de la mama, calitățile manageriale le moștenesc de la ea.
— Cum arăta o duminica acasă, la mama?
— Duminica începea cumva de sâmbătă, ziua când făceam curățenie peste tot. Dacă eu mă ocupam de curățenie, mama cocea pâine și plăcinte. Clipele de odihnă și pace după o zi grea de muncă, pe pragul casei, la o plăcintă și o cană cu vin… le caut și astăzi…caut liniștea din viața satului.
— Copilăria, cum a fost pe ulițele satului Cotiujenii Mari?
— Copilăria a fost foarte frumoasă și cu multă libertate. Eu și fratele meu nu prea ne țineam de casă, fiindcă aveam părinți ocupați, ei mergeau la servici. Am fost crescută în libertate, poate că mulți ar spune că în prea multă democrație, iar eu zic că am crescut cu personalitate autentică. Am colindat brigada nr 2, dealul fetelor, iar atunci când pierdeam plopul din vedere, știam că trebuie să mă întorc acasă. Mergeam ”cu rândul” cu vacile, acolo coceam porumb, cartofi, mai era și plăcinta de acasă cu lapte. Săream peste râul Ciorna, făceam diferite jocuri și provocări.
— Ați fost un copil șotios?
— Până în clasa a VIII-a, am fost un copil foarte liniștit și cuminte. Nici până astăzi nu știu să mă supăr… situația ar putea să mă deranjeze, dar nicidecum o persoană.
— Ați fost o elevă exemplară?
— Am fost o elevă de nota 8. Fiind și pusă în situația să fiu fiică de director, ce mi-a plăcut, e că profesorii au avut libertatea să mă evalueze exact așa cum eram. Nu au fost presiuni din partea mamei mele, ea fiind de fire foarte modestă. Exemplară ești acolo, unde ești motivată. Mi-au plăcut mult obiectele umaniste. Cu drag îmi amintesc de profesorul de turism sportiv de la Centrul de Creație, domnul Ghilașcu, el a fost cel care ne-a dus prima oară în România, țară de care m-am îndrăgostit.
— După ce ați absolvit liceul, ce specialitate ați urmat?
— Am absolvit liceul din sat, în 1999, o perioadă complicată și fiind îndrăgostită de România, am ales aici să-mi fac studiile, din două considerente. Îmi plăcea această țară, dar și pentru faptul că la Chișinău, îmi dădeam bine seama că mama nu va reuși să mă întrețină, pur financiar. Am fost admisă la specialitatea limbă, literatură greacă și latină din Timișoara. Chiar și în prezent, în lume, de a face latină și greacă, sunt niște studii de lux. Nu e despre asta, dar e despre studierea rădăcinii profunde a cuvântului. Alt fel înțelegi și alt fel te exprimi, atunci când vrei să transmiți un mesaj celuilalt.
— Cum au fost acești ani de studenție?
— Într-adevăr anii de studenție sunt foarte frumoși. Am avut provocări, dar pentru noi, studenții basarabeni, a fost totul cu rezolvare. O scăpare era și bursa, poate din ea reușeam să venim și acasă cu ceva fructe. Profesorii au fost foarte corecți și mereu ne ajutau să creștem, ne încurajau și ne susțineau.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost în clădirea Centrului de Creație Florești, unde mă aflu și astăzi. Mama scria multe proiecte, eu eram de ajutor și le redactam la calculator. Când ne-am întors acasă, am scris un proiect pentru deschiderea Centrului Comunitar de Acces la Informare și Instruire. Am reușit și am deschis centrul în 2004. A fost o zi cu emoție, frică și îngrijorare pentru faptul că vom avea sau nu – beneficiari, mai ales că eram noi veniți în oraș, nimeni nu ne cunoștea. A fost o perioadă când am început să cunoaștem multă lume bună din Florești, care veneau la instruirile noastre .
— Ce semnifică pentru dumneavoastră orașul Florești?
— Florești pentru mine este acel prag confortabil și larg, care mi-a permis să cresc. Aici m-am dezvoltat, am întâlnit oameni buni care au crezut în mine, aici am primit susținere. Astăzi mă mândresc cu echipa mea și am înțeles că tot ce dai ți se întoarce, roata e rotundă întotdeauna.
— Cum arată astăzi, o duminică perfectă?
— O duminică perfectă este atunci când încep dimineața la biserică, în sânul lui Dumnezeu, acolo unde este liniștea și pacea noastră. De acolo venim și acolo ajungem, până la urmă. După care urmează un prânz și o plimbare, în mod special la pădure cu fetele, cu familia mea.
— La ce visați?
— Unul din visele mele, este să ajut oamenii prin educație, fiindcă accesând informația și educația, omul își poate transforma viața. Îmi doresc o școală, așa cum o văd și o visez eu, dacă aș izbuti, aș fi foarte împlinită.
— Regrete?
— Nu am regrete.
— Hobby?
— Să dansez și tot ce ține de partea ecologică, terapii, masaj.
— Sunteți o femeie fericită?
— Da, sunt o femeie fericită.
— Un mesaj pentru cititorii „Ziarului Nostru”
— Cel mai bine e acasă… valorile noastre străbune sunt testate în timp, aici e și veșnicia. Să nu căutăm în altă parte ceea ce ar putea să fie o ”fata morgana”. Aici și acum e rostul nostru și să-l găsim.
