Astăzi, 26 aprilie, conducerea raionului și municipiului Soroca, împreună cu agajații Consiliului raional Soroca și Primăriei municipiului Soroca, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate din teritoriu și veterani, au depus flori la monumentul victimelor catastrofei nucleare de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl de la Complexul Memorial din Soroca.
În cadrul evenimentului vicepreședintele raionului dl Iurie Tănase în numele Președintelui raionului Soroca dl Veaceslav Rusnac a adus recunoștință față de persoanele care au suferit în urma acestei catastrofe și față de Asociația Obștească ”Uniunea Cernobîl din raionul Soroca” care contribuie la păstrarea memoriei camarazilor, implicându-se în activități sociale, acordând sprijin membrilor familiilor lor, menționând: „Adresez sincere mulțumiri, însoțite de întreaga noastră apreciere pentru faptele de eroism și spiritul de sacrificiu ale participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl”.
Primarul mun. Soroca, Lilia Pilipețchi, a vorbit despre consecințele tragicului eveniment și a îndemnat oamenii să fie mai responsabili și mai precauți în tot ceea ce fac pentru că o mică greșeală poate avea urmări grave chiar peste zeci de ani. La fel primarul le-a mulțumit participanților la lichidarea consecințelor avariei pentru curajul de care au dat dovadă.
Conform datelor oficiale, la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl au participat peste 3 500 de cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 3 000 rezerviști, inclusiv 231 ofițeri mobilizați de comisariatele militare, 400 militari din serviciul militar activ, 70 colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne şi 500 de persoane civile. Din raionul Soroca au fost mobilizați 56 persoane.






























