„Unde aș pleca, sufletul mă trage înapoi la Dondușeni, poate și acesta este motivul pentru care sunt la primărie”
CARTE DE VIZITĂ
Funcție: secretara Consiliului Orășenesc Dondușeni
NĂSCUTĂ: 8 martie, 1983 în orașul Dondușeni
FAMILIE: fiica Vladislava
ZODIA: pești
CULOAREA PREFERATĂ: bordo
MÂNCAREA PREFERATĂ: cartofi la cuptor
— De unde începe firul vieții?
— M-am născut în orașul Dondușeni, pe 8 martie, într-o familie de oameni muncitori. Mama toată viața a muncit în domeniul de medicină în sistemul administrativ și tata la fel. Am un frate care locuiește în Dondușeni. Mama provine din satul Cuconești, raionul Edineț, o localitate care deja nu mai există.
— Cum a fost copilăria de la Dondușeni?
— Copilăria mea este legată de bunica mea, care nu mai este printre noi și care era născută pe 9 martie, deci sărbătoream pe 8 martie ziua mea de naștere și apoi mergeam și sărbătoream și ziua de naștere a bunicii. Am fost mult atașată de ea, deoarece a avut mare grijă de mine. Copilăria mea a fost mai modestă deoarece m-am născut într-un cartier industrial, unde în mare parte erau magazine, uzine și centrele de comerț. Comunicarea era mai mult la școală, mergeam împreună la bibliotecă cu prietenii și colegii mei, sau ne întâlneam la toloacă. Am avut o copilărie frumoasă și captivantă alături de gașca mea.
— Care erau responsabilitățile din copilărie?
— Părinții mei fiind bugetari, prin anii 90, au dus-o greu, dar datorită faptului că aveam gospodărie, aveam sote și ”dace”, cum înainte se numea, permanent erau implicați în creșterea culturilor agricole, cum ar fi cartofii, zmeura, ceapa, usturoiul, fasolele. Totodată aveam animale și păsări, căprițe, iepuri. Hrănitul păsărilor și animalelor, îngrijirea cotețului, erau responsabilitățile noastre, desigur după puterile noastre.
— Cum este să fii sora mai mare?
— Fratele meu a fost foarte cuminte și responsabil, de asta nu am simțit greutate sau disconfort că sunt sora mai mare.
— Care erau jocurile preferate în copilărie?
— Aveam multe jocuri preferate cum ar fi „de-a magazinul”, „de-a librăria”. Nu am fost amatoare de păpuși, mai mult îmi plăceau mașinile și constructorul.
— Ați fost un copil șotios?
— Am fost o fire foarte activă, când eram în vârful copacului, când eram pe vârful casei. Am fost un copil șotios și dese ori îmi puneam în grijă părinții, desigur șotiile fiind copilărești.
— O șotie, pe care nu o veți uita niciodată?
— Aveam obiceiul să mă ascund… puteam să fiu în preajmă, dar să nu nu răspund, până sărmanii părinți intrau în panică.
— Ați luat bătaie în copilărie?
— Da și era bine meritată, dar iarăși era o bătaie, educativă.
— Cine vă citea povestea de seară?
— Părinții mei munceau mult și se întâmpla ca mama să vină de la serviciu când noi deja dormeam, dar era bunica care ne citea povești. Când învățasem să citesc îmi plăcea mult să citesc povești, am citit toate cărțile din bibliotecă. Pe atunci era și povestea de seară la televizor, pe care nu o scăpam, pentru noi era o tradiție s-o urmărim.
— Ce ați deprins de la părinți?
— Responsabilitate, onestitatea, corectitudinea, punctualitatea.
— Ce ați deprins de la bunica?
— Sârguința. Bunica mea reușea să lucreze la câteva lucruri odată. Era o persoană activă și comunicabilă, aș spune că foarte multă lume o cunoștea aici în oraș. De la bunica am deprins de a fi primitoare, înțelegătoare și de a fi de ajutor.
— Ce amintiri vă leagă de anii de școală?
— În casă se vorbea limba rusă, doar bunica vorbea româna, de-aceia atunci când am mers la școală, la actualul liceu „Alexei Mateevici”, a fost greu, pentru că totul era nou pentru mine, dar m-am descurcat cu bine. Mi-a plăcut mult școala.
— După absolvirea gimnaziului, unde v-ați continuat studiile și cum v-ați ales specialitatea?
— Alegerea a fost a părinților și am mers la Colegiul din Țaul, unde am studiat specialitatea de marketing. Cu părere de rău nu prea am reușit să savurez anii de studenție, deoarece m-am căsătorit la o vârstă mai fragedă, dar totuși și astăzi menținem o legătură cu foștii colegi, am avut și profesori foarte buni. Am fost niște grupe unite și majoritatea colegilor ne-am realizat. O parte lucrează în sistemul administrativ, iar alții sunt economiști.
— Prima zi de muncă?
— Prima zi de muncă a fost aici la Primăria Dondușeni, în funcția de secretar administrativ. Am avut mari emoții. Am lucrat aproape doi ani, după care am avansat. Am avut parte de un colectiv profesionist, care au pus o bază bună în formarea mea ca un bun specialist.
— Cum este munca de secretar?
— Cu părere de rău, sau de bine, munca îmi ocupă aproape tot timpul. În ultima perioada s-a c-am birocratizat munca în administrația publică, dar speranța este că mâine – poimâine va fi mai bine. Îmi place să muncesc și dacă nu aș face-o în primărie, aș face-o în altă parte. Îmi place să fiu implicată activ, să mă realizez și să fac lucruri utile pentru comunitate. O afacere proprie – nu este despre mine, aș fi limitată cumva la interesele proprii și nu m-aș manifesta, îmi place să aduc folos comunității unde trăiesc.
— Duminica perfectă?
— Duminica perfectă este alături de părinții, frate și familia lui la niște frigărui. Alături de fiica mea care are 12 ani și care poartă numele fostului soț, Vladislava. Fetița mea este în clasa a VI-a, este o fire independentă, lucru pentru care îi mulțumesc deoarece are capacitatea să-și rezolve multe necesități, clar sfătuită de mine. Îi place mult să picteze și este pasionată de muzică, face chitară la școala muzicală. Împreună avem o frumoasă tradiție, în fiecare zi de vineri, să privit ceva interesant la televizor.
— Ce semnifică orașul Dondușeni pentru dumneavoastră?
— Unde aș pleca, sufletul mă trage înapoi la Dondușeni, poate și acesta este motivul pentru care sunt la primărie.
— Regrete?
— Nu…poate doar că nu aș muta munții pentru oamenii care nu merită.
— Cea mai fericită zi?
— Cea mai fericită zi ca și pentru fiecare mamă, este ziua când s-a născut fetița mea. Pentru mine a fost o zi așteptată, o sarcină bine gândită și planificată.
— Cel mai trist moment?
— Cel mai trist moment este divorțul, pentru că 20 de ani de căsătorie nu se șterg niciodată, dar asta a fost să fie. Consider că este corect ca atunci când s-au consumat relațiile să nu mai continue pentru a nu distruge acele ultime picături de comunicare.
— Ce vă liniștește?
— Rezultatele pe care le obțin, indiferent că e pe plan personal sau profesional.
— Hobby?
— Pescuitul, dar ce-i drept nu am timp pentru asta. Pot să stau ore în șir, în soare, în ploie sau în frig, numai să prind pește.
— La ce visați?
— În ultimul timp nu mai visez… în ultimul timp planific, dar totuși e bine să visezi, pentru că visele pot deveni realitate.
— Un mesaj pentru cei care ne urmăresc.
— Puteri pentru a merge înainte indiferent de situație, să-i respectăm pe cei din jur, să ne realizăm în viață după așteptări și fiecare din noi să contribuim pentru formarea unei societăți dezvoltate și sănătoase.
