Copiii se află în vacanța de iarnă până pe 9 ianuarie, iar pentru Poliție siguranța lor reprezintă o prioritate.
Deoarece în această perioadă copiii au mai mult timp liber, vor fi mai puţin supravegheaţi de părinţi, Inspectoratul de Poliție Soroca desfășoară acțiuni care au drept scop prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile, traumatismului în rândul copiilor, infracţiunilor comise împotriva lor, dar și asigurarea securităţii acestora.
În acest context, Poliția vine repetat cu recomandări pentru copii:
Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sunt trimişi de părinţii voştri. Uşa trebuie să fie mereu încuiată.
Nu oferiți date personale sau poze celor cu care corespondați pe internet.
Nu spuneţi persoanelor străine care sună la telefon că sunteţi singuri acasă.
Sunaţi sau mergeţi la un vecin de încredere în cazul în care vă este frică, vă simțiţi amenințați sau aveţi o urgență.
Nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport).
Traversarea străzii se face numai pe trecerea pentru pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai la această culoare.
Atenție Dacă se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, #NU traversați, chiar dacă semaforul arată culoarea verde.
Totodată, în cadrul activităților, agenții economici, au fost informați privind interzicerea comercializării produselor din tutun şi alcool, persoanelor cu vârstă de pînă la 18 ani, iar în caz de necesitate de cere de la cumpărător actul său de identitate.
![](https://ziarulnostru.info/ziarulnostru.info/ziarulnostru.info/wp-content/uploads/2023/01/324027486_502750818626029_3350968315613401265_n-961x1024.jpg)
![](https://ziarulnostru.info/ziarulnostru.info/ziarulnostru.info/wp-content/uploads/2023/01/324088835_491884183098209_2223723607651292950_n-1024x768.jpg)