În ultimul timp șezătorile, organizate de mesagerii culturii atât de la sate, cât și de la orașe, au devenit un fenomen cultural. Organizatorii o fac din dorința de a valorifica tradițiile și obiceiurile populare, care sunt pe cale de dispariție. Internetul a adus în lumină multe asemenea șezători, ce au avut loc acum, în Postul Crăciunului, în mai multe localități din raioanele Florești, Soroca, Dondușeni, Ocnița, Drochia, unde ajunge „Ziarul Nostru”. Eu am răspuns cu bucurie invitației de a participa la șezătoarea, ce a avut loc la Casa de Cultură din satul meu de baștină, Popeștii de Sus, raionul Drochia.
Se destramă în depărtări apuse multe din tradițiile și obiceiurile din Universul satului Popeștii de Sus: șezători, clăci, topitul cânepei, țesutul, obiceiurile folclorice, legate de sărbătorile de iarnă. Alte sunt timpurile, alte valorille, dar fără trecut nu avem viitor. Și pentru ca bogăția de cândva să nu se piardă, angajații Casei de Cultură și-au propus să scoată în lumină mai multe comori din zestrea înaintașilor în cadrul activităților culturale. Dat fiind că postul Crăciunului era perioada prielnică șezătorilor în vatra acestui sat, ei au organizat acum în post o șezătoare demnă de toată admirația. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură în ziua Sfântului Andrei – sărbătoarea care pune început sărbătorilor de iarnă și de care sunt legate multe tradiții și superstiții. În rol de gospodari ai casei s-au aflat soții Alexandra și Constantin Alexandruc. Implicați în desfășurarea spectacolului au fost membrii ansamblului folcloric „Baștina”, gospodari și gospodine din sat, elevi. Tradițiile satului, legate de sărbătoarea Sf. Andrei și celelate sărbători de iarnă au fost aduse în lumină din amintiri. Fetele s-au vrăjit, copiii s-au jucat, bătrânii au povestit, iar gospodinele au țesut, au cusut, au tors, au depănat, au scărmănat și pieptănat lână. Printre glume și povești din viața de zi cu zi, cei prezenți au aflat care era drumul cânepii de la sămânță la pânză, ce este războiul de țesut și ce izvoade de covor țeseau gospodinele din sat, cum erau marcate sărbătorile de iarnă. Despre întreg procesul de țesut al unui covor, de la urzeală până la lucrarea gata, a povestit gospodina de casă, doamna Alexandra. Marina Gutium a demonstrat cum țeseau gospodinele satului la stative tot felul de țesături: rumbă, păretare, țolișoare, prosoape. Și în tot acest timp ansamblul folcloric condus de directoarea Casei de Cultură, Ludmila Chiriac a încântat publicul cu cântece vechi, cântece de suflet, așa cum se făcea la șezătorile de odinioară. Farmecul tradițiilor strămoșești a fost condimentat cu poezii de glumă, poezii creație proprie, cântece de jale, dansuri de cândva, urături.
Frumusețile emoționale. trăite la șezătoare, profesoara Anastasia Munteanu le-a așezat în poezie:
Din amintiri vibrante, mișcătoare
Au coborât sfielnic la Popești
Ninsoare de-amintiri în sărbătoare
La șesătoarea noastră ca-n povești.
Povestitori din vremi de altă dată,
Cu vorbă dulce și mustoasă,
Dezleagă-ncet desaga fermecată
Si seara e mai mult decât frumoasă.
La stative suveica a cântat
Tălchigul s-a mișcat în ritm zglobiu
Iar la război țepușa a-ndesat
Tot fire în culori de curcubeu.
Se amintesc de toate-n șezătoare:
De nuntă, de logodnă, cununie,
De vecerinca dulce-ncântătoare
Cum se juca atunci cu bucurie.
Iar copilași frapați de-atâta veselie
S-au așezat alături de bătrâni
Și-au transformat și ei în feerie
Și cânt, și joc, luându-se de mâini.
Atâta cânt măreț și vorbă bună
Însăilate-n verbe mișcătoare
Așa-i când cei cu inima s-adună
De Sfântu-Andrei la șezătoare.
După spectacol, membrii ansamblului folcloric au repetat colindele satului, ce vin din vremi apuse, „Veniți toți ai lui Adam”, „Sus în deal la Ierusalim” și „Malanca”. În Popeștii de Sus „Malanca” se cântă în seara Sfîntului Vasile. În anii adolescenței am umblat și eu cu „Malanca”. Un flăcău se îmbraca în haine femeieşti. El reprezenta Malanca, şi porneam cu alaiul de urători pe la casele gospodarilor. După ce rosteam urăturile, la final cântam cu toții „Malanca”, care începe așa: „Pe-o movilă, pe-o cărare/ Mălăncuța-i fată mare/ Mălăncuța din Hârlău/ Se plimba prin Movilău! Cu doi bani în buzunar/Cu doisprezece lăutari…”
Două urături, creație proprie, a prezentat în fața celor prezenți și domnul Leonid Cotenco de 78 de ani, fost profesor și primar al satului în câteva mandate. Dragostea pentru tradițiile neamului l-a însoțit mereu. A fost unul din cei mai inspirați povestitori în cadrul șezătorii. Iată una din urături.
Dimineața, într-un an,
S-a sculat, mândru Traian,
Pe un cal a-ncălecat
Și la câmp a alergat.
Câmpul negru greu ofta,
Vegetația ardea,
Pară, foc se răspândea,
Pământul uscat crăpa.
A adus Trăian tractorul,
Ca să are tot ogorul.
Brazdă neagră răsturna,
Grâu din urmă semăna,
El la Domnul se ruga
Și din gură-așa zicea:
„Dă-ne , Doamne, ploaie deasă,
Grâu frumos pe el să crească,
Să strângem o roadă bună,
Să mâncăm toți împreună!”
La dreapta zurgălăi,
La stânga clopoței
Ia strigați cu toții „Hăi, Hăi!”
Și mergând încet la pas,
Din pământ aude-un glas:
„Tu, Traian, ești om creștin,
Om cu suflet și stăpân.
Pentru fapta ta cea bună,
Ai să ai hambarul plin.
Grâu ți-oi da mult și frumos,
Să vă fie de folos.
Spicul mare, greu, umflat –
M-ai hrănit, m-ai semănat,
Te voi face mai bogat,
Da, te rog, ca pe un frate,
Nu-mi da multe chimicate.
Că de-atâta grea otravă,
Omul suferă de boală,
Greu răsuflă ca și mine,
Mă preface în pășune”.
Mai pocniți vârtos din bici,
Că suntem încă pe-aici
Și sunați din zurgălăi,
Și strigați cu toții, „Hăi, Hăi!”
Și Traian i-a mulțumit
Pentru grâul dăruit,
Grâu frumos, crescut la soare.
De-a umplut multe hambare.
Traian fericit era,
Mergea țanțoș și cânta.
Ducea grâul drept la moară,
Grâu frumos ca o comoară,
Iar făina cea făcută,
Strânsă-n saci, apoi cernută,
O-mpărțea la toți, să fie,
Bun prilej de bucurie.
Iar țăranul din făină,
Cu smerita gospodină,
În cuptor cocea colaci,
Pâine albă, cozonaci,
Plăcințele, covrigei,
Să mănânci, să tot mai vrei .
La dreapta zurgălăi,
La stânga clopoței
Ia strigați cu toții „Hăi, Hăi!”
Pâinea este cea mai scumpă
Și-i crescută din pământ,
S-o împărțim întodeuna
Și cu omul cel flămând.
Pânea-i dată pentru lume,
Ea e cântec și minune,
Pâinea-i rumenă la față,
Fără ea nu este viață.
S-o păzim ca pe-o comoară.
S-o iubim cântând mereu,
Păinea este cea mai sfântă,
Dată de la Dumnezeu.
Pentru averea noastră mare,
Hai să tragem o urare,
Să se-audă peste văi
Ia strigați cu toții „Hăi, Hăi!”
Pace-n țară! Grâu la vară!
Sănătate și mulți bani
La anul și la mulți ani!
În loc de concluzie
„A fost o atmosferă ce ne-a amintit de farmecul tradițiilor strămoșești. Muncile erau grele, dar erau făcute cu drag și spor. Sărbătorile de iarnă veneau cu mare bucurie”, avea să-mi spună doamna profesoară, Elena Guțu. Răscolind amintiri, Alexandra Alexandruc, a mărturisit că obiceiurile și tradițiile îndulceau chipurile oamenilor. Era greu, dar era frumos. Oamenii trăiau simplu, dar știau să se bucure de natură, de animale, de vecini, de tot ce-i înconjurau. Tradițiile și obiceiurile îi adunau pe oameni, îi împrieteneau. Șezătoarea era locul firescului uman. Iar Ludmila Chiriac a declarat pentru „ZN”: „Am încercat să aducem în fața publicului șezătoarea de odinioară cu gândul de a transmite și generațiilor mai tinere lucruri frumoase din tradiția satului. Cred că și copiii prezenți au înțeles că viața este mai frumoasă în simplitatea ei.” De menționat că la șezătoare a fost prezent și primarul satului, Anatolie Guțu care le-a mulțumit atât spectatorilor, cât și tuturor celor implicați în desfășurarea evenimentuli, pentru prezență și implicare.
Iar eu țin să vă mai spun doar atât: Mi-a fost drag să urmăresc șezătoarea cu tot universul de tradiții și obiceiuri aduse în lumină: port, meșteșuguri, creații folclorice atât de bogate și valoroase. Tradiții pe care le-am trăit pe viu în anii copilăriei și adolescenței și care cultivă idealul de frumos, dreptate, bunăstare, iubire de neam, hărnicie, credință. Pentru câteva ore Casa de Cultură devenise spațiul, ce a încercat să cuprindă întreg universul de cultură și civilizație tradițională a satului Popeștii de Sus. Și m-am gândit că prin asemena activități culturale satul va dăinui, iar popeștenii mei vor păstra continuitatea spirituală a localității.
Text și foto NIna Neculce
