Şi aşa pe neobservate cei doi s-au trezit încătuşaţi frumos în vâlvătaia iubirii. Se întâlneau în mare taină pentru înrudirea misterioasă de suflet şi carne, fără să fie bănuiţi.
Marin la cei aproape 40 de ani ai săi, a iubit mai multe femei. Au fost iubiri pătimaşe, foarte bine ascunse de ochii lumii. A iubit femeia, a respectat-o şi o respectă, dar niciodată nu i-a spus: „Te iubesc”. A fost şi este un bărbat minunat, foarte ager la minte. Toate femeile, care i-au trecut prin inimă, n-a trebuit să le caute, singure se luau după el. Doar Angelica a fost o excepţie.
Avea 17 ani în acea primăvară, iar ea 25, deja femeie măritată. Angelica era de o frumuseţe fascinantă. Marin mergea la ea acasă la ore de engleză de câţiva ani. Tânăra nu muncea în şcoală, ci la un birou de traduceri. Soţul ei era un influent om de afaceri.
Bucheţelul ofilit, aruncat sub geam
Marin era elevul ei de câţiva ani, dar în primăvara ceea ceva se întâmpla cu profesoara lui. Îl atingea de mână parcă involuntar, în treacăt, din vreme în vreme, îl privea cu coada ochiului. Iar într-o zi l-a privit îndelung drept în ochi şi, în timp ce îl privea, ochii ei i s-au părut mai strălucitori. Băiatul se simţi ca lovit de o undă de lumină. Cuprins de extaz, Marin a constatat că profesoara s-a îndrăgostit de el. Retras de felul lui, nu ştia ce trebuie să facă. Din punct de vedere emoţional, nu era pregătit să facă el primul pas, dar nici Angelica nu îndrăznea să-l facă. În scurt timp, iubirea lui a izbucnit mistuitor. S-a gândit pentru început să-i ofere flori. Dar nu ştia ce flori îi plac. În cele din urmă l-a luminat un gând. Şi-a zis că dacă mamei sale la început de primăvară îi plac foarte mult ghioceii, s-ar putea s-o surprindă plăcut şi pe ea cu un buchet de ghiocei. A cules singur din inima pădurii bucheţelul şi la următoarea întrevedere i l-a întins cu dragoste. Tot drumul îşi imagina cât de bucuroasă va fi tânăra doamnă. Cum îl va cuprinde de gât cu mâinile ei plinuţe şi îl va săruta fierbinte. Dar toate aşteptările lui s-au spulberat. Ea l-a pupat pe frunte, cum pupi un copil, i-a mulţumit, a pus ghioceii pe geam într-un păhăruţ şi a început lecţia de engleză. Şi mai mare avea să-i fie dezamăgirea a doua zi, când a văzut bucheţelul ofilit, aruncat sub geamul casei. S-a întristat băiatul foarte tare, l-a durut. Pusese bietul de el în fiecare floricică câte o picătură de iubire, iar ea s-a arătat atât de indiferentă şi nepăsătoare. Era convins că şi-a făcut iluzii, Angelica nu se îndrăgostise de el.
Avea şi bani, şi frumuseţe, şi suflet bun
În schimb el, sensibil în faţa frumuseţii acestei femei, se îndrăgostise până peste urechi. Ştia din cărţi că un bărbat adevărat luptă pentru femeia pe care o iubeşte. Face tot posibilul ca să-i demonstreze că dragoste mai mare ca a lui nu mai găseşte altundeva. „O s-o bombardez cu gesturi frumoase ca să înţeleagă cât de mult o iubesc”, şi-a zis în timp ce se simţea neglijat şi rănit. Şi a început să-i ofere când un trandafir roşu, când o ciocolată, când un bibelou. După trei luni de eforturi neîntrerupte de cucerire, a rămas Marin cu buza umflată. Angelica a plecat cu soţul ei în capitală. Nu i-a fost uşor să susţină examenele de absolvire. Ajuns la facultate în Chişinău, înamoratul o căuta peste tot. Cu inima pusă pe jar, spera s-o întâlnească la Teatru, la Sala cu Orgă, la Palatul Naţional, pe stradă, în parc. Dar timpul trecea şi bruneta cu ochi pătrunzători nu mai reapărea în calea lui.
La anul II, primăvara i-a răspuns la sentimente Elenei, o fată care s-a luat de el foarte ciudat. Într-o zi Marin a intrat într-un magazin. Se oprise în faţa unei cămăși violete, care-i plăcuse foarte mult. Când s-a uitat la preţ a înţeles că nu e de buzunarul lui. A vrut să plece, dar Elena, o minune de fată de-o frumuseţe ireală l-a oprit: „Îţi place? Dă-mi voie să ţi-o fac cadou”. Şi i-a cumpărat-o. Aşa a început relaţia cu această apariţie neaşteptată, care avea şi bani, şi frumuseţe, şi suflet bun. (Elena lucra la o bancă). A fost o experienţă frumoasă, o unire profundă de suflete, ţinută departe de ochii colegilor. Marin mergea la ea acasă în zilele de odihnă. Se înţelegeau numai din priviri, nu era loc de cuvinte, iar nopţile de dragoste erau pline de farmec. Dar într-o zi Elena avea să-i dezvăluie un secret. Era căsătorită, se pregătea să plece la soţ în Germania.
Apoi în viaţa lui Marin s-au rânduit alte Ilenuţe, alte Margarete cu care s-a iubit pătimaş în taină. Au fost femei la care se gândeşte cu drag şi cu bucurie în suflet şi după ce s-a despărţit de ele.
Angelica revine în viaţa lui Marin
La 27 de ani iubirea şi dăruirea luminau chipul lui Marin. Fiecare gest frumos, fiecare zâmbet îi mai adăugau un plus de frumuseţe. Tocmai în această perioadă din primăvara vieţii lui s-a căsătorit cu Veronica, o fată din Chişinău, care, să vezi şi să nu crezi, locuia în vecinătate cu Angelica şi soţul acesteia, Octavian. În scurt timp familiile lor s-au împrietenit. Iar iubirea lui Marin către Angelica a izbucnit din nou. De astă dată femeia din visele lui i-a răspuns la sentimente. Şi aşa, pe neobservate cei doi s-au trezit încătuşaţi frumos în vâlvătaia iubirii. Se întâlneau în mare taină pentru înrudirea misterioasă de suflet şi carne, fără să fie bănuiţi. Angelica nu avea copii. Medicii i-au spus că nu va putea naşte niciodată. Dar iată că după doi ani de relaţie înflăcărată cu Marin, femeia a rămas însărcinată. Tot în acea vreme, însărcinată a rămas şi Veronica. Într-o zi Angelica avea să-i declare lui Marin: „Dragul meu elev de cândva! Acum când testul a arătat că port în pântece copilul tău, când trăiesc alături de tine cele mai frumoase clipe, vreau să-ţi mărturisesc că te-am îndrăgit încă din anii adolescenţei tale. Octavian a bănuit atunci că sunt îndrăgostită, dar nu ştia că tu eşti omul pe care îl iubeam. Era gelos. Nu suporta ca cineva să-mi ofere flori. Atunci el mi-a aruncat peste geam ghioceii ce mi i-ai dăruit cu atâta dragoste. M-am rugat şi am sperat că drumurile noastre se vor reîntâlni. Şi uite că Dumnezeu nu numai că ne-a reîntâlnit, dar a vrut ca tu să-mi faci un copil. Un copil de la tine aşteaptă şi Veronica. Ce facem, cum mergem mai departe?” „În adâncul sufletului am sperat şi eu că vom fi cândva împreună. Eu zic că ar fi logic şi firesc să ne scoatem iubirea din ascunziş şi să ne facem un cuib al nostru undeva departe de capitală”.
“…M-am rugat şi am sperat că drumurile noastre se vor reîntâlni. Şi uite că Dumnezeu nu numai că ne-a reîntâlnit, dar a vrut ca tu să-mi faci un copil. Un copil de la tine aşteaptă şi Veronica. Ce facem, cum mergem mai departe?” „În adâncul sufletului am sperat şi eu că vom fi cândva împreună. Eu zic că ar fi logic şi firesc să ne scoatem iubirea din ascunziş şi să ne facem un cuib al nostru undeva departe de capitală.”
După aceste declaraţii, au analizat îndelung fiecare detaliu şi au ajuns la concluzia că atunci când eşti fericit cu ceea ce faci, Dumnezeu binecuvântează la mai mult. Au decis să meargă mai departe deschis. El să ceară divorţul de la Veronica, ea – de la Octavian.
Dumnezeu binecuvântează la mai mult
Cu Veronica a fost mai simplu. Fără ocolişuri, cu sinceritate, Marin i-a deschis toate cărţile. I-a spus că Angelica este prima şi marea iubire a vieţii lui, fără de care n-ar putea trăi. A recunoscut că i-a mers la inimă relaţia sentimentală pe care a avut-o cu ea ca soţie, dar Angelica nu i-a ieşit niciodată din gând şi din suflet. Vestea a picat ca un fulger peste ea: “M-ai întristat tocmai acum când trăiam o perioadă frumoasă din viaţa mea, când n-au mai rămas decât trei luni până la naşterea copilului.” “Dar tu nu te întrista. Mai trist avea să fie dacă continuam să te mint”, i-a spus Marin, asigurând-o că o să-i ofere tot sprijinul la creşterea copilului şi, în general, o să aibă grijă mereu de copil, aşa cum are grijă un adevărat tată. Au convenit să fie discreţi după divorţ, să nu se vorbească de rău, să rămână în relaţii apropiate. Femeia a plâns pe umărul lui. Îi plăcea să se creadă iubită. Nu ştia că soţul o înşeală, că n-o mai iubeşte. Zicea că nu crede în visuri, dar acum îşi amintea că avuse câteva vise aşa de clare, în care Marin îi declara că nu o mai iubeşte. La pronunţarea divorţului, cu un sentiment de vinovăţie, Marin a privit-o drept în ochi: “Nimeni nu e perfect în căsnicie. Nu ştim întotdeauna ceea ce e mai bine, sau ceea ce s-ar cuveni să facem ca să nu greşim. Îţi mulţumesc pentru clipele frumoase, ce mi le-ai dăruit! Iartă-mă că te-am făcut să suferi!” Şi Veronica s-a arătat înţelegătoare, l-a iertat, dar numai ea ştia câtă tristeţe se adunase în inima ei.
„Dacă pleci de la mine, îmi tai venele”
Cu Octavian a fost mai greu. Nu voia nici în ruptul capului să audă de divorţ. Angelica era bijuteria lui, cei doi cunoscându-se pe când ea era la anul II, iar el tocmai se despărţise de prima lui soţie cu care a avut un mariaj de doar trei ani. Legământul de căsătorie între el şi Angelica s-a făcut rapid. Fata tocmai rămăsese orfană de tată. Suferinţa ei era greu de descris prin cuvinte, dar nu-i adumbrea frumusețea. A întâlnit-o la un spectacol. Încântat de chipul ei luminos, dar mai ales de inteligenţa ei, după o lună de cunoştinţă, a cerut-o în căsătorie, chiar dacă între ei exista o diferenţă de vârstă de 20 de ani. Pentru mama Angelicăi, care cheltuise toate economiile cu tratamentul soţului, această căsătorie venea ca o salvare, însemna o situaţie materială bună şi pentru ea şi pentru fiică. Mama a fost cea care şi-a îndemnat fiica să nu fugă de noroc şi fata a ascultat. Au făcut o nuntă modestă la care au participat doar rudele. Preocupat de lumea afacerilor, Octavian niciodată nu a încercat să-i cunoască dorinţele Angelicăi. Tot timpul i se adresa ca un tată, pe un ton poruncitor. Femeia nu-l iubea, dar nici nu-l dispreţuia. El o fi iubit-o, însă nu a ştiut cum să-şi exprime dragostea. Şi iată, când veni vorba de divorţ, el se împotrivea. Împotriva divorţului era şi mama Angelicăi, care-i aducea mereu fiicei argumentul biblic că Dumnezeu urăşte despărţirea dintre soţ şi soţie. Iar Octavian, deznădăjduit o ameninţa: “Dacă pleci de la mine, îmi tai venele” sau “Dacă nu vii să faci Paştele cu mine, mă spânzur!”… Deja se născuse copilul, o fetiţă foarte drăgălaşă, iar el tot n-o lăsa în pace. Aşa a necăjit-o mai bine de doi ani până când a înţeles că între ei n-a fost iubire şi a cedat.
Nu banii, vila, maşina sau conturile din bănci aduc fericirea…
Angelica şi Marin au schimbat oraşul, locurile de muncă, au renunţat la multe pentru o viaţă nouă. Şi-au dorit o căsuţă la sol cu copii, jucându-se pe afară, visul li s-a împlinit. Astăzi eroina noastră este o femeie împlinită şi fericită, este mama unei fetiţe de 6 ani şi a unui băieţel de 5 ani. Spune că Dumnezeu i-a adus în cale bărbatul perfect pentru ea: „Marin este sufletul meu, mâna mea dreaptă. M-a fermecat încă de pe atunci când eram profesoara lui. De când suntem împreună ne-am cunoscut din toate unghiurile de vedere. Ne ghicim unul altuia dorinţele şi le exprimăm cu dragoste. Marin tot timpul vorbeşte cu blândeţe şi nu porunceşte, cum o făcea Octavian. Alături de fostul soţ m-am simţit întotdeauna minimalizată, încercam mereu un sentiment de teamă, de vinovăţie. El niciodată nu m-a purtat în braţe, cum mă poartă Marin. Fizic nu m-a abuzat, dar de foarte multe ori m-a rănit cu vorba. Îmi cerea să-l iubesc, dar, ştiţi bine, dragoste cu sila nu se poate. Octavian e genul de bărbat care se gândeşte numai la bani şi nu e în stare să ofere pasiunea şi fiorul dragostei. E cu totul altceva acum – între mine şi Marin există o chimie puternică, care ne atrage reciproc. El niciodată nu rosteşte te iubesc, el trăieşte iubirea…” Angelica spune la toată lumea că nu banii, dar micile detalii sunt cele care contează într-o relaţie, gesturile mărunte, dar frumoase îi menţin apropiaţi pe parteneri. Nu vila, maşina, sau conturile din bănci îţi aduc fericirea, ci sentimentele curate, sinceritatea. Îl respectă pe Marin şi pentru faptul că nu le vorbeşte de rău pe femeile cu care s-a iubit pătimaş în taină. Octavian avea numai vorbe urâte faţă de fostele lui iubite, faţă de fosta soţie. Ea a mai făcut o destăinuire – alături de Marin a trăit primii fiori de dragoste. Nu fusese îndrăgostită niciodată până în acea primăvară cu ghiocei. Veselă, deschisă, frumoasă la 45 de ani, chiar mai frumoasă decât la 18, alături de Marin ea se desface acum ca o floare. Trăiesc în armonie iubirea, care le-a împlinit viaţa şi le umple sufletele de lumină.
Pentru Octavian lucrurile nu s-au aşezat la fel de repede, dar până la urmă şi-a aflat şi el echilibru alături, de cine credeţi? De Veronica! A trecut copilul în acte pe numele lui, îi oferă tot de ce are nevoie şi nu acceptă niciun ajutor din partea lui Marin, chiar i-a interzis să-şi vadă copilul.
Nina Neculce
