Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat și aprobat, în ședință publică extraordinară, prețurile reglementate pentru energia electrică furnizată de furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune.
Dacă până acum consumatorii FEE Nord achitau 3,21 lei pentru un kWh, iar consumatorii Premier Energy 3,15 lei pentru un kWh, noul tarif pentru consumatorii din nordul țării este de 4,81 de lei/kWh, iar cei din centrul și sudul Republicii Moldova vor achita 4,77 de lei pentru un kWh.
Potrivit ANRE Principalele motive care au generat ajustarea în regim de urgență a prețurilor pentru energia electrică furnizată consumatorilor au fost următoarele:
– Întreruperea contractelor de procurare a energiei electrice din Ucraina urmare a bombardării de către Federația Rusă din luna octombrie până în prezent și distrugerii în proporție de 50% a infrastructurii energetice ucrainene;
– Refuzul Centralei electrice din Dnestrovsc (MGRES) să extindă contractul de furnizare a energiei electrice pentru Republica Moldova și stoparea totală a livrărilor începând cu 01.11.2022;
– Reorientarea procurării volumelor de circa 80% din energia electrică necesară, de pe piața europeană;
– Majorarea semnificativă a prețului energiei electrice procurate din spațiul european, care influențează direct prețul mediu calculat. Astfel, prețul mediu de procurare a energiei electrice de import pentru 10 luni ale anului curent a fost de aproximativ 62 $/MWh, iar conform ultimelor contracte încheiate de furnizori prețul energiei electrice achiziționate din import constituie circa 177 $/MWh.
Noile prețuri reglementate vor fi aplicate din 4 noiembrie 2022, data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.