Astăzi, 29 octombrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur în biserica „Sfânta Treime” din satul Hristici, raionul Soroca.
La slujbă au participat prot. Nicolae CRAVEȚ, protopop și secretar al Vicariatului Soroca, prot. Alexandru ILESCU, chelar al catedralei episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Soroca, parohul bisericii, pr. Serghei CUCEREAVÎI, alți slujitori și credincioși din localitate.
În timpul vohodului mic, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR, părintele paroh Serghei CUCEREAVÎI a fost ridicat în rangul de protoiereu.
După Liturghie am oficiat Taina Sfântului Botez a pruncului Ioan, cel de-al patrulea copil în familia preotului Serghei și a preotesei Elena CUCEREAVÎI.