Ce încălcări de mediu au fost depistate la Soroca?

0
121

Inspectorii de mediu din Soroca au efectuat razii antibraconaj și de combatere a tăierilor ilicite în teritoriul raionului.

Au fost verificate 2 grupe de vânători, încălcări nu au fost depistate, în fondul de vânătoare al primăriei Visoca a fost vânat un șacal.

În extravilanul localității Parcani, au fost depistate 2 cazuri de încălcare a regulilor de gestionare a deșeurilor și au fost încheiate 2 proces-verbale în temeiul art. 154 alin. (1) Cod contravențional.

În fâșia forestieră a localității Vanțina a fost depistat în flagrant un caz de tăiere ilicită a arborilor.

Au fost tăiați 9 arbori de speciile cireș și salcâm, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2500 lei.

Raziile de contracarare a încălcărilor de mediu vor continua pe toată perioada rece a anului.

Cetățenii care sunt martorii unor defrișări ilegale de arbori, sunt îndemnați să se adreseze la serviciul 112 sau linia verde a Inspectoratului pentru Protecția Mediului la numărul de telefon 022-22-69-51.

PUBLICITATE