Antibioticile destinate tratării animalelor vor fi comercializate doar în baza prescripției veterinare.

0
35

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor aduce la cunoștință agenților economici cu activități în domeniul farmaceutic veterinar că din data de 13.09.2022 a intrat în vigoare Ordinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nr. 297 din 13.09.2022 cu privire la restricționarea utilizării substanțelor antimicrobiene la animale în scopul combaterii rezistenței antimicrobiene.

În acest context se menționează despre impunerea interdicției pentru farmacii veterinare de a comercializa medicamente de uz veterinar cu efect antimicrobian (antibiotice) în lipsa unei prescripții veterinare.

De asemenea exploatațiile autorizate sanitar-veterinar (fermele de animale), vor achiziționa medicamente de uz veterinar cu efect antimicrobian doar în baza comenzii semnate de medicul veterinar cu drept de exercitare a profesiei de medic veterinar, angajat sau contractat pentru prestarea serviciilor de asistență veterinară.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, urmează ca în cadrul controalelor de stat realizate asupra farmaciilor veterinare, fermelor, cabinetelor medicale veterinare, să verifice respectarea restricțiilor impuse.

Rezistența la antimicrobiene constituie o preocupare majoră pentru sănătate în întreaga lume precum și în Republica Moldova. Consecințele sunt foarte grave deoarece se estimează că, în fiecare an, infecțiile rezistente la antimicrobiene provoacă decesul a unui număr mai mare si mai mare de oameni. Rezistența antimicrobiană are impact nu numai asupra sănătății publice ci şi la nivel economic prin costurile generate de tratamente, costurile sociale, scăderea productivității şi a competitivității. Utilizarea pe scară largă a substanțelor antimicrobiene în medicina umană şi veterinară în ultimii ani a accelerat apariția şi răspândirea microorganismelor rezistente.

Având în vedere consecințele grave pentru sănătatea oamenilor și a animalelor, dimensiunea, complexitatea și impactul economic al fenomenului, se consideră important să se întreprindă acțiuni concrete de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor împreună cu agenții economici cu activități în domeniul farmaceutic veterinar întru restricționarea disponibilității libere a medicamentelor de uz veterinar cu efect antimicrobian (antibiotice).

PUBLICITATE