Expoziție-târg, „Vara la Ocnița”

0
66

După o lungă pauză cauzată de situația complicată impusă de infecția ,,Covid-19”, în perioada 20-22 iulie curent în centrul raional a fost din nou organizată expoziția-târg cu genericul ,,Vara la Ocnița”. Scopul acestei acțiuni rezidă în practicarea pe o scară mai largă a business mic și mijlociu, promovarea producției autohtone și sporirea completivității ei.

De notat că o contribuție substanțială vizând desfășurarea la nivel a acțiunii nominalizate și-au adus-o colaboratorii Direcției Consiliului Raional Economie, Agricultură, Turism, Relații Funciare și Cadastru.
La expoziția-târg din vara curentă și-au expus producția mai mulți agenți economici din orașele Chișinău, Bălți, raioanele Drochia, Călărași, Comrat și altele această acțiune constituind un important și binevenit eveniment în viața economică a raionului.


Țin să remarc aici că la dispoziția vizitatorilor au fost puse mărfuri industriale și produse alimentare de un variat asortiment și o calitate înaltă. V-om mai menționa că producția expusă s-a realizat la prețuri accesibile, ocnițenii procurându-și, astfel, mărfurile necesare.
Desfășurarea expoziției-târg „Vara la Ocnița”, – consideră Dorin Matveiciuc – șeful Serviciul Economie din cadrul Direcției nominalizate, v-a constitui, fără îndoială și drept imbold pentru ca și alți cetățeni, îndeosebi tinerii, să practice antreprenoriatul, să inițieze o afacere profitabilă. Iar situația facilă creată la capitolul respectiv v-a facilita pentru ca oamenii întreprinzători și dotați cu har gospodăresc să nu-și părăsească baștina în căutarea unui loc de muncă dar să-și desfășoare activitatea acasă, aici în Moldova.


Dar să revenim la Expoziția propriu zisă. Menționăm anterior că în cadrul acestei acțiuni și-au expus spre comercializare producția mai mulți agenți economici din țară. Bunăoară, îmbrăcăminte elegantă pentru perioada de vară pentru bărbați ocnițenii își puteau procura de la firma ,,Select” din capitală.
Un bogat și variat asortiment de mărfuri pentru copii a fost pus la dispoziția tuturor doritorilor de către reprezentantul Societății cu Răspundere Limitată ,,Agricom-Lux”. Iar gospodinele satisfăcute de bogata gamă de producție expusă își puteau procura diverși detergenți, produse de uz casnic de la proprietarul firmei ,,Ital-mol” din orașul Chișinău.
Au avut priză la acei care au vizitat expoziția și conservele din pește pe care le realiza cumpărătorilor deținătorul firmei ,,Vio-Crist” din capitală.
Indisсutabil o asemenea acțiune de promovare a producției autohtone a inițierii unei afaceri de succes este salutabilă și precum afirmă colaboratorii Direcției nominalizate a Consiliului Raional ia va avea continuitate în cadrul expoziției-târg „Toamna de Aur” preconizată pentru luna septembrie curent.

Mircea Ciobanu

PUBLICITATE