Revedere după 26 de ani

0
1677

    În anul 1996 au absolvit Colegiul Pedagogic „Mihai Eminescu” din Soroca. Au făcut parte din grupa 56, muzicală. Copleșiți de emoții s-au revăzut recent într-o zi de duminică cu bucurie și lumină în suflet. Au depănat, cu nostalgie, amintiri din perioada anilor de studii, care le rămâne dragă pentru toată viața. S-au bucurat și au mărturisit că sunt mândri că instituția în care au învățat nu a fost închisă, a rămas să contribuie în cotinuare la formarea specialiștilor de valoare. Dar s-au întristat, că blocul principal în care au învățat ei, adevărat monument istoric și de arhitectură, nu mai are frumusețea de altă dată, e lăsat să se dărâme…

   Dincolo de această tristă constatare, foștii absolvenți au trăit momente emoționante, plimbându-se prin parcul lor drag, unde s-au întâlnit cu fosta lor profesoară, Veronica Chițan. Calde îmbrpțișări, amintiri, amintiri…

   Cu emoție și recunoștință au lăsat vocea inimii să curgă în cuvinte la masa festivă pe care au orgnizat-o în incinta Colegiului împreună cu fosta lor dirijintă, azi directoarea instituției, Tatiana Vișniovaia. Aici au continuat să depene amintiri și povești care le-au colorat acei ani frumoși, dar și anii ce au urmat.

Cuvintele de ordine ale zilei au fost:nostalgie, căldură sufletească, recunoștință, emoție, prietenie, prețuire.

Amintiri, amintiri, amintiri…

Tatiana Vișniovaia: Eram la o vărstă foarte tânără. La 27 de ani mi s-a încredințat această grupă. A fost o onoare pentru mine, în calitatea mea de cadru didactic al acestei instituții, dar și o mare responsabilitate. Într-un fel doamna Natalia Gradusova, pe timpul cela șefa Secției de Muzică, a văzut în mine cred că un germene mic de manager.

    Erau 26 de elevi atunci. La întâlnire au venit astăzi 12. Tradițional ei nu pierd legătura cu Colegiul. Au fost și rămân uniți și în continuare. Au familii, au obținut funcții decente datorită competențelor acumulate în această instituție. Unii muncesc în republică, alții și-au găsit rostul peste hotare. Nouă nu ne rămâne decât să ne mândrim cu așa absolvenți. Le-am spus și astăzi că realizările lor se datorează tuturor profesorilor care au plantat în ei acel grăunte de demnitate, de omenie, de profesionalism. Toate acestea au dat roade în timp. Aproape toți au făcut facultăți. Nu este prima întâlnire pe care o organizează. La început se întâlneau din trei în trei ani, apoi – din cinci în cinci ani.

Cojocari Gabriela, profesoară la Liceul „Petru Rareș”, Soroca: Timp de 5 ani am fost împreună la bine și la greu. Ne-am ajutat reciproc, am învățat unul de la celălalt. Și iată că în timp această prietenie dă roade. Ținem legătura și în continuare. Ne scriem, ne felicităm. Și eu fiind profesoară, adeseori le dau elevilor mei exemplul nostru. Le spun că prietenia nu se leagă doar în sălile de clasă, când stai cot la cot cu colegul tău de bancă, dar și peste ani. Îi scrii colegului, sau îl suni, afli ce face, te bucuri de succesele lui. Și atunci când unul din colegii noștri are vre-un necaz, îl susținem și-l încurajăm. E o zi frumoasă pentru noi, pentru fiecare. Astăzi amintirile, vrând-nevrând, te năpădesc. La fiecare colț îți răsare câte o imagine. Ne revedem în acei ani când eram foarte fericiți. Astăzi suntem fericiți, dar puțin din altă perspectivă. Atunci eram fericiți că eram tineri, probabil că aceasta era cea mai mare avere a noastră. Acum am căpătat alte averi, alte valori. Dar astăzi averea noastră sunt amintirile vesele, dar și unele triste, pentru că unii colegi de-ai noștri nu mai sunt în viață. Este o zi frumoasă încărcată cu amintiri.

Viorica Lala, prima prezentatoare la prima TV Soroca: Astăzi  vreau să zic, așa cum a zis și doamna dirijintă că toate drumurile duc la Alma Mater. De câte ori venim acasă, încercăm să ne vedem. Suntem împrăștiați prin lume. Dorul de casă îl trăim intens prin locurile unde ne-au dus aceste timpuri zbuciumate. Îl împlinim când venim acasă și când, iată, ne întâlnim. Relațiile noastre dintre colegi sunt strâns legate de comunicarea pe care o avem. Am rămas și peste ani devotați, deschiși, onești. După absolvirea instituției am făcut studii universitare atât în țară cât și peste hotare. M-am stabilit cu traiul în Federația Rusă. Mă ocup cu personalizarea pe textil, duc comunicarea cu clienții. M-am reprofilat. Munca mea are puține tangențe cu tot ce am învățat la Colegiu, dar muzica o port în suflet.

Rodica Rotaru, profesoară, Chișinău: Cred că de mică îmi place muzica. Mă bucur că am trecut prin școala aceasta. Multe lucruri am învățat aici. Mi-au plăcut profesorii, care ne-au oferit cu generozitate lecții de omenie și demnitate, au contribuit la formarea noastră profesională și intelectuală. Acum ofer și eu cunoștințe în domeniul muzicii altor generații. Sunt profesoară de muzică la Liceul „George Meniuc” în Chișinău. Am studiat mai profund instrumentul și anume acordeonul, am făcut câțiva ani canto academic, predau canto copiilor. Am avut și un ansamblu etno-folcloric. Pandemia ne-a mai stopat unele lucruri, dar cred că voi reveni la ansamblu și cântecul folcloric.

Victoria Stratanencu, profesoară, Brăviceni, Orhei: Am venit astăzi cu mare drag să-mi revăd colegii, pe dirijinta noastră și nu numai. Am reușit să-i revedem și pe alți profesori, care  sufletește au rămas neschimbați, ne transmit aceiași energie, ne-au vorbit cu sinceritate așa cum ne vorbeau și atunci.  Sunt una din puținii colegi care activez în domeniu. Sunt profesoară de educație muzicală în satul Brăviceni, raionul Orhei. Sunt și director adjunct pentru educație. Îmi fac meseria cu mare drag. Am luat tot ce s-a putut lua de aici. Am discipol care își face studiile în această instituție tot la profil muzical. Este o instituție ce oferă mult. Rămâne doar să fie dorință și să iubești ceea ce faci. Dacă activezi în domeniul în care te-ai regăsit, înseamnă că Dumnezeu ți-a pus mâna pe cap.

Veronica Chițan, fostă profesoară: A fost o surpriză plăcută revederea cu acești foști elevi. Au rămas la fel de frumoși. M-au uimit cu tot ce au reușit să realizeze până în prezent. Excelând în diferite domenii, ei nu au uitat de Colegiu, de noi, profesorii, care ne-am consacrat profesiei, trup și suflet. Discuțiile cu ei mi-au trezit emoții de nedescris. M-au impresionat cu relatările lor despre munca bine făcută acolo unde și-au găsit rostul, Amintirile m-au purtat și pe mine prin acei ani de neuitat, când viața Colejiului era plină de minuni, s-a răsfrânt ca într-o oglindă frumusețea anilor de odinioară. Le mulțumesc acestor copii minunați că nu m-au uitat, că au manifestat dorința de a ne revedea.

 P.S.: Am scris nu o singură dată despre revederi după mai mulți ani. De fiecare dată sufletu-mi tresaltă, inima se bucură. Sunt întâlniri pe care sufletele celora, ce se întâlnesc, le primesc ca pe o sfântă împărtășanie. Iar eu privesc la aceste întâlniri cu o admirație mereu reînoită și cu avertizarea: să nu utăm, clipa trece repede!

Nina Neculce

PUBLICITATE