„O mână de femeie” face minuni de zeie

0
142

S-a întors în Moldova fără să-i spună soţului că e gravidă şi încotro pleacă Ionel a fost şi rămâne primul bărbat pe care Oxana l-a cunoscut în viaţa ei. Avea 17 ani, când l-a întâlnit în tren în drum spre Irkutsc. Bine, nu era chiar perfect, dar era exact cel pe care îl căuta: simplu ca sufletul şi oferea afecţiunea, ce îi lipsise acasă. Copila îşi pierduse tatăl înainte ca să se nască. Iar maică-sa în marea ei durere se înstrăinase de bună voie de fiicele sale. (Oxana mai are o soră mai mare, Ecaterina.) Se uita mereu undeva departe, cu privirile duse peste creştetul fetelor, fără să le spună o vorbă de mângâiere, sau să le strângă în braţe.

Copile înstrăinate de mamă, ajutate de Dumnezeu

Biserica şi cimitirul erau locurile spre care văduva îşi îndrepta paşii şi iarnă, şi vară. Nimic ieşit din comun s-ar părea, nimic ciudat n-ar fi fost în toată povestea asta, dacă femeia şi-ar fi şters lacrima şi şi-ar fi crescut copilele cu iubire de mamă, nu le-ar fi lăsat flămânde zile întregi şi nu le-ar fi bătut atunci când nu voiau să meargă la biserică. De atâta plâns, de la un an la altul mintea văduvei a prins să rătăcească şi nu-i mai păsa nici de copii, nici de gospodărie. Iar sufletele Ecaterinei şi Oxanei se înstrăinau tot mai mult de ea.
Răzbită de situaţia creată, fiica mai mare îşi punea de mică gândurile la cale. La absolvirea şcolii medii ea ştia ce are de făcut – să plece cât mai departe de casa părintească, să câştige mulţi bani ca s-o poată întreţine şi pe Oxana. Şi a plecat împreună cu câteva femei din sat tocmai la Ircutsk ca să le ajute pe acestea la înfăptuirea lucrărilor de construcţie în interiorul caselor, apartamentelor. Înzestrată de Cel de Sus cu îndemânare, a prins repede secretul meseriei. Mai mult, creativă prin naştere, a învăţat să amenajeze fiecare interior cât mai cald, cât mai primitor. Astfel în scurt timp a devenit cunoscută în tot oraşul. Avea comenzi cu duiumul. În anul următor, când mama lor s-a adăpostit la o mănăstire, Ecaterina a chemat-o şi pe Oxana la Ircutsk.

În braţele lui se topea de fericire

Avea 17 ani, cum vă spuneam la început, dar arăta mult mai în vârstă. Purta un inel frumos pe care îl găsise pe drum, pe inelarul de pe mâna dreaptă şi, Ionel, un băiat din zona de sud a republicii, care mergea şi el la munci în Rusia, când a văzut-o a crezut că e căsătorită. „Eşti împreună cu cineva? Nu se va năpusti nimeni asupra mea dacă mă aşez aici lângă dumneata?”, a întrebat-o după ce au făcut cunoştinţă. Şi dintr-o dată, ca şi cum ar fi răsărit soarele în acel vagon, faţa Oxanei s-a luminat într-un zâmbet larg. Ionel era o persoană drăguţă cu care a legat repede prietenie, era un tip delicat, civilizat. Munceau în diferite zone ale marelui oraş siberian, dar ţineau legătura. Îşi transmiteau mesaje prin telefon, iar în zilele de odihnă se întâlneau. Fetei îi plăcea să-şi petreacă timpul împreună cu el. Un an au fost doar prieteni şi nimic mai mult. Urca deseori pe bicicleta lui, râdeau şi glumeau împreună, cutreierând parcurile după o săptămână încordată de muncă. Atunci când aveau timp mergeau să admire frumuseţile lacului Baical, vârfurile munţilor înzăpeziţi din preajmă. Trebuie să vă spun că Oxana avea aceiaşi dibăcie în mâni, aceiaşi iscusinţă ieşită din comun ca şi soră-sa. Nu era lipsită nici ea de imaginaţie. A învăţat să creeze ornamente artistice chiar mai reuşite ca ale Ecaterinei. Ceea ce făcea era privit cu o revelaţie copleşitoare de stăpânii caselor, unde îşi implementa profesionalismul şi seriozitatea faţă de orice detaliu. Câştiga binişor. Bun câştig avea şi Ionel la uzina unde muncea. Îşi făceau planuri de căsătorie. În ziua când a invitat-o la gazda lui ca să-l asculte cum cântă la chitară i-a pus pe deget inelul de logodnă cu cuvintele: „Acum pot să-ţi spun că sunt îndrăgostit de tine. Îmi placi aşa cum eşti: ambiţioasă, sensibilă, iubitoare.” Din clipa aceea Oxana a simţit că îl iubeşte şi ea, că nu va putea trăi fără el. Orice vorbă a lui îi însufleţea inima, în braţele lui murea de fericire. Dar toate au decurs ca în cea mai frumoasă poveste de dragoste până la căsătorie.

Gelozia ucide dragostea

După modesta nuntă pe care au făcut-o cu câţiva prieteni într-un restaurant din Ircutsk, Ionel s-a schimbat brusc, a început să-şi manifeste gelozia. O controla din oră în oră atunci când ieşea în oraş. Zilnic, după ce se despărţeau dimineaţa, insista să ştie ce face, la care magazin se duce, cu ce s-a îmbrăcat, cu cine a vorbit etc. E ştiut că gelozia ucide dragostea. Peste un an şi ceva, în primele săptămâni de sarcină, Oxana şi-a luat geamantanul şi s-a întors în Moldova, fără să-i spună soţului că e gravidă şi încotro pleacă. Nu s-a dus în satul de baştină. S-a oprit la Chişinău, unde a închiriat un apartament şi a continuat să-şi pună în valoare creativitatea de designer de interior. Problemele pe care le-a întâmpinat după ce s-a despărţit de Ionel au determinat-o să fie şi mai puternică, să lupte cu şi mai multă îndârjire pentru fericirea ei şi a fiicei, despre care Ionel nu ştia. Sprijinul ei în multe momente de cumpănă i-a fost sora Ecaterina, care îi trimitea bani ca să-şi poată creşte copilul fără probleme.

Te-aştept să vii, să te întorci la mine

Din momentul când fetiţa a început să meargă la grădiniţă, Oxana s-a pus din nou pe muncă. Muncea zi şi noapte pentru a împlini un vis ţesut împreună cu Ionel în clipele de neuitat, visul de a-şi construi o casă frumoasă în care ea să amenajeze fiecare colţişor aşa cum ştie mai bine. Şi ea, „o mână de femeie”, la 26 de ani a pornit singură construcţia casei într-o suburbie a Chişinăului pe care, a finisat-o la începutul toamnei lui 2014. Îi rămăsese doar să cumpere mobila pentru care trebuia să mai adune bani. „A ieşit perfect. Ai făcut un lucru nemaipomenit”, i-am spus atunci. La care ea mi-a răspuns: „Aceasta este a doua mea mare realizare după naşterea fiicei, realizare care mă face fericită, dar nu pe deplin. Mai dulce şi mai senin ne-ar fi şi mie şi Ionelei, dacă ar fi alături de noi şi tatăl ei. Nu i-am răspuns la mesaje în toţi aceşti ani, dar din suflet nu l-am scos. Sora nu m-a trădat, nu i-a spus nimic despre noi. Poate plecarea mea a fost un gest nebunesc, dar am făcut-o din dragoste. Acuma cred că a sosit vremea Iertării şi Împăcării. Îl aştept şi sunt convinsă că o să vină. Cred în dragoste şi în fericire. Or fericirea apare numai şi numai în urma propriilor noastre realizări”.
Și Ionel a venit, s-a întors la ea în preajma sărbătorilor de iarnă a aceluiași an. Darul cel mai mare pentru el a fost Ionela. Despărțirea l-a ajutat să se trateze de gelozie. De atunci li s-u mai născut doi copii, care le sunt dragi ca lumina ochilor. Oxana continuă să facă minuni prin casele oamenilor în Moldova, iar sora ei-la Ircutsk. Sunt fericite și împlinite.

Nina Neculce

PUBLICITATE