Fără cravată cu Iurie Radu

0
560

„Un primar bun, trebuie să se țină de cuvânt și să fie gospodar”

CARTE DE VIZITĂ

Funcţia: primarul satului Rădulenii Vechi, raionul Florești.
Născut: 28 septembrie 1969, în satul Ișnovăț, raionul Criuleni.
Carieră: 30 ani de activitate în diverse domenii.
Familia: soția, un fecior și o fiică.
Zodia: balanță.
Culoarea preferată: albastru pal.
Mâncarea preferată: cartofii scăzuți.


— Cât de des purtați cravata?
— Nu port cravată, dar îmi place să o admir la alții. Consider că e mai simplu de a vorbi cu oamenii, atunci când ești fără cravată.

— Fără cravată, cum este Iurie Radu?
— Este un om ca toți oamenii, cu probleme și realizări.

— De unde începe firul vieții?
— M-am născut într-o familie de oameni gospodari, în satul Ișnovăț, raionul Criuleni. Părinții mei, au lucrat în agricultură, cum erau pe atunci, sovhozuri. Am crescut 2 copii în familie, eu, fiind fratele mai mare și sora mea, mai mică cu 8 ani.

— Cum este să fii fratele mai mare?
— Să fii fratele mai mare, înseamnă să ai o responsabilitate mai mare. În grija mea, era sora. Eu trebuia să o duc și să o aduc de la grădiniță. Problema cea mai mare a fost, că nu-I plăcea să stea la grădiniță.

— Cum este copilăria la Ișnovăț?
— Am avut parte de o copilărie foarte interesantă. Am fost educat prin muncă. Fiind la școală, toamna mergeam la strâns poamă, tutun, vara lucram în colhoz, la udat grădina, am crescut și viermi de mătase. Pentru muncă eram și remunerați. Țin minte că am strâns bani și mi-am cumpărat o bicicletă.
— Ați fost un copil șotios?
— Ca și toți copiii. Țin minte că sora mea, având vreo 8 ani, tare vroia să o plimb cu căruciorul. Am plimbat-o, am luat o viteză, până am prăvălit-o la pământ. Ea sărmana plângea, dar eu tot îi spuneam, să nu plângă, ca să nu fiu pedepsit de părinți.

— Fiind în școală, ați fost un elev cuminte?
— Am fost un elev mediu, îmi plăceau toate obiectele. Eram mulți în clasă și ce făceau toți, făceam și eu, dacă trebuia, ne organizam și fugeam toți de la lecție. Totuși, pentru merite obținute, am fost 5 ani la rând la tabără. Pe atunci dădeau foi de odihnă, doar la elevii cei disciplinați.

— Este o diferență între copilăria de atunci și cea de acum?
— Da, și e foarte mare. Noi, copiii de atunci, eram tot timpul afară, aveam diferite jocuri, iar acum, din păcate calculatoarele și telefoanele, fură din copilăria copiilor.

— Ce jocuri preferate ați avut în copilărie?
— Fotbalul și tenisul de masă. Chiar și pauzele de 5 min, de la școală, le petreceam pe stadion, ceia ce nu prea văd astăzi.
— Ați absolvit gimnaziul și ce drum ați ales?
— După absolvirea a 10 clase, am făcut armata și apoi am mers la Universitatea Agrară, pe care am absolvit-o cu succes. Am activat mai mulți ani la rând în calitate de șef de șantier la gazificarea localităților. Apropo satul Rădulenii Vechi, tot de echipa mea a fost gazificat. Am activat și în postură de inginer la o Întreprindere Municipală din Chișinău, după care și directorul acesteia.

— Se spune că anii studenției sunt cei mai frumoși ani, ai dumneavoastră cum au fost?
— Cu adevărat, cei mai frumoși ani, au fost cei de studenție. Țin legătura cu majoritatea colegilor, cu care ne mai și întâlnim, și mă bucur că am avut parte de niște colegi de la care am avut ce învăța.

— Prima dragoste?
— Prima dragoste, ca și la majoritatea, a fost o colegă de clasă. Dar dragostea adevărată o port pentru soția mea, cu care am construit o casă aici, la Rădulenii Vechi, și cu care creștem o fiică. Mă bucur și de succesele feciorului, care este peste hotarele țării și care este de la prima căsătorie.
— Cum arată o duminică perfectă în familia Radu?
— O duminică perfectă este în sânul familiei. Atunci când vezi copiii pe lângă tine, fericiți.

— Ce semnifică Rădulenii Vechi pentru dumneavoastră?
— Rădulenii Vechi – este casa mea. Este un sat pitoresc, verde, cu oameni gospodari, un sat care a crescut un președinte de țară, pe Petru Lucinschi.

— Ce calități trebuie să posede un primar bun?
— Un primar bun, trebuie să se țină de cuvânt și să fie gospodar. Este și o vorbă „Cum este satul, așa e și primarul.”

— Ce ați învățat de la părinți?
— De la părinți am învățat totul. Am fost educat să vorbesc cu fiecare și să fac lucruri bune. Țin minte un caz, pe când trăiam la Chișinău, aveam vreo 23 de ani, tata a venit într-o vizită, intrând în scara blocului, care era într-o stare deplorabilă îmi zice: ”de ce nu repari?”, la care eu îi zic, că sunt servicii speciale care trebuie să se ocupe de asta. Tata s-a uitat la mine și a zis, că, data viitoare când vine să nu mai vadă dezastru care era. În două săptămâni, am pus mâna de la mână cu vecinii, am văruit și vopsit scara, am făcut-o ca nouă. Tata, mi-a dat o lecție bună, pe care o țin minte toată viața. Nu aștepta, dar fă.

— Ce calități apreciați la oameni?
— Desigur că bunătatea, dar din păcate, pe zi ce trece, multe din calitățile omenești, dispar. Pe timpuri când nu era atâta informație, hotarele erau închise, oamenii erau mai buni.

— La ce visați?
— Ca și toți părinții visez să-mi fie copii fericiți. Dacă copii sunt fericiți și noi suntem fericiți. Îmi doresc ca să realizez tot ce mi-am propus să fac în localitate mea.

— Sunteți un om fericit?
— Da.

— Un mesaj pentru urmăritorii și cititorii ”ZN”.
— Să avem încredere unul în altul, să nu criticăm, dar să dăm un sfat bun, să nu judecăm, să fim uniți, să fim mai deschiși și mai corecți. Tuturor le doresc sănătate și pace!

PUBLICITATE