Au rămas aceiași nebuni frumoși pe tărâmul Iubirii

0
74

Erau doi copii. Aveau respectiv 12 şi 13 ani. Într-o duminică, în timp ce se aflau cu părinţii la mare, Mihăiţă i-a spus Ilenuţei: „Am să te fac mireasă când vom mai creşte şi o să fii cea mai frumoasă mireasă din lume”. Şi Ilenuţa închidea ochii ei mari, negri, cu gene lungi, întoarse, şi se vedea în rochie albă, cu voalul prins de o coroniţă cu pietre scumpe, plutind gingaş, ca o boare, din creştet până la pământ.
Anii au trecut. Şi copiii, Ilenuţa şi Mihăiţă, s-au făcut domnişoară şi cavaler. Iar cuvintele celea rostite într-o vară la mare se voiau deja repetate. Mihai, însă, considera că încă nu a sosit momentul. Pe de o parte se lăsa topit în dragostea Ilenuţei, pe de alta, cu fiece zi se simţea tot mai mult atras de viaţa duhovnicească

„Nu eu voi fi acela care să te facă cea mai frumoasă mireasă din lume”

O iubea nebuneşte şi ea îl iubea. Şi nimic ciudat n-ar fi fost în toată povestea asta, dacă în ziua când fata aştepta să i se pună pe deget inelul de logodnă, el nu i-ar fi spus: „Trăim vremuri neclare. Lumea care ne înconjoară este urâtă, degradată. Oamenii pierd din omenie în fiecare zi. Te rog să mă ierţi că îmi calc cuvântul, dar află că nu eu voi fi acela care să te facă cea mai frumoasă mireasă din lume, ci altul. Am hotărât să fug de acest urât. Plec la muntele Athos, draga mea Ilenuţă pentru totdeauna. Nu te supăra pe mine. O să mă rog pentru tine neîncetat”.
Fata era gata să strige, dar se opri. Pe banca de alături, doi îndrăgostiţi se îmbrăţişau, acoperindu-se cu sărutări şi nu voia să-i trezească din visurile lor. Ca un ecou de romanță cuvintele iubitului loveau în inimă. Stătea înmărmurită, nici măcar nu clipea. Aproape 10 ani s-au iubit pătimaş şi, când nunta părea atât de aproape, uite ce îi trăsni prin cap omului ei drag! Simţea că nu poate face nicio mişcare şi se uita la Mihai care o privea cu căldură, dar în acelaşi timp şi cu încordare, şi simţea cum ceva se rupe în sufletul ei. Lacrimile au început să-i picure singure. În cele din urmă din gura ei atât de duios sărutată altă dată, ţâşniră cuvintele: ”De ce, dragul meu?! De ce?! Doar îmi spuneai că suntem fericiţi şi iubirea ne ajută să rezistăm la această viaţă mizerabilă din jurul nostru”. Dar tânărul era deja hotărât. Şi iubita nu l-a putut întoarce din drum.

Căsnicie eşuată

După aceea, frumoasa Ilenuţă a hotărât să plece în Grecia la verişoara sa care muncea în oraşul Salonic. A dorit să vadă măcar din depărtare tărâmul, care i-a furat iubitul. Şi dorinţa i-a fost îndeplinită. A ajuns să vadă şi această minune a lumii. Credea că se va întoarce acasă îndată, dar verişoara i-a găsit de lucru şi a rămas să muncească în oraşul, care a întâmpinat-o noaptea cu multe lumini, cu firme mari şi luminoase, cu multă animaţie pe străzi. Acolo avea să-l cunoască pe viitorul său soţ, un bărbat grec, care i-a făcut curte vre-o jumătate de an, apoi a cerut-o în căsătorie. Dar n-a fost să fie o căsnicie de durată. Era prea gelos grecul şi la mai puţin de doi ani s-au despărţit. Ilenuţa s-a întors în ţară destul de dărâmată, cu gândul că nu se va mai căsători niciodată.

A fost ceva mai mult decât dragoste

Îşi făcea chiar planuri să se ducă la vreo mănăstire. Şi poate că s-ar fi dus, dacă nu intervenea o zi de naştere a unei prietene. Acolo avea să-l întâlnească pe Viorel, omul care din primele clipe i-a dat senzaţia ceea că poate să vorbească orice cu el şi o înţelege exact ce vrea să spună. În aceiaşi seară el i-a spus în timpul dansului: „Noi doi vom face un cuplu. Tu eşti femeia pe care o caut demult”. Nu s-au căsătorit repede pentru că nu simţea nevoia să se mărite din nou. Dar din acea zi a început o nouă poveste de dragoste cu doi nebuni frumoşi ai acestei lumi. Au hotărât să stea împreună. Viorel era de-o sensibilitate specială, avea talent în toate. Se pricepea şi la curtat, şi la cântat, şi la scris frumos, şi la bucătărie. Era mereu pus pe glume. Muncea la o tipografie. Prin personalitatea lui a ştiut să pătrundă în starea de spirit a Ilenuţei. „Simţeam ce simţea şi el. A fost ceva mai mult, ceva mai presus de sentimentele pe care le trăisem cu Mihai şi mult mai mult decât cele trăite cu fostul soţ”, povesteşte eroina. După şapte luni de relaţie sinceră şi caldă a îmbrăcat rochia de mireasă, visată în copilărie pe malul mării. A mers cu Viorel la altar în zi de duminică. Născuţi la aceaişi dată a lunii, unul pe 20 ianuarie şi altul pe 20 aprilie, cunoscându-se pe 20 februarie, au ales această cifră ”20” pentru cununia religioasă, considerând-o cifra lor norocoasă. S-au cununat pe 20 septembrie. Spre mirarea lor şi unul din copii e născut în aceiaşi zi cu tatăl său-20 februarie.

„Viaţa nu este nici bună, nici rea, dar noi trebuie s-o trăim frumos”

Viorel a avut o copilărie foarte tristă. La 11 ani şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident de maşină. Această suferinţă interioară l-a călit. A crescut cu buneii, care l-au învăţat să fie deschis cu toată lumea, să ştie a plânge în rugăciune, să nu stea cu inima împietrită, pentru că inimă împietrită înseamnă să nu mai ai nici un drum către tine. Bunelul îi tot repeta: „Să nu uiţi, nepoate! Viaţa nu este nici bună, nici rea. Este aşa cum este. Dar noi trebuie să facem în aşa fel ca s-o trăim frumos”. Şi Viorel aşa şi făcea, îşi trăieşte viaţa frumos alături de Ilenuţa. Sunt căsătoriţi de 17 ani. Au doi copii mari şi atâtea trăsături comune: iubesc aceleaşi locuri, aceiaşi muzică, acelaşi tip de oameni. „ Am ratat şi eu o căsnicie, dar am ştiut că trebuie să existe sufletul meu pereche pe care să-l pot câştiga lângă mine, care să-mi ofere dragoste, iubire necondiţionată, o familie. Şi acest suflet este Ilenuţa pe care o iubesc pentru că o iubesc. Nu pot să spun că o iubesc pentru caracterul ei, sau pentru ochii ei frumoşi. O iubesc şi cu asta am spus totul. Chiar de la începutul relaţiei noastre ne-am acomodat reciproc în felul fiecăruia de a accepta lucrurile şi am creat o adevărată familie. Acasă, între patru pereţi, cu cei dragi alături, mă simt cel mai bine. Nimic nu-mi dă mai mare bucurie în această viaţă decât familia”, îmi spunea bărbatul cu 8 ani în urmă. Crede la fel și în prezent. Iar Ilenuţa continuă să fie ghidată de același gând înălțător: „ părinţii ne-au adus pe lume ca să trăim frumos şi demn până la capăt”.

P.S.: Revederea cu acești eroi a decurs într-o veselie firească. M-am bucurat să-i regăsesc la fel de îndrăgostiți, așa cum îi vedeam cu 8 ani în urmă. Au rămas aceiași nebuni frumoși pe tărâmul Iubirii. Cu muzica primilor fiori de dragoste în gând merg prin viață frumos și cu demnitate.

Nina Neculce

PUBLICITATE