Cartea care te învaţă cum să te bucuri de viaţă

0
43

În copilărie Margareta era un copil firav, slăbănog. De prin clasa a V-a a început să practice sportul şi, când s-a făcut domnişoară, din răţuşca cea urâtă se prefăcuse într-o lebădă graţioasă. (Am mai avut asemenea eroine în poveştile mele) Model clasic: faţă frumoasă, gât lung, mâini fine cu degete subţiri, sâni frumoşi, şolduri bine rotungite. Vorba ceea, le avea pe toate: şi față frumoasă, şi corp atrăgător.
Dar în vorbele şi-n gândurile ei se citea înţelepciunea omului care a dus o viaţă grea şi care a trecut prin multe-multe momente dureroase.
A avut o copilărie fericită până la vârsta de şase ani, atât cât i-au fost în preajmă ambii părinţi sănătoşi. Nenorocirile s-au abătut peste casa lor una după alta. Mai întâi şi-a pierdut tatăl. Apoi mama s-a îmbolnăvit grav şi-i bolnavă până în ziua de azi. Boala a lăsat-o fără picioare, imobilizată la pat, dar cu mintea întreagă. Margareta îi poartă de grijă de atunci. La început ajutată de o mătuşă, iar de la 12 ani se descurcă singură. O spală, o hrăneşte, îi citeşte, îi povesteşte tot felul de întâmplări cu sfârşit optimist. Din vreme, în vreme mama cântă jalnica ei soartă atât de frumos că fiica se opreşte încremenită şi lacrimile încep să-i curgă şiroaie pe obraji…

Măritiş cu ochii închişi

La 19 ani, când flăcăii roiau ca albinele în jurul ei, aprigă cum era, voia să se întâmple totul repede. Îşi dorea foarte tare un bărbat în casă care să rânduiască gospodăria. A închis ochii şi s-a măritat cu Ilie, primul care o ceruse de nevastă. Nici frumuseţe, nici delicateţe, nici gingăşie, nici farmec – era chiar urât de tot flăcăul. Crispat, cu nasul lung şi capul înghesuit între umeri, cu trupul deşirat şi priviri răutăcioase. Cine ştie de când pusese ochii pe gingaşa făptură, dar în duminica ceea de Florii, cu soare blând şi caişi în floare, a cucerit-o cu vorbele: „Margaretă dragă, demult visez să fac o familie cu tine, să te fac fericită”. Adevărul e că n-a fost măcar o mireasă fericită. N-au făcut nuntă, nici la altar n-a dus-o în rochie de mireasă. Şi nici fericită n-a mai fost alături de el, căci era un tiran, o bătea frecvent. Îşi înghiţea biata de ea durerea şi suferea în tăcere. Pe mama căuta s-o menajeze, să nu-i transmită din amărăciunile pe care le trăia. Aşa au trecut trei ani. Într-o noapte, cu întuneric ca smoala, în timp ce se întorcea de la crâşmă, cineva l-a lovit mortal chiar în clipa când a vrut să deschidă poarta. Dimineaţa Margareta l-a găsit într-o baltă de sânge. „Da bine că l-o strâns Dumnezeu să nu mai facă rele pe pământ”, spuneau cu un fel de uşurare oamenii din sat şi-l fericeau pe cel care şi-a „făcut pomana” cu el. Văduva a continuat lupta cu boala mamei şi alte greutăţi ale vieţii, care o făceau puternică.

Ploaia care i-a unit

După un an şi ceva de văduvie, într-o zi, când tunete şi fulgere spărgeau cerul şi o ploaie de vară se dezlănţuia între cer şi pământ, Margareta se întorcea pe jos din centrul raional, situat la 7 kilometri de satul ei. A ajuns-o din urmă o maşină condusă de cel mai frumos bărbat din zonă şi a invitat-o să urce. Era fermecătoare în rochia udă, lipită de corpul ei arămiu şi lucios. După un schimb de vorbe şi câteva minute de mers prin ploaia care devenea tot mai puternică, s-au oprit la o margine de drum. Şiroaie de apă curată curgeau peste maşină, iar alături de şosea pâraie mâloase grăbeau la vale. Făt-Frumosul cu numele Radu i s-a uitat drept în ochi şi a rostit: „Credeam că încă nu s-a născut femeia de care să mă îndrăgostesc, dar uite că mi-a ieşit în cale pe un timp, care îmi aminteşte de un film indian privit în adolescenţă. Ai chipul ca la acea actriţă, care suspina pe o ploaie ca aceasta la pieptul bărbatului pe care îl iubea”. Margareta l-a cuprins într-un zâmbet larg: „Poate ieşim prin ploaie desculţi să frământăm lutul moale cu picioarele noastre, aşa ca în acel film”. Au ieşit şi au alergat puţin prin noroi, ţinându-se fericiţi de mână, apoi şi-au clătit picioarele prin iarba udă şi au intrat în maşină râzând fericiți ca doi copii. Când pe cer se ivise curcubeul ei se priveau deja cu ochi de îndrăgostiţi.

„Fă lucruri frumoase ca eu să fiu mândru de tine”

Radu s-a dovedit a fi un bărbat foarte cumsecade, cu mult bun simţ. Avea 34 de ani şi nu fusese căsătorit niciodată. Era singurul la părinţi. De mic a fost un copil nărăvaş, puţin răsfăţat, dar un copil liber. Nu suporta să i se spună ce să facă şi cum să facă. În adolescenţă făcea tot felul de tâmpenii. Tatăl său reacţiona cu înţelegere. Vedea în fiu adolescenţa lui. Atâta i-a spus într-o discuţie ca între bărbaţi: „Să ştii că n-o să mă uit după tine pe unde vei merge cu prietenii. Un singur lucru îţi cer – fă lucruri frumoase ca eu să fiu mândru de tine”. Şi Radu nu şi-a întristat părintele niciodată. A crescut o figură foarte puternică alături de el. Tata i-a altoit dragostea pentru pian, care a înmugurit din clipa când a început să cânte prima melodie. Tata l-a orientat spre lumea afacerilor, când a văzut că muzica nu-i va asigura un trai avut. Cu tata discuta în adolescenţă toate nebuniile pe care le făcea cu băieţii, lui tata îi povestea despre fetele cu care se împrietenea.
Când s-a îndrăgostit de Margareta, tata a fost primul care a aflat şi care a încuviinţat relaţia. Mama, ce-i drept, când a auzit că iubita fiului ei nu are studii şi că a mai fost căsătorită o dată, a cam strâmbat din nas. Dar când a cunoscut-o: frumoasă, dinamică, energică, bună gospodină, cu sufletul bun de pus la rană, n-a mai zis nimic, a acceptat-o.

Frumoasă și adevărată carte

De 13 ani Margareta şi Radu sunt împreună. Radu a luat-o cu tot cu mama bolnavă la oraş. Au doi copii frumoși și sănătoși. Dumnezeu i-a binecuvântat cu o fată și un băiat. Copiii le amplifică sentimentele de dragoste. Margareta, care a suferit destul, spune că intensitatea suferinţei e direct proporţională cu iubirea. Face tot ce poate ca să lungească fericirea. Pe lângă lumea afacerilor, din ziua când și-au unit destinele, au început să studieze operele şi vieţile marilor sfinţi, aşa-numiţii părinţi ai bisericii. Au găsit în lumea lor un studiu al calităţilor psiho-energetice, care zic ei, îi ajută să păstreze o stare psiho-fizică perfectă în orice împrejurare. Se bucură să studieze şi să cunoască Patericul. (Patericul este cea mai frumoasă carte după Biblie.) Frumoasă şi adevărată, nimic nu sună fals în această carte, spun Margareta şi Radu, care sunt nişte creştini normali, ce au înţeles că acel ce nu moare spiritual, ştie cum să culeagă din această viaţă bucuriile. Au citit Patericul de câteva ori, dar continuă să revină la el mereu. Spun că e cartea care îi ajută să-și ferească familia și sufletele de toate încercările și răutățile, cartea care îi întărește în credință. Le place să pătrundă în adâncul textelor și să le scoată la LUMINĂ pentru copiii lor, pentru prieteni. Mi-au vorbit inspirat despre viețile marilor sfinți,care considerau binele aproapelui esențial. La sfinții părinți regula generală este că atunci când faci un bine să îl lași pe celălalt să ocupe prim-planul. Tu să te retragi un pas mai în spate, pentru ca libertatea lui să fie deplină. Citându-l pe Avva Antonie: „De la aproapele nostru vin și viața, și moartea. Dacă îl vom câștiga pe frate, îl câștigăm pe Dumnezeu. Dacă-l smintim pe frate, păcătuim împotriva lui Hristos”, eroii mei au spus în concluzie: „E cartea care te-nvață cum să te bucuri de viață”.

Nina Neculce

PUBLICITATE