În viața fiecărui om a existat un profesor de care ne leagă amintiri frumoase. Iar în aceste momente, nu îți amintești de formula de la chimie, ecuația de la matematică sau eseul de la română, dar de dascăl, de omul ce ți-a dăruit amintirea. Profesorul de limba și literatura română, Mitrofan Sârghi a reușit timp de aproape 60 de ani să altoiască dragostea pentru limbă și pentru lectură. De-a lungul anilor a ieșit în fața elevilor și a scris pe tabla vieții cele mai apreciate calități, omenia, cumsecădenia, răbdarea și înțelepciunea. Mitrofan Sârghi a fost și este profesor apreciat în satul Vasilcău. Alături de soție, profesoară și ea, căreia îi păstrează vie amintirea, erau familia de dascăli exemplu.
De aproape 10 ani, școala a rămas pentru el o doar o amintire frumoasă, la care ar reveni și astăzi cu drag, dacă ar fi nevoie.
Dorința de a merge la școală
Sunt de loc din Vasilcău, născut la 1935. În anul 1942 stăteam cu tata în curtea casei, el curățea ogrinji, iar pe drum mergeau niște băieței. Îl întreb unde se duc băiețeii ceia. La școală, îmi răspunse el. Dapoi eu? Aveam și eu vârsta de școală. Dacă vrei, du-te, a zis tata. Așa m-am luat din urma copiilor și am ajuns în clasa întâi. Era școala românească. Când eram în clasa întâi, de câteva ori s-a întâmplat să facem lecții împreună cu clasa a șaptea. Atunci am înțeles ce înseamnă să fii învățător. Încă pe atunci, am rămas foarte impresionat de felul cum se comporta învățătorul cu cei mari. Cu noi era foarte nostim, drăgălaș, ne alinta, iar cu cei mai mari se purta mai aspru.
Am avut învățători buni și am făcut carte
Am terminat șapte clase, având niște învățători foarte buni, foști liceiști de la români și făceam foarte multă carte, știam bine franceză, matematică. În toamna anului 1949 am venit la Soroca, la Școala medie, era unica în nordul Moldovei, erau în total șase clase de a opta.
Școala, pasiune pentru întreaga viață
Școala a fost și rămâne o pasiune pentru mine. Dacă nu aveam lecții, simțeam un gol, o tristețe adâncă. Întotdeauna m-am străduit să fiu foarte vesel cu elevii, iar când intram în clasă, pe fețele lor se schița un zâmbet, înseamnă că aveau plăcerea să petrecem lecția împreună. Întotdeauna mi-a plăcut să fac lecții cu elevii din clasele superioare, mai ales în cele în care eram eu diriginte, pentru că aveam o legătură familiară cu dânșii.
Citeam lecții și în brigadă
Am activat în mai multe localități. La Vasilcău, lucrul a trecut foarte interesant. Pe vremea sovieticilor, trebuia să activezi mult în afara orelor. Am organizat cu elevii o grupă de agitație, așa o numeam noi, două fete cântau la acordeon, aveam și vreo trei voci și împreună mergeam prin brigăzi, unde lucrau oamenii, eu citeam lecții, iar ele prezentau mici concerte.
Schimbările în învățământ au fost diferite
Mai înainte schimbările care se făceau, veneau atât de tumultos și neargumentat, că nu mi-au plăcut niciodată. Nu era vre-un sens să te revolți, pentru că cei de sus întdeauna aveau planurile lor. Însă de la un timp încoace, reformele au devenit mult mai acceptabile, felul cum se perfecționau profesorii, după care studierea noilor tehnologii, lecții interactive. Cele mai mari schimbări, bineînțeles, sunt în modul de instruire și educație. Acum, se dă prioritate activității elevilor, ei trebuie să activeze cel mai mult, trebuie doar organizați. E o schimbare foarte pozitivă făcută în școală ce trebuie să aibă continuitate.
Profesorul – personalitate, exemplul și prieten
Un profesor la lecție trebuie să fie o personalitate, el trebuie să atragă elevii prin comportament, felul de a fi, să se prezinte astfel ca să fie un exemplu. Profesorul nu trebuie să ceară de la elevi un anumit comportament, el trebuie să fie cel care să demonstreze cum ar fi corect să se prezinte omul în societate. De profesor depinde viitoarea generație, dacă nu se va impune profesorul în prezent, nu avem ce aștepta de la viitor.
Elevii au posibilități pentru a studia
Pe parcursul activității, am înțeles că elevii citesc puțin. Nu știu cum este astăzi, mai înainte, însă, citeau atât cât cerea programul. Elevii ar trebui să citească, acum au atâta literatură, literatură de calitate. Mai înainte lucram cu textele câtorva scriitori și acelea atât de slabe, că nici nu te interesau, învățai că trebuia să înveți. Acum sunt lucrări serioase, poezie, proză sănătoasă.
Profesorul, părinții și elevii – un tot întreg
La momentul actual învățătorul este veriga principală în educație, dar și părinții. Părinții de azi, se deosebesc de cei de altă dată, sunt mai civilizați, mai instruți. De aceea este și mai ușor pentru profesori când se ține o legătură strânsă cu părinții și împreună muncesc pentru educația copilului. Iar dacă învățătorul este rupt de la colectivul părintesc, atunci, bineînțeles el nu merită să fie în școală, și trebuie să-și caute o altă ocupație, prin care să aducă folos societății.
Nu e lucru mai frumos, decât să fii învățător
Cine are norocul să fie tânăr și să lucreze în școală, primește satisfacție și plăcere, pentru că e o bucurie să lucrezi astăzi în școală. Este mai ușor ca înainte, fiecare elev are posibilitatea online, să cerceteze, să învețe, trebuie doar să dorească. Ne modernizăm, asta o cere vremea, timpul asta ne impune. Cei care vor să îmbrățișeze această profesie, nu au decât să fie oameni fericiți, fiindcă nu e mai frumos lucru, decât să fii învățător.
Aș mai lucra…
Foarte mulți mă întreabă dacă aș vrea să mai lucrez. – Cu plăcere, dar nu mă cheamă nimeni! Chiar nu este unde să lucrezi. Când am venit în Vasilcău în 1967, erau o mie de elevi, acum sunt trei sute. Școlile au diminuat din lipsă de elevi. Mai este și plecarea peste hotare. Exodul acesta omoară societatea, cu cât pleacă mai mulți, cu atât slăbește societatea.
Școala m-ar fi atras încă mult timp
Nostalgia după școală mă istovea cu totul, îmi părea incomod să nu merg să fac lecții. Desigur, ocupație îți găsești acasă, uneori este de lucru până peste cap, dar școala m-ar fi atras încă mult timp. Dacă ar fi să mi se propună să mai lucrez, m-aș simți din nou tânăr. Bătrânețea nu-mi este atât de tristă, fac lectură, le-am promis la urmași să le las un monument scris și înșir pe hârtie tot ce pot. Îmi place să frecventez biserica acolo unde pot cânta. Merg la biserica Sfânta Parascheva din Soroca. Și idealul meu… dacă sunt născut român, țin la țară, am în vedere nu doar Republica Moldova, dar întreaga țară, și nu vreau să mor până când nu voi vedea întregită țara.
,,Odiseea pedagogică” este proiectul inițiat de Direcția Învățământ Soroca, realizat în colaborare cu Ziarul Nostru, prin intermediul căruia profesorii veterani povestesc cum s-a schimbat de-a lungul timpului sistemul de învățământ și cum au făcut față tuturor provocărilor. Cum au influențat reformele aplicate procesul de învățământ, urmărind ca tot ce-a fost bun să aibă continuitate.
