550 DE REFUGIAȚI ÎN SOROCA

0
192

Circa 3,5  milioane  de ucraineni,  și-au părăsit țara de la începerea invaziei rusești, precizează Agenția Organizației Națiunilor Unite. Refugiații trec granița în țările învecinate la vest, cum ar fi Polonia, România, Slovacia, Ungaria și Republica Moldova.

În raionul Soroca sunt circa 550 de refugiați. Vladimir și soția sa, s-au stabilit la Soroca de aproape o lună, timp în care spun ei , au rămas surprinși de bunătatea oamenilor de aici.

Vladimir, refugiat. ”Am rămas plăcut suprins când aflându-ne la frontier de stat, oameni necunoscuți ne întrebau dacă avem nevoie de ceva și cu ce pot să ne ajute. Am primit cartele telefonice gratuite. La Soroca suntem de o lună și ne-au cazat o familie cu 6 copii. ”

Natalia, refugiată.”Ținem legătură cu cei de acasă. Atunci când se aude alarma toți fug în subsoluri, e groaznic ce se întâmplă. Din apropiații noștri toți sunt bine, dar avem, prieteni care au foști uciși în urma bombardărilor.”

În susținerea refugiaților, activează Centrul de Ajutoare Umanitare din cadrul Direcției Asistență Socială și Protecție a Familiei Soroca. Aici refugiații primesc produse alimentare, produse igienice, îmbrăcăminte și plapume. Potrivit reprezentanților centrului, numărul refugiaților crește iar stocul de ajutoare este limitat.

Marcela Soficiuc, Șefa Secției Protecției Persoanelor în Etate și cu Dizabilități Soroca.” La moment ajutoarele sunt în calități mici, deoarece înregistrăm un flux mare de refugiați. Coletul alimentar este de circa  5-7 kg. Din cauză că nu putem asigura cu tot strictul necesar pentru refugiați apelăm la oamenii de bună credință. Avem nevoie de produse alimentare, igienice și îmbrăcăminte.”

Doritorii de a susține refugiații cu diverse ajutoare umanitare o pot face zilnic între orele 8.00- 17.00 la sediul Direcției Asistență Sociale și Protecție a Familiei Soroca.

PUBLICITATE