În parcul din intravilanul satului Rediul Mare, de către angajații IPM Dondușeni a fost depistat un caz de tăiere ilegală a 2 arbori de specie frasin cu diametrul 1-29cm, 1-37cm, tăiați în mod ilegal de persoane necunoscute aproximativ în perioada lunilor ianuarie-martie 2022. Volumul masei lenmoase tăiat în mod ilegal este de 0,86 m3. Prejudiciul cauzat mediului constitue 583,20 lei. În scuarul dat a mai fost depistată recoltarea masei lemnoase, crăci și ramuri, doborîte la sol, acțiunile menționate fiind efectuate de persoane necunoscute.
În cadrul altei razii efectuae în cadrul pădurii gestionate de primăria s.Climăuți a fost depistat un caz de tăiere ilegală a 85 de arbori de specii diferite. Acțiunile menționate au fost săvîrșite de persoane neconoscute. Volumul masei lemnoase tăiat în mod ilegal este de 11,597 m3. Prejudiciul cauzat mediului constitue 2705,40 lei.
A mai fost depistat un caz de tăiere ilegală din cadrul unui grup de arbori, gestionat de primăria comunei Moșana (satul Octeabriscoe) un arbore de specie salcie cu diametrul la cioată de 100 cm. Volumul masei lemnoase tăiat în mod ilegal este de 5,33 m3. Prejudiciul cauzat mediului constitue 784,80 lei. Caz de incendiere a resturilor vegetale, în partea de Nord-Vest a orașului Dondușeni, pe teritoriul câmpurilor de filtrare a fostei fabrici de zahăr, unde a ars vegetația uscată pe o suprafață de teren aproximativ de 35 ha.
La fel pe teritoriul adiacent călii ferate între orașul Dondușeni și satul Corbu a fost incendiată iarbă uscată și a ars pe o suprafață de aproximativ 5 ha. Terenurile date au fost incendiate în mod ilegal de persoane necunoscute. Prejudiciul cauzat mediului calculat conform instrucției calculului prejudiciului resurselor funciare a Monitorului Oficial nr.189-192/383 din 22.10.2004 constituie 10000 (zece mii) lei.
Cazurile date se investighează și urmează să fie stabilite toate circumstanțele pentru a atrage la răspundere contravențională persoanele vinovate. Dacă observaţi incendii ce au ca rezultat degajări puternice de fum ce pot afecta calitatea aerului, sunaţi la numărul naţional de urgenţă 112.
Oleg BEȚIVU, șef IPM Dondușeni

























