LIDIA VACARI ”CHIAR ȘI CU UN BUGET MIC, POȚI FACE LUCRURI FRUMOASE, TREBUIE DOAR SĂ VREI. ”
Oclanda este un sat din raionul Soroca, are o suprafaţă de circa 1.83 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 7.06 km. Oclanda se află la o distanță de 29 km de orașul Soroca și la 185 km de Chișinău. Satul Oclanda a fost menționat documentar în anul 1729.
Astăzi la cârma satului se află Lidia Vacari, primarul spune că necătând la faptul că localitatea este una dintre cele mai mici din raion, satul este în continuă dezvoltare.
Primul lucru de care l-ați realizat în postura de primar al satului Oclanda?
Lidia Vacari, primarul satului Oclanda. ” Sunt la primul meu mandat în calitate de primar, am venit în această funcție în 2019. Timp în care aș spune, că am reușit multe. Având o experiență în contabilitate, știu bine lucrul financiar, asta mă ajută în multe situații. Activitatea de primar am început-o cu reparația acoperișului Primăriei, care lăsa mult de dorit, după care a urmat însăși reparația instituției. Astăzi, Primăria Oclanda este reparată capital are și sistem de încălzire pe lemne și cărbune. Împreună cu locuitorii satului, am reluat activitatea școlii care în 2015 din lipsă de elevi, a fost închisă. Satul este mic și majoritatea tinerilor pleacă peste hotarele țării în căutarea unei vieți mai bune. Așadar, în anul 2020, am redeschis școala primară, cu predare în limba de stat, cu 17 copii. Ne bucurăm că avem și o grădiniță frecventată de 15 copii, iar 25 de elevi, merg la gimnaziul din satul Cremenciug, în clasele a V-IX. În 2020 a fost reparat sediul Centrului Medicilor de Familie, cu susținerea financiară a Consiliul Raional Soroca . Acum centrul, dispune de condiții bune atât pentru lucrători cât și pentru locuitorii satului. Am reușit să iluminăm localitatea, care la ziua de astăzi este iluminată la 70%. Pentru picii de la Oclanda, anul trecut, a fost construit și un teren de joacă. În 2020 a fost asfaltat centrul satului, circa 1 km de drum.”
La moment ce proiecte derulează la Oclanda?
Lidia Vacari, primarul satului Oclanda.”La moment avem 2 proiecte legate de gestionarea deșeurilor. Primul proiect ”Mă implic”, îl desfășurăm în parteneriat cu localitățile Cremenciug și Iarova. Al doilea proiect include construcția unor platfome predestinate frunzelor uscate. La fel în desfășurare este proiectul de amenajare a fântânilor, ne bucurăm că anul trecut au fost renovate 3 fântâni. Ne propunem să amenajăm parcul, iar la intrarea în sat au fost defrișați copacii uscați și plantată o aleie de brazi.”
Ce planuri de viitor are primarul Lidia Vacari?
Lidia Vacari, primarul satului Oclanda. ”Bugetul satului Oclanda pentru anul 2022, este de circa 1 milion de lei. O bună parte din acești bani merg spre salarizarea angajaților. Mai dispunem și de circa 160 de mii de lei din fondul rutier, bani destinați reparației sau întreținerii drumurilor. Ne propunem amenajarea parcului, dar și iluminarea completă a satului.”
Oclanda este deschisă pentru refugiații din Ucraina?
Lidia Vacari, primarul satului Oclanda.”Da, dar trebuie de știut lucru că aici dispunem de condiții ca la sat, apă e de la fântână iar blocurile sanitare sunt afară. Totuși în localitate avem 2 familii de refugiați din Ucraina, care s-au stabilit la rudele lor. Ei speră ca încurând să se termine totul și să poată merge liniștiți acasă.”
Cum își câștigă locuitorii satului Oclanda, o bucată de pâine?
O bună parte din locuitori lucrează la SRL”Oclanda-Agro”, așa că din luna martie până în luna decembrie, au de lucru. Avem și oameni cu terenuri agricole private, cresc zmeură și alte culturi. O parte din locuitori merg în localitățile vecine la muncă.Te timp de iarnă e mai greu, dar după posibilitate lucuitorii pot apela la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Eu mă bucur că în sat avem oameni care se ocupă de curățenia satului.
Iată ce spun locuitorii din Oclanda despre activitatea primarului.
”Satul nostru este un sat pitoresc cu oameni gospodari dar și cu un primar foarte bun. Lidia Vacari este un primar care ține la sat, se vede din activitățile dnei pe care le face zi de zi. Satul a devenit mai curat, avem drumuri, copii au unde se juca și merg la o grădiniță reparată, tineretul la fel are unde să iasă în sat. Se fac lucruri bune la Oclanda.”
”În ultimul timp se fac multe lucruri frumoase la Oclanda. Avem grădiniță, școală, teren de sport pentru tineret, dispunem de o masă de biliard, proiector, mulțumim mult dnei primar.”




















