(Marea iubire dintre un elev și o profesoară)
S-a îndrăgostit la 14 ani. Era în clasa a VII-a, iar Liliana studentă la Universitate, venită să-şi facă stagiul de practică pedagogică. Tânăra profesoară când intra în clasă, lui Andrei i se tăia respiraţia, roşea până în vârful urechilor şi nu-şi mai putea lua ochii de la ea pe tot parcursul lecţiei. Se pregătea foarte bine pentru ora de geografie, avea răspunsul gata la orice întrebare, vroia în aşa fel să-i atragă atenţia profesoarei.
O floare sau o ciocolată pentru profesoară
Dar profesoara, când sarcastică, când sensibilă, când generoasă, când tăioasă îl trata la fel ca pe toţi colegii de clasă. Rar de tot îi aducea laude pentru răspunsurile excelente. Andrei suferea. În ziua de marţi prima oră era geografia, băiatul venea înaintea tuturor şi îi punea fie o floare pe masă, fie o ciocolată. Când domnişoara profesoară întreba: „Cine nu s-a pregătit astăzi de lecţie şi vrea să mă cumpere?”, elevii se uitau întrebători unul la altul şi tăceau de parcă ar fi luat apă în gură. Tăcea şi Andrei, cu ochii aţintiţi în carte, creând impresia că nu a pregătit tema pentru acasă şi-i este teamă să nu fie întrebat. Anume pe el studenta stagiară îl scotea în faţa clasei şi-l lua la întrebări. Băiatul roşea, inima îi bătea foarte puternic. În sinea lui se bucura că i se oferă prilejul să stea alături de cea de care se îndrăgostise, şi aşeza frumos cuvintele în răspunsurile corecte. Avea o muzicalitate în voce de parcă nu povestea despre mări şi oceane, ci mai degrabă rostea alese cuvinte de iubire. Profesoara îi punea nota maximă în catalog şi, plină de sarcasm, îl ruga să treacă la loc. În gând Andrei atâta îi spunea: „Nu fi crudă, domnişoară profesoară!” Toate s-au derulat aşa până în ziua când stagiul de practică s-a încheiat, şi Liliana s-a întors la Universitate. Băiatul nu putea să-şi ia gândul de la ea. Dintr-un băiat dolofan şi vesel în câteva săptămâni se transformase într-o stafie de nu-l mai recunoşteau părinţii. Bunica a fost cea care a intrat în intimitatea lui, convingându-l s-o uite pe Liliana. I-a explicat cu argumente că în privinţa relaţiilor dintre oameni nu e totul roz şi, mângâindu-l pe cap i-a zis cu blândeţe: „Andrieş, băiat cuminte, fericirea ta e înainte”.
O vedea mereu în vis
Anii au trecut, Andrei a absolvit şcoala, apoi a făcut facultatea la Iaşi. Se făcuse un bărbat frumos ca un brad. Era atât de frumos că oftau şi fetele şi nevestele tinere după el. Multe inimi zdrobise, dar niciuna nu era pe placul inimii sale. De tânăra profesoară de care se îndrăgostise copilăreşte nu avea ştire. Deşi învăţase lecţia predată de bunica şi încercase s-o scoată din suflet, foarte des îi apărea în vis această femeie, îmbrăcată în rochiile ei bine croite, ce îi evidenţiau silueta. În dimineaţa ceea s-a trezit la prima rază de soare şi nu putea înţelege ce se întâmplă. Gura îi era uscată, ochii îl frigeau. O văzuse din nou în vis pe Liliana. Se făcea că înota în apa limpede a mării alături de ea, şi marea era atât de liniştită şi de blândă, cum nu o mai văzuse vre-odată. Iar ea se aruncase în mare îmbrăcată într-o rochie albă, care plutea deasupra apei ca aripile unei lebede. Soare strălucitor, cer senin şi ei doi în apa limpede a mării, îmbătaţi de fericire… Cu greu se trezi din acest vis frumos. „E posibil oare ca asemenea lucruri să se întâmple şi în realitate?”, îşi zise şi se ridică din pat vesel ca un copil.
Era zi de sâmbătă şi seara urma să meargă la o petrecere dată de un coleg de serviciu cu prilejul zilei de naştere. Mânat de-o bucurie neînţeleasă îşi pregătea cămaşa, costumul, pantofii. Aştepta cu emoţie seara şi nu-şi putea explica de ce. În sfârşit, seara a sosit şi Andrei a plecat la restaurant. A intrat în sală ca un Făt-Frumos, păşind mândru spre omagiat. Într-un colţ al sălii, să vezi şi să nu crezi, înconjurată de câţiva bărbaţi, stătea Liliana! Nu se schimbase. Era la fel de atrăgătoare şi fermecătoare cum o ştia. Părea şi mai cochetă, îmbrăcată într-o rochie finuţă de culoare neagră, încălţată în pantofi roşii cu toc. Avea 34 de ani şi încă nu era căsătorită. Se afla într-o relaţie de amiciţie cu unul din prietenii omagiatului. Liliana nu l-a recunoscut pe Andrei. Având patima vânatului de bărbaţi, îl ochi de cum a intrat. Când a fost să invite femeile, ea l-a ales pe frumosul serii, adică pe Andrei. Femeia a fost prima care s-a prezentat: „Liliana, profesoară”. „Andrei, inginer sisteme software”. În seara aceea Liliana l-a mai invitat de câteva ori la dans, făcându-l pe nefericitul băiat de altă dată să trăiască cu intensitate fiecare clipă. Vorbeau cu însufleţire despre tot felul de lucruri. Bărbatul de 26 de ani nu i-a amintit de acel stagiu de practică. Chiar se bucura că nu l-a recunoscut şi-i plăcea că rolurile se schimbase, ea era cea care vroia să-l cucerească. La despărţire au făcut schimb de adrese de e-mail.
Ai fost şi rămâi marea mea iubire
Aşa a început povestea lor de dragoste. După câteva luni Liliana i-a mărturisit: „Orice mesaj de la tine, orice întâlnire îmi oferă un flux emoţional cum nu mi s-a mai întâmplat cu alţi cavaleri. Inima-mi tresare ca la 16 ani, simt o atracţie nebună faţă de tine, iubesc cu adevărat”. Liliana iubea, şi aşa ca orice femeie care iubeşte emana frumuseţe şi voie bună prin toţi porii. Şi Andrei iubea. Toţi prietenii le spuneau că se potrivesc şi se completează reciproc. Au petrecut împreună o vacanţă de neuitat în România. Acolo Liliana i-a spus că-şi doreşte să fie împreună cu el până la capătul vieţii. În acele clipe Andrei a considerat că momentul adevărului a sosit. Luându-i mâinile într-ale sale rostea cuvintele privind-o drept în ochi: „Ai fost şi rămâi marea mea iubire, draga mea profesoară. De zece ani ai locul tău în sufletul meu şi nimeni n-a putut să ţi-l ia. Şi eu îmi doresc să fii a mea pentru totdeauna”. Liliana a făcut ochii mari: „Cum adică? Ne cunoaştem de câteva luni, iar tu îmi spui că de zece ani am locul meu în inima ta?!” Şi atunci Andrei i-a amintit de o toamnă târzie într-un liceu, de o studentă ce venise să-şi facă stagiul de practică pedagogică şi de un băiat, care mânca pe pâine manualul de geografie de dragul ei şi care în fiecare marţi îi punea câte o floare sau câte o ciocolată pe masă… „De necrezut! Şi eu nu m-am priceput”, rosti zâmbind Liliana, şi dintr-o dată ochii ei frumoşi începură să înoate în lacrimi. Erau lacrimi de fericire. Întorşi din vacanţă au făcut o nuntă frumoasă şi veselă. Ea a purtat o rochie de mireasă foarte frumoasă, propria ei creaţie. El-un costum splendid ales după gustul ei.
De atunci au trecut 14 ani. Perechea fericită a adus pe lume o fetiţă și un băiat şi-şi trăieşte viaţa cu iubire şi pace, necontenind să se minuneze cum le-a fost dat să se cunoască și cum soarta i-a împreunat.
Nina Neculce
