Fără cravată cu Serghei Cetulean

0
592

„Nu spun că celelalte localități să nu se dezvolte, dar satul meu, să fie primul!”

CARTE DE VIZITĂ

Nume: Serghei Cetulean
Funcție: Primar comuna Parcani
Născut: 24 septembrie, 1959 în satul Parcani, raionul Soroca
Familia: 3 copii și 7 nepoți
Zodia: Balanță
Culoarea preferată: Roșie
Mâncarea preferată: Colțunașii


— Dle primar cât de des purtați cravată?
— Cravata este un accesoriu plăcut dar și necesar la anumite festivități. Zi de zi mă port fără cravată. În garderobă cred că am vreo 30 și de diferite culori.

— Cine este Serghei Cetulean, fără cravată?
— Serghei Cetulean este un om simplu, care stimează cetățenii, care nu se teme de greutăți, ia sapa în mână, prășește dacă trebuie și este săritor la nevoie.

— De unde începe firul vieții?
— Firul vieții începe în familia lui Eugenia și Fiodor Cetulean din Parcani, sunt unicul copil. Părinții au fost gospodari și au lucrat în colhoz. La moment am rămas doar cu mama, să-i dea Dumnezeu sănătate, în curând face 90 de ani.

— Cine vă citea povestea de seară?
— E plăcut să-ți citească cineva povești… dar mi-a plăcut cartea încă de mic, citeam mult și chiar dormeam cu ea sub căpătâi. Se spunea că așa mai bine cuprinzi lucrurile și le ții minte. Am citit multe cărți din literatura artistică, științifică și cea fantastică.

— Ați fost un copil cuminte?
— Nu pot să zic că sunt copii cuminți, dar nici nu pot să zic că făceam ceva exagerat. Am fost un copil curios, am vrut să văd și să știu de toate, să desfac un aparat să-I vad construcția, să gust cireșele și vișinele din mahala care păreau mai dulci.

— Ce ați învățat de la părinți?
— De la părinți am învățat simțul gospodăresc, simțul de a ajuta pe cineva care are nevoie, să stimez și să respect, să iubesc cartea și munca.

— Ați fost un elev exemplar?
— Am fost un elev ca toți elevii. Am avut noroc de o dirigintă foarte deșteaptă care ne îndruma pe calea cea dreaptă și ne insufla dragostea de carte. Participam dar și organizam multe festivități, teatru, cor. Participam la competițiile sportive și aveam succese. Țin minte că la un Campionat raional la șah am luat locul I, învățând șahul în două luni de zile. La fel am adus în școală multe Cupe la șah, baschet, volei. Am avut parte de un profesor extraordinar, Pușcaș Fiodor Stepanovici.

— Anii de studenție se spune că sunt cei mai frumoși din viață, la dstră cum au fost?
— După absolvirea școlii din Parcani, în 1976 am depus actele la Institutul Agricol „Mihail Frunză”, la facultatea agronomie. În 1981 după absolvire am revenit în satul Parcani, unde am lucrat în agricultură în calitate de brigadir, agronom, lider iar în 2007 am fost îndemnat să mă candidez la funcția de primar.

— Mai țineți minte primele zile de activitate în funcția de primar?
— Am candidat la funcția de primar la alegerile din 2007, pe 11 iunie. Am luat atunci majoritatea voturilor, din acea zi și până în prezent sunt în această funcție. Desigur de la început mi-a fost greu, am văzut că trebuie cunoștințe în domeniul dat, astfel în 2010 am depus actele la Academia de Administrare Publică de pe lângă președintele RM, la facultatea de administrare publică, pe care am absolvit-o cu succes.

— Ce semnifică comuna Parcani pentru dstră?
— Fiind băștinaș, semnifică foarte mult. Aici m-am născut, am crescut, am învățat, iar după studii am revenit pentru a munci. Vreau ca satul meu să fie cel mai frumos sat. Nu spun că celelalte localități să nu se dezvolte, dar al meu să fie primul, satul Parcani și Voloave. Să fie mulțumiți cetățenii comunei, îmi propun să motivez și reîntoarcerea cetățenilor plecați peste hotarele țării.

— Ce calități trebuie să aibă un primar bun?
— Un primar bun trebuie să stimeze oamenii, de ai asculta, de a le înțelege le problemele dar de a putea ști unde să căuta soluții pentru rezolvarea lor.

— Primăria sau agronomia?
— La ziua de astăzi, primăria. Cu satisfacție mă împart din experiența mea atunci când se adresează cetățenii cu întrebări din agricultură.

— Ce v-ați propus inițial de fiecare dată ați obținut?
— Știți atunci când mi-am propus am obținut și în acel moment au apărut altele și tot vreau mai mult și mai mult. Părerea mea că acest lucru nu e rău, asta e bine că atunci când vrei mai mult și nu ajungi la un capăt, ai motivație și ambiție pentru a obține rezultate și mai bune.

— Care este cea mai fericită zi din viața dstră?
— După primul an de activitate în calitate de primar, atunci când am implementat anumite proiecte și oamenii se bucurau de ele, acea zi mi-a rămas în amintire ca cea mai fericită zi din viața mea.

— Cel mai trist moment din viața dstră?
— Atunci când a decedat tata în1994, dumnezeu sa-l ierte, care mi-a fost un sprijin și un ajutor. Și când a decedat soția, în 2018, aceasta este cea mai tristă zi. Deși trec anii, îi simt și mai tare lipsa, e foarte greu. Mă bucur că au rămas copiii care îmi amintesc de ea și nu uită niciodată de mine.

— La ce visează Serghei Cetulean?
— Eu visez să scăpăm de pandemie. Visez la o economie normală, visezi la o reformă administrativ teritorială optimală de care vorbește guvernul RM, visez la o Moldovă, membră a UE și chiar visez mai departe, ca Moldova să fie dezvoltată așa, încât țările europene să adere la Moldova.

— Ce mesaj aveți pentru urmăritorii și cititorii „ZN”?
— Aș dori ca cititorii „ZN” să-l deschidă cât mai des, să citească toate paginile pentru că acolo vor găsi multe răspunsuri la întrebările vieții. Succes, sănătate și dă Doamne o viață mai bună, de a intra în magazine și a cumpăra nu doar cele necesare ci ce ne dorim.

PUBLICITATE