Vizitează Țaul – cartea de vizită a raionului Dondușeni

0
98

Țaul este cartea de vizită a raionului Dondușeni – Patrimoniu irepetabil al Republicii Moldova, cunoscut prin monumentul dendrologic cu suprafața de 62,09 ha – cel mai mare din țară și unic în partea de sud-est a continentului european. Complexul adună zilnic vizitatori, turiști din străinătate, echipe de elevi, miri și mirese care doresc să se fotografieze într-un spațiu aristocratic.

Satul Țaul a fost atestat în anul 1451 cu numele de Albotești, pe moșia boierului Albot din Țara de Sus, apropiat curții domnului Țării Moldova – Petru Aron, unchiul lui Ștefan cel Mare. Până la începutul secolului XX, teritoriul ocupat de parc, aparținea boierului Butmi de Catman. În anul 1900 a fost cumpărat de bancherul rus de origini franceze, din Petersburg –  Andrei Iacovlevici Pommer. În același an s-a început și construcția conacului, zidit în stil arhitectonic brâncovenesc cu influențe și elemente de stil victorian englez. Pentru conducerea lucrărilor de proiectare pe moșia nouă a fost invitat absolventul școlii de horticultură din Odesa Vladislavschii-Padalco Ippolit Vladimirovici.

Parcul a fost construit între anii 1901-1904, pe o vale înconjurată din trei părţi de dealuri, iar partea de sud – deschisă ca un amfiteatru, fapt ce a permis plantarea și păstrarea speciilor exotice, iubitoare de căldură. La Ţaul au fost aduși arbori şi arbuști din 29 ţări ale lumii (SUA, Canada, Japonia, Germania, Italia, Austria, Franța, Persia (Iran), Ucraina, ş.a. În  2004, colecţia dendrologică alcătuia 148 specii, din ele 24 de forme unice. Anual Andrei I. Pommer vizita parcul şi își petrecea verile la Ţaul, iar la sfârșitul lui august pleca din nou la Sankt-Petersburg. 

Cu un trecut pregnant, țăulenii – oameni ai nordului, gospodari și sufletiști, sunt mândri de satul lor, care și în prezent se remarcă prin succese mari în cultură, sport și învățământ. La baza tuturor faptelor stau oameni care știu a menține ritmul activ al dezvoltării, prin implicare continuă în viața comunității.

Situat în zona stepei, cu păduri mari de cca 500 ha, satul Țaul este deosebit de alte așezări rurale. Clădirile etajate ce răsar ici-colo prin centrul localității, dar și casele tradiționale, arterele asfaltate, aleile amenajate cu bănci, școala mare, Primăria impozantă, produc o similitudine cu un orășel îngrijit. O notă stilistică care amintește de vestitul parc, este redată prin băncile lungi, din trunchiuri de copac, care completează spațiile de odihnă. Expresiv răsare biserica, printre casele băștinașilor, ce stau presărate ca într-o pictură, din care se mișcă doar paletele unei turbine eoliene ce se ivește de după deal.

Populația satului Țaul numără 3 600 de locuitori. La 23 octombrie 2021, cea mai vârstnică țăuleancă, Eugenia Cușnir, a sărbătorit a 95-a aniversare. Doamna Eugenia a fost felicitată călduros de primarul s. Țaul Andronii Mitrica.

Problemele cu care se confruntă satul nu sînt unice, ci coincid în mare parte cu problemele generale ale satului moldovenesc. Oamenii își doresc locuri de muncă bine plătite și condiții mai bune de trai. Aceasta reprezintă o prioritate și pentru administrația publică locală, care vede obținerea de noi locuri de muncă, prin atragerea investițiilor și deschiderea a noi întreprinderi, cum ar fi de prelucrare a fructelor, deoarece surse de materie primă se găsesc în livezile mari din apropierea satului.

O altă soluție ar fi transformarea parcului într-o staţie turistică, dar pentru asta este nevoie de a reconstrui şi reamenaja clădirile hotelurilor, de a curăţa lacul din parc şi includerea parcului în rutele turistice internaţionale. Satul Ţaul este unul din puţinele din republică unde activează un muzeu etnografic. Cele aproape 1000 de exponate din muzeu, temporar, sunt găzduite de Palatul de Cultură. După reabilitarea Conacului Pommer, în edificiu va fi transferat muzeul de etnografie și istorie, unde se va deschide o secție istorică dedicată lui Andrei I. Pommer.

 În prezent, în parc există o mini grădină zoologică reabilitată în anul 2014 cu suportul primăriei, populată cu căprioare, lebede, fazani și alte păsări exotice. Căsuțele din lemn, în stil rustic, au fost construite de meșterul lemnar Gheorghe Iurcișin.

Un alt obiectiv reprezintă Palatul de Cultură care s-a construit în anul 1977 după modelul Palatului Sindicatelor din Chișinău. În Palatul Culturii din Țaul, condus de directorul Valentin Moroz, activează Clubul Sportiv „Hai Taur” – antrenor Nicolae Garbuz; Ansamblul de dansuri populare „Spicușor”, conducător artistic Vladimir Beiu; Orchestra de muzică populară „Alboteanca”, conducător artistic Valentin Moroz și Ansamblul vocal de cântece populare „Frunze de dor”, conducător artistic Larisa Brînză.

În sat funcționează două săli sportive dotate cu trenajoare.

O mândrie a satului Țaul este Centrul de Excelenţă în Horticultură şi Tehnologii Agricole din Țaul, director – Aurel Serdesniuc. Absolvenţii obțin studii profesional tehnice cu calificarea în agronomie, contabilitate. Datorită școlilor, în sat locuiesc generații de intelectuali. Baza satului o constituie agricultorii, cei care prin munca lor aduc roadele pământului.

Din 2019, pe un spațiu adiacent parcului, se dezvoltă o agro-pensiune de poveste – „Casa Mierii”, care s-a construit inclusiv cu susținerea primăriei. Aici, pe lângă relaxare, vizitatorii beneficiază de tratamente naturiste cu zumzet de albinuțe.

Printre noutățile bune ale acestei toamne, este finisarea lucrărilor de schimbare a acoperișului Gimnaziului Țaul, director – Ion Iurcișin. Lucrarea a fost realizată cu foi de țiglă metalică pe o suprafață de  1200 m². Au fost fixate bănci noi și coșuri pentru gunoi lângă stația centrală. Alte știri bune au venit din sport. La 24 octombrie 2021, echipa de fotbal a s. Țaul a câștigat Cupa Raionului Dondușeni! Iar la Campionatul Republicii Moldova la Sambo, desfășurat pe data de 25-26 octombrie 2021 în Căuşeni, tânăra țăuleancă Inessa Colibaba s-a plasat pe locul I – un succes împărțit cu  antrenorii săi, Nicolai Garbuz și Sergiu Vexler.

Sportul îi este aproape de suflet și domnului primar, Andronii Mitrica, care înainte de a prelua cârma administrativă, până în 2007, a fost profesor de educație fizică și antrenor de lupte. Întrecerile pentru el deja reprezintă luptă continuă pentru dezvoltarea localității. Întrebat ce notă și-ar pune pentru activitatea sa, dumnealui a zis că consătenii sunt cei care trebuie să aprecieze, dar niciodată nu poți să le intri în voie tuturor și oricât de bun nu ar fi scopul, nu întotdeauna reușești să faci exact cum ți-ai planificat. Cetățenii deja i-au dat notă de încredere prin votul la alegeri. Cel de-al patrulea mandat a fost obținut cu un rezultat de peste 90%.

„Mândria satului Țaul, în primul rând sunt oamenii, spune domnul primar. Sunt copiii – îi avem mulți, la grădiniță – 90, la școală – peste 200. Prețuim și acei oameni care nu sunt originari din localitate, dar au crescut, au studiat aici și au făcut lucruri frumoase devenind cetățeni de onoare ai R. Moldova. Sunt foarte mulțumit că sunt locuitorul acestui sat. Cu susținerea cetățenilor și a consilierilor locali am făcut multe realizări. Începând cu 2007, mi-am propus mai întâi să pun pe aleile centrale coșuri pentru gunoi și panouri informative. Le mulțumesc oamenilor pentru că păstrează curățenia.

Primăria se află în sediul fostei școli a boierului – prima din s. Țaul, deschisă în anul 1905 de către Andrei I. Pommer, ca semn de recunoștință pentru locuitorii satului. S-au investit mulți bani, ca să aibă aspectul actual. În anii precedenţi s-a reuşit construcţia unui apeduct, care asigură cu apă potabilă partea de sud-vest a satului, inclusiv blocurile de locuit și clădirile cu menire socială și educațională. Avem de realizat alte trei proiecte mari, de aprovizionare cu apă și canalizare, toate sunt înaintate spre finanțare. Anul acesta am făcut aproximativ 2,5 km de drum variantă albă, 900 m de asfalt. De asemenea, colaborăm în diferite proiecte cu localitatea înfrățită cu noi, Axente Sever din Sibiu.”.

Aparatul primăriei este format din oameni activi și profesioniști. În Consiliul Local activează 13 consilieri. Secretarul Consiliului Local este domnul Corneliu Țîcu. Dumnealui spune că administrația publică locală întreprinde în continuare diverse măsuri pentru reabilitarea parcului Țaul: „Până în 2013 monumentele istorice s-au aflat în gestiunea Grădinii Botanice din capitală, după care au fost trecute în administrarea primăriei locale. La 13 iulie 2013 au demarat lucrările la proiectul „Reabilitarea monumentului istorico-arhitectural „Conacul Pommer” și a drumului de acces la parcul dendrologic, finanțat de ADR Nord. Până în 2021, pentru proiect, au fost valorificați 9,6 milioane de lei din cei peste 26,3 de milioane de lei solicitați din sursele FNDR. Cu acești bani a fost posibilă construcția a 0,293 kilometri de gard din metal, 2,807 km de gard din plasă metalică, renovarea a 0,387 km de gard istoric și a porții centrale a Parcului Țaul, precum și reabilitarea fostei școli boierești. Etapa a treia, cea mai complicată și costisitoare, urma să fie reparația conacului, care e de fapt cea mai costisitoare, însă din motive financiare, din cauze care nu depind de administrația publică locală, nu a mai fost realizată. Actualmente întreprindem măsuri de atragere a noi investiții.”

Până atunci, Conacul Pommer încă mai stă cu ferestrele sparte. Îl străjuiesc copaci bătrâni, de peste 100 de ani, care așteaptă și ei ajutor. Parcul necesită urgent intervenţia statului, pentru a salva complexul arhitectural, dar şi fondul floristic, care prezintă un interes pentru întreaga republică, valoarea sa culturală fiind inestimabilă.

Ludmila TALMAZAN

PUBLICITATE