Crește numărul cetățenilor care se asigură în mod individual

0
65

Peste șase mii de persoane au achitat, în primele zece zile ale acestui an, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, în creştere cu aproximativ 600 de persoane comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Această tendință se explică prin faptul că tot mai mulți cetățeni conștientizează importanța asigurării medicale pe fondul pandemiei de COVID-19.

Astfel, volumul mijloacelor financiare acumulate în perioada 1-10 ianuarie 2022 în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală din achitarea primei în sumă fixă este de peste 11 milioane de lei, cu aproximativ un milion peste suma înregistrată în același interval de timp din 2021.

Mai mult de jumătate din numărul total de plătitori au beneficiat de reduceri în proporţie de 50 la sută din valoarea primei. Este vorba despre fondatorii de întreprindere individuală, deţinătorii de patentă, arendaşii, arendatorii, alţi cetăţeni care nu sunt angajaţi şi nici asiguraţi de Guvern, cetăţenii străini cu drept de şedere provizorie în Republica Moldova etc.

În condițiile pandemiei, se atestă și o creștere accentuată a numărului de cetăţeni care aleg să achite asigurarea medicală prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay. Numărul celor care au plătit prima de asigurare în sumă fixă prin MPay în primele zece zile ale anului a depășit 4500 de persoane, cu peste 1500 mai multe faţă de perioada similară a anului trecut.

Menționăm că, în primele trei luni ale anului, persoanele obligate să se asigure în mod individual achită prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu reduceri de 50%, 60% şi 75% din valoarea acesteia. Detalii privind modalitatea de achitare a primei de asigurare în sumă fixă vedeți aici.
 

PUBLICITATE