„Colinda” – etalon al culturii sorocene, la ceas aniversar

0
51

Un eveniment deosebit de frumos a avut loc duminică, 5 decembrie 2021, la Soroca – Ansamblul folcloric „Colinda”, fondat de către Tamara Boboc-Coșciug și condus de Valentin Coșciug, aniversează 35 de ani de activitate! Cu ocazia acestui minunat prilej, în sala mare a Palatului de Cultură Soroca a fost prezentat spectacolul aniversar „Nistrule, apă vioară” și lansarea CD-ului care include cele mai îndrăgite cântece din repertoriul formației.

„Pentru prima dată în viața mea, când s-au terminat cuvintele și nu m-am putut exprima, spuse cu multă emoție, Tamara Boboc Coșcug. – Dar desigur că este un sentiment de bucurie, căci ce-ți poți dori mai mult decât a transmite urmașilor ceea ce ai în suflet. Eu cred că asta este cel mai nobil lucru care poate exista în viață. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și celor care ne înconjoară că am reușit să realizăm acest spectacol, cu greu, pentru că suntem într-o perioadă pandemică.”

https://fb.watch/9KUKmHV6cL/

În cadrul evenimentului, vicepreședinta raionului Soroca, dna Svetlana Păunescu a rostit un mesaj de felicitare membrilor ansamblului folcloric „Colinda” al Secției Cultură și Turism Soroca a Consiliului raional Soroca.

Apoi, împreună cu dna Stela Zabrian, secretară a Consiliului raional Soroca, au decernat membrii ansamblului cu Diploma Președintelui raionului Soroca, cu prilejul celei de-a 35-a aniversare de la fondare.

Diplome de apreciere au fost oferite și din partea dlui Grigore Bucătaru, șeful Secției Cultură și Turism Soroca. De asemenea, cu recunoștință, au fost rostite mesaje din partea foștilor membri ai ansamblului, printre care și directorul Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, Emilian Guțu.

„Sunt mândru că avem un colectiv – o carte de vizită a culturii sorocene, a exprimat cu drag Valentin Coșciug. Noi suntem îndrumători, îi adunăm, dar totuși esența „Colindei” este colectivul, sunt oameni foarte dragi inimii noastre și care ne susțin în promovarea minunatului nostru folclor autentic și mica noastră țărișoară Moldovioara”.

Ansamblul folcloric „Colinda” este numit simbol al culturii și folclorului sorocean și o carte de vizită a municipiului Soroca. A fost fondat în anul 1986 și a primit titlul „Model” în 1990.

Acest colectiv a reușit pe parcursul a 35 de ani să conserve și să promoveze adevăratele valori folclorice – cântece, jocuri, obiceiuri, dar și port popular. De aici au pornit zeci de tineri talentați. „În calitate de fost membru al ansamblului, pot spune cu mândrie că pentru mine „Colinda” este un etalon al culturii locale” – Felicia Nevodaru, șefa secției Cercetare, Conservare, Editare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial Municipiul Chișinău.

Citiți mai mult în următorul număr „Ziarul Nostru”!

Fotografă: Ludmila Talmazan

PUBLICITATE