Recent, în cadrul Penitenciarului nr. 6-Soroca, persoanele private de libertate au donat sânge pentru sprijinirea pacienților care au nevoie de transfuzii de sânge. Pentru recoltarea sângelui de la donatorii voluntari, în condiții corespunzătoare, în cadrul penitenciarului a fost amenajată o colectă mobilă de către reprezentanții Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.
Procedura a inclus un examen medical prealabil obligatoriu, prelucrarea datelor cu caracter personal ale donatorilor și donarea propriu-zisă.
Atât persoanele private de libertate cât și funcționarii sistemului administrației penitenciare sistematic donează sânge pentru suplinirea rezervelor necesare terapeuticii transfuzionale, inclusiv plasmă convalescentă pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.




















