La Soroca continuă acțiunile de informare în cadrul Campaniei de vaccinare

0
78

Angajații Inspectoratului de Poliție Soroca de comun cu angajații Poliției de Frontieră și voluntari, îndeamnă locuitorii municipiului și raionului Soroca să se vaccineze în cadrul Campaniei Imunizării împotriva COVID_19.

Campania este desfășurată sub egida Guvernului Republicii Moldova și are drept scop informarea populației Republicii Moldova despre importanța și necesitatea vaccinării impotriva COVID-19, fapt care asigură prevenirea răspândirii virusului ucigaș, precum și contribuie la salvarea de vieți omenești.

Oamenii legii și în acest weekend, desfășoară acțiuni de prevenire a riscului de infectare cu COVID-19, dar și îndeamnă cetățenii să se imunizeze împotriva coronavirusului în cele mai apropiate puncte de vaccinare.

În cadrul acțiunii au fost difuzate mesaje audio prin intermediul sistemului sonor al autospecialelor cu îndemnul către oameni să se imunizeze împotriva coronavirusului, au fost distribuite pliante informative despre importanța vaccinării și efeciența vaccinului în lupta cu COVID-19 și că procesul de imunizare contribuie esențial la prevenirea răspândirii infecției în rândul populației și la reducerea cazurilor mortale în urma agravărilor provocate de coronavirus.

În acest sens, rugăm în continuare oamenii să respecte măsurile de protecție personală, menționând că vaccinarea și respectarea normelor medico-sanitare prescrise de medici contribuie la minimalizarea cazurilor de infectare.

PUBLICITATE