Un adolescent de 16 ani a murit într-un accident, în această dimineață, la Soroca

0
2611

În dimineața zilei de astăzi, 20 octombrie,  în jurul orei 06:00, poliția din Soroca a fost sesizată de către un bărbat, care a comunicat că pe traseul R-14.1 Soroca-Cosăuți a fost produs un accident în traficul rutier.

Ajunși la fața locului,  preliminar polițiștii au stabilit că, un adolescent în vârstă de 16 ani locuitor al municipiului Soroca, conducând mijlocul de transport de marca Toyota RSV 4, având ca pasageri un minor de 15 ani și o adolescentă de 16 ani, ambii locuitori ai municipiului Soroca.

Din constatări preventive s-a stabilit că conducătorul automobilului, în timpul conducerii nu a ținut cont de situația rutieră (sector de drum sub formă de curbă în pantă, drum neiluminat), totodată nu a adoptat mijlocul de transport la viteza care i-ar garanta siguranța în traficul rutier, având exces de viteză a ieșit de pe partea carosabilă, astfel ciocnindu-se în obstacol ( fâșie forestieră), ca urmare al impactului automobilul s-a inversat.

În urma producerii accidentului rutier, conducătorul mijlocului de transport în vârstă de 16 ani a decedat până la sosirea echipajului medical.

Pasagerii din automobilul Toyota au refuzat îngrijirile medicale. Ulterior fiind supuși testăriu alcoolscopice cu aparatul Dräger, s-a constat că concentrația vaporilor de alcool în aerul expirat al pasagerului de gen masculin în vârstă de 15 ani este de 0,35 mg/l, iar la pasagera de gen feminin în vârstă de 16 ani,  0,00 mg/l.

Cadavrul conducătorului automobilului de marca Toyota,  a fost îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.  Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

PUBLICITATE