Ministerul Educaţiei şi Cercetării lansează un program de investiții în valoare de 24,7 mln. de euro pentru instituțiile de învățământ superior din țară

0
74

Mai multe universități și colegii din țară vor primi finanțare în cadrul Proiectului Învățământul Superior din Moldova, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul Băncii Mondiale. Instituțiile beneficiare vor fi selectate în bază de concurs. Sunt eligibile instituțiile de învățământ superior publice și colegiile pedagogice care pregătesc specialiști în domeniile: Ştiinţe ale educaţiei, Inginerie şi activităţi inginereşti, Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor şi Sănătate. Valoarea totală a programului este de 24,7 mln. de euro, iar banii vor putea fi utilizați pentru modernizarea și dotarea sălilor de studii, laboratoarelor și centrelor de cercetare. 

Anunțul a fost făcut de către ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, în cadrul unei reuniuni online cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior publice şi directorii de colegii pedagogice.

Ministrul a menționat că investițiile în infrastructura universităților și colegiilor vor îmbunătăți substanţial calitatea mediului de predare-învățare în cadrul instituțiilor de învățământ. De asemenea, Anatolie Topală a subliniat că acest proiect își propune să ajute instituțiile de învățământ superior să-și îmbunătățească programele de studii, pentru ca acestea să corespundă cerințelor pieței forței de muncă. 

Astfel, fiecare dintre instituțiile de învățământ superior eligibile va putea beneficia de o sumă maximă de 2,15 mln. euro, iar fiecare colegiu pedagogic eligibil – de o sumă maximă de 900 mii euro. În rezultatul concursului, de finanțare vor beneficia 9 instituții de învățământ superior și 6 colegii pedagogice care pregătesc specialiști în domeniile eligibile pentru acest proiect.

Universitățile și colegiile pot depune formularul de concurs până pe data de 13 decembrie 2021.

Proiectul Învățământul Superior din Moldova a fost lansat în anul 2020 și prevede intervenții sistemice pentru îmbunătățirea calității, finanțării și managementului învățământului superior. Proiectul se va încheia în 2025, valoarea creditului acordat de Banca Mondială pentru realizarea acestuia fiind de 35,7 mln. de euro.

Pentru informații adiționale privind procedura și condițiile de aplicare poate fi consultat Manualul Operațional al Programului de Îmbunătățire a Învățământului Superior (HEIPOM):

PUBLICITATE