Fără cravată cu Angela Mușenco

0
790


CARTE DE VIZITĂ
NUME: Angela Mușenco, șef Direcția Învățământ Soroca
VÎRSTĂ: 52 ani
NĂSCUT: 31 august 1969, s. Volovița, rnul Soroca
Carieră: 34 de ani trăiți după sunetul de clopoțel
STUDII: superioare de masterat
ZODIE: Fecioară
FAMILIA: soț și un fecior
CULOAREA PREFERATĂ: alb
Înălțime: 1,58 cm
GREUTATE: 65 kg

Scurt autoportret
Sunt o ființă mai mult rațională decât emotivă. Responsabilă, dacă promit, respect cuvântul dat. Cu mai multe cunoștințe și mai puțini prieteni. Cu rădăcini puternice la care țin foarte mult.

  • Ați fost un copil cuminte?
  • Eu cred că am fost cel mai obișnuit copil. Acum îmi dau seama că și părinții și profesorii au avut ceva așteptări mai mari față de mine. Părinții cred că au vrut să fiu mai ordonată, mai responsabilă. Iar profesorii, la școală îmi făceau observație că nu duc lucru până la bun sfârșit. Eram pasionată până la un punct și mai departe puteam ușor să abandonez, din lipsă de interes. Aveam o admirație pentru colegii mei, care erau perseverenți în tot ce făceau. Ce ține de pedepse, da au fost, dar erau înțelese de mine că undeva treceam de linia roșie. Am o soră mai mică, suntem foarte apropiate, avem o legătură sufletească profundă. Sora mea are 3 copii și această legătură specială o am și cu ei. Îmi sunt foarte aproape.
  • Care este relația cu ficiorul?
  • Nu am fost o mamă restrictivă. Prin modelul de viața al meu și soțului meu, el a înțeles ce e bine și ce e rău. Nu a fost o educație prin cuvinte, ci prin modul nostru de viață. Eu cred, că am educat un fecior bun, pentru că ne bucurăm astăzi de el, de tot ceea ce face, de felul cum percepe viața, atitudine, ne place viziunea lui asupra vieții.
  • Cine este familia dstră?
  • Familia mea este mică, soțul Alexandru, feciorul Ion. Trăim într-o relație frumoasă. Am ajuns la momentul când cel care ne sfătuie și ne îndrumă este feciorul. El este cumva mai bine conectat la realitatea vieții de acum. Dacă extindem componența familie, în curtea noastră cresc multe animale, suntem iubitori de animale. Feciorul permanent aduce acasă pisici abandonate, la moment avem 9 pisici, avem un câine mare care este cel mai greu din familie (70 kg), câine foarte devotat.
  • Ce mâncare preferați?
  • Nu avem un cult al mâncării. Ceea ce am învățat de la mama, de la bunica, tot ce ține de bucătăria tradițională, iubesc să gătesc. Sunt prețuite și sarmalele, plăcinte care sunt dese ori pe masa noastră. Principalul pentru mine și familia mea, este ca mâncarea să fie proaspătă.
  • Cine v-a fost prima învățătoare?
  • Prima mea învățătoare nu mai este în viață, fie-i țărâna ușoară. Ceea ce îmi amintesc avea o ținută fizică frumoasă, zveltă, avea un păr care îl împletea și îl aduna în spate într-un coc frumos. Purta haine elegante și noi ca fetițe ne plăcea s-o admirăm. Noi o așteptam de fiecare dată la colțul școlii, când apărea la răscruce, noi alergam și-i aduceam geanta. Era și o concurență cine aduce acea geantă, ca să nu fie certuri noi făceam grafic.
  • De ce ați ales să fiți profesoară?
  • În anii copilăriei mele cei mai respectați în sat erau profesorii. Bunicul meu îmi povestea mereu despre școala lui românească cu multă admirație. Cumva s-au împletit realitatea pe care o trăiam și cu amintirile bunicului și mi-am dat seama că este frumos să fii învățătoare. Am activat 18 ani ca învățătoare de clase primare și acum sunt profesoară de istorie. Mi-a plăcut să fiu și învățătoare și îmi place să fiu și profesoară.
  • Cartea preferată?
  • Nu am o carte cu care merg prin viață. La diferite vârste am citit diferite cărți. La 30 de ani am fost încântată s-o citesc pe Ileana Vulpesco, Ivan Bunin. Acum îmi place să-l citesc pe Igor Guzun.
  • Citatul preferat?
  • El vine din înțelepciunea populară. Mama mea a lucrat la tutun unde am cunoscut niște femei interesante născute în război, trecute prin foame, aveau o înțelepciune extraordinară. Despre copiii care îi înveți și înveți și nu înțeleg nimic, ziceau așa:”Vai sărmane tălămbăț cât te-nvăț și tot ești băț”.
  • Locul preferat?
  • Acasă. Cel mai frumos cer cu stele este de-asupra casei mele.
  • Obiectul cel mai scump din casă?
  • Eu nu sunt o materialistă, nu mă atașez de obiecte. Eu sunt atașată de oameni care mi-s dragi sufletului.
  • Ce muzica preferați?
  • Diversă. Ascult și muzică rock, populară, folc. În dependență de zi, atmosferă, trăire sufletească.
  • Cea mai fericită zi?
  • Când s-a născut feciorul meu. Am devenit mămică la 19 ani, medicul la care mergeam îmi zicea „cireașa de mai”, eram o mămică tânără.
  • Cel mai trist moment din viață?
  • Moarte tatălui, bunicilor. Am avut o relație specială cu acești oameni. Buneii mei au murit ambii de 88 de ani, despărțirea de ei parcă a fost mai ușoară fiindcă ei înțelegeau că și-au împlinit deja destinul pe pământ. Amintirea despre ei, e cu lumină și căldură. Iar tatăl meu, s-a dus prea devreme, era bolnav și am regrete că nu am putut să reușim să-l tratăm.
  • Scopul vieții?
  • Nu știu dacă cineva a ajuns să definească acest scop al vieții, cred că este foarte complicat. Scopul vieții mele e să nu fac rău, să mă strădui în fiecare zi să fac ceva bine.
  • Un sfat pentru femei. Ce să facă să fie fericite?
  • Să știe că nimeni nu este obligat să o facă fericită. Fericirea este în mintea și-n mâinile ei.
  • Dstră sunteți un om fericit?
  • Într-un vers, Dumitru Matcovschi spunea: ”Fericirea nu-i o pâine, să-ți ajungă pentru astăzi, să-ți rămână pentru mine”. Depinde de zi.
PUBLICITATE