Acțiuni desfășurate de polițiștii din Soroca, pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID_19

0
160

Începând cu 1 octombrie, se pun în aplicare măsurile prevăzute în anexa nr.2 a Hotărârii nr.62 aprobate în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din 22 septembrie 2021.

Astfel, nerespectarea măsurilor obligatorii de sănătate publică expuse în respectiva hotărâre, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi drept temei pentru aplicarea măsurilor de răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor fizice și juridice.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Soroca intensifică activitățile de verificare a respectării măsurilor de sănătate publică pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19.

În acest context vă îndemnăm să respectați prevederile legale și să nu le priviți doar ca pe obligații, ele sunt pentru a ne proteja pe noi și pe cei dragi.

Indiferent dacă vă aflați la cumpărături, în restaurante, mall-uri, piață sau pe stradă, respectați măsurile de protecție sanitară!

Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct sau interacționați cu un număr mare de persoane;

Feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe sau obiecte comune de către un număr mare de copii;

Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familie;

Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți;

În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane;

Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura.

Scopul poliției este reprezentat de sănătatea oamenilor, fapt pentru care desfășurăm aceste activități informativ-preventive și pentru a conștientiza riscurile la care se expun oamenii, dacă nu respectă normele de protecție sanitară.

PUBLICITATE