Mirela, purtată de dorul a doi bărbaţi

0
236

De la o vreme încoace Mirela are zâmbetul trist şi ochii vinovaţi. Parcă şi-ar cere iertare, parcă ar cere un sfat. Inima ei când se aprinde, când se stinge ca o văpaie. Când e la Moscova i-i dor de Mircea, iar când e acasă i se face dor de Alen. Şi gândul ei de fată indecisă o face să-şi imagineze că ar putea trăi toţi trei împreună şi ar fi fericiţi…

Articol

La şcoală mâncau dintr-o ciocolată

Mirela demult nu mai e o fetiţă. Are de acum 32 de ani, dar adesea se întoarce către vremea când era fetiţă în clasa a V-a şi l-a cunoscut pe Mircea. În acel an îi murise mama. Şi tot în timpul acela s-a întâmplat să moară tatăl lui Mircea. Uniţi în suferinţă au legat o prietenie sinceră şi curată. Fetiţa venea acasă la băiat, băiatul mergea la ea în ospeţie. La şcoală mâncau dintr-o ciocolată, sau dintr-un pateu. Când se vorbea în casă despre Mirela şi cei doi fraţi ai săi rămaşi în grija tatălui, lui Mircea i se strângea inima de milă. Şi Mirela îl compătimea că era băiat fără tată. Ajunşi în clasele mari îşi făceau planuri de viitor, se vedeau soţ şi soţie uniţi pe veci într-o familie fericită. Şi viaţa lor curgea ca un fluviu spre mare. Uitasem să vă spun, băiatul era cu trei ani mai mare decât fata. După absolvirea şcolii a plecat să-şi continue studiile la Chişinău. Fata absolvise nouă clase şi a plecat şi ea din şcoală, dar nu şi din orăşel. A mers la un colegiu din localitate. Mesaje peste mesaje, întâlniri cu freamăt în inimă în zilele de sâmbătă şi duminică când studentul de la Chişinău venea acasă. Părea să fie o iubire curată şi profundă. Cu trecerea timpului drumurile de la Chişinău spre casă s-au mai rărit, dar mesajele celor doi continuau să fie scrise cu aceiaşi intensitate, cuvinte dulci îşi rosteau în convorbirile telefonice.

Trădarea

În al doilea an de studii Mirela a încălcat jurământul. A început să se întâlnească cu un alt băiat, continuând să se întreţină telefonic şi cu Mircea. Noutatea a ajuns la urechile mamei lui Mircea. Nu i-a spus fiului, a ales să stea de vorbă cu fata. La întrevederea avută cu ea, femeia i-a zis: „Să ne imaginăm că Mircea are pe alta la Chişinău. Ce-ai face tu în asemenea situaţie? Vezi bine, cum procedezi. Ori te laşi de Mircea, ori te laşi de acesta”. Fata a meditat asupra vorbelor şi l-a lăsat pe cel de la Colegiu. Relaţia cu Mircea a continuat ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. La carte avea rezultate bune. Era cea mai bună elevă din Colegiu, avea toate şansele să termine excelent studiile. Dar n-a apucat să ducă la bun sfârşit studiile, tata care muncea alături de fraţii mai mari, a chemat-o la Moscova să-şi câştige singură banul. „La ce bun să mai înveţi, dacă de lucru în Moldova nu-i, dar dacă şi este e prost plătit”, a argumentat părintele întreruperea studiilor. Cu păreri de rău Mirela a părăsit Colegiul, dar pe de altă parte încerca şi sentimente de bucurie la gândul că va munci alături de fraţi şi nu va mai cerşi bani de la ei. Marele oraş a surprins-o cu farmecul lui şi cu o mulţime de bărbaţi, care îi aţineau calea. Dintre toţi a cucerit-o armeanul Alen. Şi nici nu s-a împotrivit şi nici nu s-a gândit la Mircea când acesta a invitat-o în garsoniera lui. I s-a dăruit cu uşurinţă. Şi chiar după prima noapte i-a trimis lui Mircea următorul mesaj: „Ce-a fost între noi s-a terminat. Eu m-am îndrăgostit de altcineva. La tine nu mă mai întorc. Uită-mă!” Şi a fost atât de mirat Mircea! Şi atât de tare l-a durut inima! Doi ani şi-a purtat suferinţa până când a absolvit facultatea şi a revenit acasă.

Mirela rătăcită se întoarce acasă şi apoi pleacă

Articol

Şi când rana aproape se tămăduise, într-o după amiază în poartă a apărut Mirela: „Iartă-mă, dragul meu, am greşit. Mi-a furat minţile armeanul, dar m-am trezit şi mi-am dat seama că te iubesc numai pe tine”. Apoi căzând în genunchi şi plângând, s-a întors către mama lui Mircea: „ Mărturisesc că am păcătuit. Sunt vinovată faţă de Mircea şi faţă de dumneavoastră, care m-aţi tratat întotdeauna cu bunăvoinţă. Iertaţi-mă, dacă puteţi, bărbatul pe care îl iubesc şi pe care întotdeauna l-am visat lângă mine este fiul dumneavoastră”. Cu Mircea împăcarea s-a produs uşor. A iertat, zicându-şi în sinea lui că el a fost cel care a iubit-o înainte de a se dărui armeanului. Dar cu mama, Mirela s-a împăcat mai greu. Ştia ea ce ştia. Însă până la urmă dacă a văzut că băiatul ei nu poate trăi fără dânsa, a iertat şi ea. Peste o jumătate de an Mircea i-a oferit iubitei inelul de logodnă şi au început pregătirile de nuntă. De necrezut, dar în febra pregătirilor, Mirelei i s-a făcut dor de armean. Cu acurateţe a prins a se pregăti de drum. Şi-a pus lucrurile necesare într-un geamantan, pe care l-a dus la o mătuşă, în timp ce Mircea şi mama lui erau la lucru. Iar în ziua următoare, gătită de drum, când să iasă pe poartă, a dat nas în nas cu Mircea şi mama lui. „Mă duc o fugă până la mătuşa şi repede mă întorc”, s-a grăbit să spună pe un ton rece, fără emoţie sau agresivitate. „Hai să luăm masa împreună şi apoi te vei duce”, i-a zis Mircea. „Dacă eu repede, până aşezaţi masa, mă întorc”. Şi s-a dus. Trece o jumătate de oră, masa pusă, Mirela nu vine. Mai trec vre-o 20 de minute, ea nu-i. „Hai să ne aşezăm să mâncăm, ea va mânca şi singură când va veni”, a zis mama şi tocmai în clipa ceea a sunat mobilul lui Mircea. Mătuşa îl anunţa că Mirela a plecat la Moscova. Mircea s-a uitat la ceas. Până la plecarea autocarului mai erau vre-o 25 de minute. Nu-i spune nimic mamei, iese puşcă din casă, urcă în maşină şi se îndreaptă spre gară. Mireasa lui îşi ocupase deja locul în autocar. Mircea a scos-o afară. După ce i-a ascultat explicaţia, cum că simte în inimă un dor nebun pentru Alen, i-a scos inelul de pe deget, i-a tras două palme fierbinţi peste faţă, s-a întors şi a plecat.

Decât una care să-ţi pună coarne în toată ziua, mai bine una care bea şi fumează…

Articol

Aproape doi ani a oftat Mircea aşteptând ca pe ghimpi vre-o veste de la Mirela. În ziua când i-a spus mamei că s-a împăcat deja cu gândul că aşa i-a fost scris, primeşte un mesaj de la ea: „ Dragul meu, îndură-te de mine, vreau să mă întorc la tine. Sunt gata să-i spăl până şi picioarele mamei tale numai să mă primiţi înapoi în casa voastră”. Mircea era în cumpănă. Nu ştia ce să facă. Dar mama i-a spus aşa: „De data asta n-o mai primesc. Uită de ea pentru totdeauna. Ce, puţine fete libere ca păsările cerului sunt pe lumea asta? Nu mai beau şi fumează chiar toate, cum zici tu. Dar decât una care să-ţi pună coarne în toată ziua, mai bine una care bea şi fumează, căci cunosc multe fete care după căsătorie s-au lăsat şi de rachiu şi de tutun. Mă rog Domnului, implor milostivirea Lui ca să te ajute s-o întâlneşti pe cea care să te facă fericit. Cu Mirela n-o să fii fericit niciodată. Ştii ce mi-a spus la un păhar de vorbă? Atunci când pleacă la Moscova i-i dor de tine, iar când vine acasă i se face dor de Alen”.
Și Mircea a ținut cont de sfatul mamei. Peste jumătate de an și-a întâlnit sufletul pereche – o fată bună și cuminte din părinți gospodari cu care și-a închegat o familie frumoasă. De șapte ani sunt împreună, cresc doi copii. Ține la familie, la copii, dar pe Mirela oricum n-o poate scoate din inimă.

Nina Neculce

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.