Microbuzul de pe ruta Soroca-Bălți, implicat într-un accident. Opt persoane au ajuns la spital

0
2082

Astăzi, în jurul orei 15.20, în satul Elizaveta din municipiul Bălți a avut loc un accident rutier în urma căruia opt persoane au fost traumatizate. La fața locului polițiștii au stabilit că automobilul de marca Volkswagen la volanul căruia se afla un bărbat de 50 de ani, în circumstanțe necunoscute, a ieșit pe banda de sens opus și s-a tamponat frontal cu microbuzul de marca Mercedes care se deplasa regulamentar.

În urma impactului șase persoane care se aflau în calitate de pasageri în microbus și două persoane din Volksvagen s-au ales cu diverse traumatisme, fiind transportate la spitalul municipal Bălți pentru îngrijiri medicale. Microbuzul implicat în accident circula pe ruta Soroca-Bălți și era condus de un bărbat de 53 de ani.

Oamenii legii la moment se află la fața locului, cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, dar și cine se face vinovat de comiterea acestuia.

Sursa: Inspectoratul de Poliție Bălți

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.