Bătaia Profirei n-a fost ruptă din Rai

0
64

După fiecare bătaie tot mai tare o durea trupul, tot mai rău o durea inima. Dădea de pomană de sufletul ei, crezând că zilele-i sunt pe sfârșite…
Povestea Profirei este una din care se pot trage învăţături. Învăţătura pe care a tras-o ea după o viaţă destul de chinuită, este că dacă ai credinţă şi răbdare, dacă eşti darnic şi nu uiţi de rugăciune, Dumnezeu nu te lasă să te prăpădeşti, El are rezervat pentru fiecare din noi clipe de adevărată fericire. Și-ți vine în întâmpinare exact atunci când nu te aștepți la mai bine.

În ochii lumii – o familie frumoasă şi fericită

Nu împlinise 17 ani când s-a îndrăgostit de Timofei. Flăcăul provenea dintr-o familie de oameni vicleni şi răi. Avea o înfăţişare nu chiar plăcută, iar când râdea parcă vroia să muşte. Dar Profirei i-a plăcut că era înalt şi voinic şi o strângea în braţe cu foc de o luau ameţelile. Chiar dacă părinţii au încercat să se opună acestei relaţii, fata era îndrăgostită până într-atât, încât nu mai avea nici urmă de logică şi raţiune, nu vedea şi nu auzea nimic. După un an de ibovnicie, împotriva voinţei părinţilor, s-a măritat. În scurt timp şi-au ridicat casă, au adus pe lume un băiat şi o fată. El lucra şofer în gospodăria agricolă, iar şoferii la acea vreme o duceau ca în sânul lui Dumnezeu. Iar ea trebăluia mai mult pe lângă casă. Aveau o grădină de legume de toată frumuseţea, ţineau vacă, porc, păsări. Erau buni gospodari, admiraţi şi respectaţi de oamenii din sat. Toată lumea zicea că au format o familie frumoasă şi fericită. Vecinele și rudele o invidiau zicând că mare noroc a avut, că Timofei îi aduce de toate acasă.

„Rabdă şi taci, să nu ne faci de râs”

Acum după aproape 40 de ani Profira spune că n-a dus viaţă armonioasă cu Timofei şi n-a avut niciodată o casă fericită, chiar dacă din punct de vedere material nu-i lipsea nimica. A trăit mai mult din dureri şi suferinţe pe care s-a străduit să le ascundă de ochii lumii. Pentru că Timofei a fost un om dur, îi lipseau bunul simţ, corectitudinea, era foarte gelos. Răutatea lui era înnăscută şi n-a mai avut leac. A tot fript-o cu venin şi cruzime ani în şir. De se întorceau de la o nuntă, de la o cumătrie o bătea măr. Bombănea supărat, lovind-o că de ce i-a zâmbit lui Ion, de ce a dansat cu Vasile etc. De se ducea la biserică zicea că se are de bine cu popa. Acasă îmbla mereu supărat, ba nu-i plăcea una, nu-i plăcea alta. După primii ani de căsnicie, biata femeie a vrut s-o rupă pentru totdeauna cu nebunul. Într-o zi pe vremea strânsului pâinii şi-a luat copii şi s-a dus la părinţi. Aceștia, însă, în loc s-o mângâie şi s-o aline cu vorba au certat-o şi au trimis-o înapoi la casa ei, zicându-i: „ Ţi l-ai ales, rabdă şi taci, să nu ne faci de râs!” Şi s-a întors Profira amărâtă acasă, înghiţind zile şi ani la rând otravă şi nimănui nu i s-a plâns. A răbdat şi a tăcut şi viaţa trecea pe lângă ea fără nicio bucurie. Nu ieșea la sfat cu femeile la fântână, nu se ducea pe la vecine, își vedea de gospodărie și de copii adumbrită mereu de gândul: „Oare o să scap în seara asta de bătaie?”

A vrut s-o înjunghie cu cuţitul

După ce şi-au dat copiii pe la casele lor Timofei îşi făcea de cap şi mai tare. De se întorcea acasă târziu şi Profira întreba cine-i când se ducea să deschidă, el o lua la pumni răcnind: „ Aha! Aşteptai pe cineva. De ce întrebi, cine-i, drăcia dracului!” Şi trosc! pliosc! până o lăsa fără cunoştinţă. Altă dată când venea târziu şi găsea uşa descuiată, iar palme şi iar ghionturi că de ce doarme cu uşa deschisă. După fiecare bătaie tot mai tare o durea trupul, tot mai rău o frigea inima pe biata femeie. Într-o iarnă, de Bobotează s-au dus la nănaşi. În timp ce stăteau la masă, a întrat preotul cu stropitul. Profira, așa ca o bună creştină s-a repezit să-i sărute mâna. Timofei s-a încruntat, dar nu a zis nimic. Când s-au întors acasă a început concertul. Farfurii şi pahare cădeau pe podele, apoi sudălmi şi pumni în capul femeii că de ce i-a sărutat mâna preotului şi i-a vorbit mieros. După ce a lăsat-o lată pe pat, i-a pus cahla şi s-a dus să se culce în altă cameră. Era beat şi n-a încuiat uşa şi nici lumina nu a stins-o. Peste câteva ore, fiul, care tocmai trecea pe lângă poartă, a văzut lumina aprinsă şi a intrat. Gazul de cahlă i-a dat în nas. A scos-o repede pe mama afară pe zăpadă, a lăsat uşile deschise şi aşa a salvat-o de la moarte. Femeia a răbdat şi a tăcut şi de astă dată. Şi poate că ar mai fi răbdat ea şi tăcut încă multă vreme, dacă într-o noapte bărbatul n-ar fi încercat s-o înjunghie cu cuţitul. Rănită uşor a alergat într-un suflet la vecini, aceștia au chemat poliţia şi Timofei chiar în noaptea aceea a fost reţinut. După această întâmplare oribilă, Profira n-a mai tăcut. Le-a spus oamenilor legii despre toate câte le-a avut a trage de la omul călău cu care conviețuise peste 30 de ani. Pedepsit cu închisoarea, de acolo i s-a tras şi sfârşitul. S-a îmbolnăvit şi a murit în chinuri groaznice la spital la Bălţi. Copiii au fost de câteva ori să-l vadă, Profira niciodată. Şi-a zis, că Dumnezeu nu bate cu băţul. Ce-a căutat aceea a găsit.

A răsărit soarele şi pe strada Profirei

Profira povesteşte: „Nu l-am blestemat şi nu m-am jeluit nimănui după ce părinţii mi-au zis să nu-i fac de ruşine. Am răbdat şi m-am rugat mereu Domnului să mă întărească, să mă ajute să trec peste suferinţă şi durere. După fiecare bătaie nu-mi simţeam încheieturile de durere, eram toată numai vânătăi, mă durea tot corpul. Mi-am zis, că aşa mi-o fi scris să trag eu mai multe dureri şi suferinţe decât alţii. Cădeam în genunchi în faţa icoanei şi ziceam de multe ori: Doamne, de ce nu mi-ai dat un bărbat calm şi bun cu care să trăiesc şi eu clipe de bucurie! Plângeam şi mă rugam. Dădeam de pomană de sufletul meu, căci credeam că n-o s-o duc mult. Când l-au închis am respirat uşurată şi m-am rugat Domnului să-mi dea măcar încă doi ani să-i trăiesc în linişte şi pace”…
După doi ani Timofei a murit. Profira avea 50 de ani. Peste câteva luni de la înmormântare a întâlnit omul pe care îl cerea în rugăciune. Este un om cu totul excepţional, onest şi drept, calm şi bun. E omul după care a tânjit o viaţă. Îl cheamă Ion şi lucrează mecanic auto într-un atelier privat de reparaţie a maşinilor. De cinci ani sunt împreună. Sunt fericiţi. Profira încearcă să uite când a fost bătută întâia oară de bărbat şi când ultima, să uite toate scenele de groază, care i-au întunecat zilele. „După atâta chin şi suferinţă n-am crezut că o să ajung să fiu alintată şi mângâiată de un bărbat. Ion mă ajută să uit de tot răul prin care am trecut ca să pot trece cu bucurie mai departe. Nu ştiu câte zile mi-o mai da Cel de Sus, dar îi mulţumesc că m-a făcut fericită cum nici nu am mai visat. Primesc fiecare zi ca pe un dar. Cum poţi să refuzi un dar a lui Dumnezeu?!”- mi-a spus Profira, convinsă fiind că există o vreme pentru toate şi un rost în orice se întâmplă, dacă dăruieşti şi primeşti dragoste şi dacă îţi ascultă Dumnezeu rugăciunea. Important e să știi cum să faci rugăciunea: cu lacrimi și cu umilință.

Nina Neculce

PUBLICITATE