La Sfat cu oameni frumoși descusuți de Nina Neculce

0
434

    Cald, bland, cu iubire, grijă și pricepere își trăiește zilele. A muncit pe timpul colhozurilor în domeniul vităritului, apoi peste hotare în domeniul construcțiilor. Din 2015 este inginer cadastral și vice-primar la primăria din satul Frumușica, raionul Florești. Are un nume -Trofim Bulgac.

„Sunt legat de acest pământ, de limbă, de popor.

În altă țară m-aș fi simțit întotdeauna străin”

Nina Neculce: Domnule vice-primar, Trofim Bulgac, cum vă trec zilele la început de primăvară?

Trofim Bulgac: Cu gânduri și speranțe în Victoria Binelui. Această pandemie ne-a cam scos din echilibru, dar nu ne dăm bătuți. Ne raportăm și noi cerințelor și mergem înainte, încercând să ne facem clipele frumoase și să ne încurajăm unii pe alții

N.N.: În multe primării nu mai există funcția de vice-primar. La dvs, cum de s-a păstrat?

T.B.: Funcțiamea cu salariu este specialist pentru reglementarea regimului funciar, sau inginer cadastral pe care o dețin din 2015.Dar în situațiile prevăzute de lege, când primarul lipsește eu îndeplinesc în numele lui atribuțiile ce îi revin. Sunt vice-primar.

N.N.: Și cum vă simțiți în pielea de funcționar public după ce o viață ați muncit în alte domenii?

T.B.: Știți, la început mi-a fost foarte greu. Atâtea hârtii, atâtea cifre, atâtea hărți ale terenurilor proprietarilor! Nu mai zic de conflictele iscate de pe urma împărțirii pământului. Dar încetișor, încurajat de domnul primar am ajuns să mă simt confortabil în această postură. Pot spune că e o muncă care mi se potrivește. O fac cu plăcere și din plăcere. Ce altă plăcere mai mare decât atunci când îl ajuți pe om?!  Inspirația și satisfacția o iau de la oamenii din jur. Am candidat la funcția de primar, dar n-am câștigat. A câștigat oponentul meu, Victor Boico, un băiat tânăr, energic, cu inițiativă și cu character, care a reușit să facă multe lucruri frumoase în sat. Suntem o echipă prietenoasă la primărie.

 N.N.: V-ați născut aici, la Frumușica?

T.B.: Nu! M-am născut în anul 1954 în satul Racovăț, raionul Soroca în familia gospodarilor Ecaterina și Ioachim Bulgac, băștinași cu rădăcini adânci în acest sat frumos, țărani din talpă. Părinții au crescut și educat 7 copii, eu fiind cel mai mare. Suntem 3 surori și 4 frați.

N.N.: Senzațional! Dumneavoastră ați plecat din sat, iar eu cu familia ne-am stabilit la Racovăț, unde ne rânduim zilele deja de 36 de ani.

T.B.: Da eu credeam că locuiți în Soroca…

N.N.: Cum v-a fost copilăria?

T.B.: Am avut o copilărie mult prea diferită de copilăria copiilor și  nepoților mei. M-am născut și am crescut cu lampă de gaz. Părinții munceau în colhoz. Alături de ei munceam și noi. Ne luau la toate muncile câmpului de mici. Am prășit, am săpat, am înșirat la tutun, am păscut vaca, oile, am strâns „ribca” din vie. Puțin timp aveam pentru joacă, dar era frumos. Locuiam în apropierea școlii și după ce terminam de îndeplinit însărcinările date de părinți, ne adunam cu băieții pe terenul școlii și organizam tot felul de jocuri: de-a țurca, de-a mijatca, de-a împăratul și soldatul, de-a znamea. Acolo pe teren jucam și fotbal și baschet, și volei. Erau tare mulți copii atunci. Pe vremea aceea la școala din Racovăț învățau aproape o mie de elevi.

N.N. Numiți profesorul de care vă amintiți cu drag și care vă vine în minte primul?

T.B.: Profesoara de engleză, Ana Vasilevna Lisnic. Cunoștințele pe care mi le-a dat mi-au fost de mare folos. Am fost și eu la munci peste hotare și tare mult m-a ajutat limba engleză.

N.N.: Ați fost un elev bun la școală?

T.B.: Eram un elev de mijloc. Dacă nu m-ar fi pus părinții la tot lucrul din gospodărie ca fiind cel mai mare, poate că aș fi învățat și mai bine, fiindcă mi-a plăcut cartea. La Colegiu am fost eminent.

N.N.: Dar cum ați ajuns la Frumușica?

T.B.: Niciodată nu m-am gândit c-o să plec din satul meu. Mi-a fost și-mi este drag satul Racovăț. Acolo mi-au rămas rudele apropiate, acolo îmi sânt înmormântați părinții. Este un sat  cu multe locuri frumoase în jurul lui: Pădure, Costișa Morilor, Hârtoapele… După absolvirea a 8 clase am plecat la școala profesională din satul Grinăuți, raionul Dondușeni. Apoi mi-am continuat studiile la Colegiul de Zootehnie și Medicină Veterinară din Carmanovo. După un an de studii am fost luat în armată. Am făcut armata după Cercul Polar, în regiunea Murmansck din Rusia. Câteva luni mi-am făcut datoria de ostaș în Arhipelagul „Novaia Zemlea” din Oceanul Înghețat de Nord.După întoarcerea la vatră mi-am reluat studiile la Colegiu. Și iată după ce am absolvit Colegiul am venit la Frumușica. Soția este din partea locului.

N.N.: Când și unde v-ați cunoscut cu ea?

T.B.: În cei mai tineri ani, când învățam la Colegiu. Acolo a început povestea noastră de dragoste. Aveam 20 de ani și învățam în cursul I. Eugenia învăța într-o grupă cu mine. Era înainte de 8 Martie. Am hotărât   să mergem câte un băiat și o fată pe la doamnele profesoare acasă să le oferim flori și câte un mic cadou cu prilejul sărbătorii. Eu cu Eugenia am plecat la conducătoarea de grupă. Doamna profesoară a primit cu bucurie felicitările noastre, ne-a poftit la masă și, privindu-ne cu blândețe, a zis: „Uite ce vă stă bine alături! Sunteți de acum mari, ați putea să începeți o relație de prietenie.” A accentuat de mai multe ori acest lucru. Nu zic, îmi plăcea de Eugenia și până atunci, dar din clipa când coducătoarea a zis că ne potrivim, m-am uitat altfel la ea și ea la mine. Și în seara aceea am plecat la dansuri. Apoi am petrecut seri frumoase împreună până la plecarea mea în armată. Ne-am despărțit cu emoții și cu promisiunea că mă va aștepta. Și s-a ținut de cuvânt. Când m-am întors, ea trecea în anul IV. Eu eram cu gândul să plec la Academia Agrară „K.A.Timireazev” din Moscova. Dar colegii și profesorii mi-au zis: „Fata te-a așteptat. Nu a mers la dansuri, la filme, căsătorește-te, sau plecați amândoi la Moscova.” N-am plecat. Relația noastră devenise și mai strânsă. Ne dădeam seama că nu puteam trăi unul fără altul. Și ne-am căsătorit. Eu am venit din armată primăvara, iar nunta am făcut-o toamna. Au fost de fapt două nunți: una la Frumușica și una la Racovăț. Pe data de 29 octombrie, 1977 a fost la Frumușica. A fost o nuntă cu mult tineret  și cu toate rudele miresei la care au jucat  toți colegii noștri de studenție. La Racovăț am făcut nunta cu neamurile  din partea mea. După nuntă mi-am continuat studiile, iar Eugenia muncea deja.

N.N.: Deci activitatea de muncă ați început-o la ferma de vite din Frumușica?

T.B.: Da, aici. După care am fost trimis într-o fermă codașă, la Sevirova. Mi s-a spus: „Cariera ta de specialist de aici va începe. Dacă o să faci față, te vom trece din nou la Frumușica.” Eu în timpul acesta am început construcția casei în Frumușica, învățam prin corespondență la Universitatea Agrară. Lucram fără zile de odihnă. Îmi depuneam toate eforturile ca să le reușec pe toate, să scot ferma din impas și am reușit. După aceea am revenit în sat.

N.N.: Cum a fost și cum este viața în familia dumneavoastră?

T.B.: Așa ca într-o familie normală- cu de toate. Au fost și zile cu soare și zile cu nori. Dar în general am trait bine, ne-am împăcat și, slavă Domnului, cu înțelegere și împăcare continuăm să trecem dintr-o zi în alta. Am botezat, am cununnat, am făcut cumătrii, nunți la copii, ne-am ajutat copiii să-și facă studiile, să-și construiască case. Am călătorit mult, muncind în construcție prin marele orașe  ale Rusiei și Czahstanului, în Italia. În Italia a muncit și soția mea.

  Avem patru fini de cununie. Am adus pe lume 3 copii – doi băieți și o fată. Fata cu regret a decedat de timpuriu, la vârsta de 12 ani, în anul 1992. Era tare drăguță și deșteaptă și cred că i-a fost dragă și lui Dumnezeu dacă ne-a luat-o așa repede.

N.N.: În urma unui accident?

T.B.: Nu. S-a îmbolnăvit de o boală incurabilă din care nu a vut scăpare.

N.N.: Să-i fie somnul lin și îngerii aproape!

T.B.: Mulțumesc! Dă Doamne! De la feciori am bucurie. Sunt căsătoriți, ne-au adus 4 nepoți. Vitalie cu nora Ala cresc o Nicoletă și un Eugeniu. Sunt cu toții în Germania. Mezinul Sergei cu nora Uliana cresc doi Feți-Frumoși-David și Vladimir. Muncesc în Anglia. Am rămas în doi acum ca la început. Soția e pensionară, stă acasă. Se ocupă cu treburi gospodărești: bucătărie, curățenie, păsări, animale.

N.N.: Mai țineți pe lângă casă animale, păsări?

T.B.:Eu toată viața am ținut și vite mari cornute, și oi, și capre, și porci, am avut și cal, de păsări nici nu mai vorbesc. Mi-o fost drag să le îngrijesc. Acum ținem câteva oi, caprine și păsări.

N.N.: La Racovăț pe cine aveți? Mergeți des?

T.B.: Fratele mai mic Victor a rămas în gospodăria părinților. Îi mai am acolo pe frații Dionisie și Nicolai, pe sora Afanasia și verișori și verișoare. De când s-au trecut părinții merg mai rar, dar până nu demult mergeam foarte des. Eu eram cel care îi adunam pe toți la o masa, la un cântec, la o vorbă bună, la o ieșire în sânul naturii pe malul Nistrului. Eu locuiesc aici , dar am senzația că  sunt la Racovăț, că n-am plecat de acolo. Eu mă duc totdeauna cu dragoste în sat, admir pădurile, iazurile. Odată mi se plângeau niște racovițeni că nu au unde adăpa vitele. Într-o zi eu am luat un meșter fântânar din sat și unde știam eu că erau niște fântâniți  am săpat și am restabilit izvorul. Am dus la Racovăț ansamblurile folclorice de la Frumușica în care cânt și eu. Racovățul este centrul universului meu.

N.N.: Vă place muzica populară, folclorul?

T.B.: Șicântecul popular și dansulîmi alină sufletul. Am început-o cu activitateaa artistică încă de pe când învățam la Colegiu. Am dansat în ansamblul de dansuri populare, condus de maestrul Ion Furnică, Artist al Poporului. Venind în sat m-am implicat în toate activitățile culturale.  Cânt în ansamblul cu titlu model „Cimbrișorul”. Fac parte și din ansamblul „Mugurel de sălcioară” în care cântă și soția. Orice cântec frumos îmi impresionează sufletul, îl ascult cu sufletul.

N.N.:De unde vine dragostea de muzica populară?

T.B.: De la părinți. Mama mea avea o voce foarte frumoasă, puternică. Când mergeau cu colindul cu rudele, vocea ei se auzea de pe partea cealaltă de sat. Noi o recunoșteam. Și tata cânta frumos. Dar nu știu de ce cânta numai cântece triste. De la el am auzit prima data cântecul „Foaie verde de mohor”, apoi l-am auzit și la radio. Acest cântec l-am adus în repertoriul ansamblului „Mugurel de sălcioară”. Când ne întâlnim cu neamurile la Racovăț cântăm cântece de dor, cântece despre sat, cum ar fi de exemplu, „În sătucul de pe vale” sau „Bine-i șede mesei mele”.

N.N.:Și în afară de muzica populară ce vă mai place?

T.B.:Îmi place să călătoresc. Mai mult de nevoie  decât de voie am călătorit din momentul când s-au destrămat colhozurile. După cum vă spuneam, am muncit în construcție în mai multe orașe mari ale Rusiei și Cazahstanului, dar și în Italia.Cum se zice, am îmbinat plăcutul cu utilul. Am munciti și am văzut oleacă lumea. Când mi-am  făcut serviciul militar am vizitat marele orașe rusești de la Polul Nord.

N.N.:Nu v-a trecut prin gând să vă stabiliți cu traiul în vre-o una din țările vizitate?

T.B.: Niciodată! Sunt legat de acest pământ, de limbă, de popor. În altă țară m-aș fi simțit întotdeauna străin.

N.N.: Ideia de fericire de ce o apropiați?

T.B.: De sănătate, de împlinire, de oameni dragi în preajmă.

N.N.: Numiți 3 lucruri pe care le considerați mai importante într-o viață de om?

T.B.:Sănătatea, sănătatea, sănătatea.

N.N.: Apoi mai rămâneți sănătos și să vă găsesc sănătos când  ne vom mai întâlni.

T.B.: Mulțumesc! Multă sănătate vă doresc și dvs, și cititorilor „Ziarului Nostru”!

PUBLICITATE