Biblioteca prin vremuri

0
75

Nicolae Bulat

Muzeul Soroca

Am scris acest articol pentru a da un răspuns

la afirmația unor despre analfabetismul din Basarabia

                                în perioada interbelică, lipsa de biblioteci, librării și

                                     multe altele de felul acesta …

Cartea românească în perioada țaristă. La conacul familiei de nobili Catargi din Cobâlnea, județul Soroca, se afla una din cele mai frumoase biblioteci ale Basarabiei de altă dată. Acolo se păstrau cărțile aduse din Iași de Panaiti și Catargi, dar și manualele și volumele ce aparțineau feciorilor paharnicului Petrache, căminarului Iordache și stolnicul Nicolae Catargi. Ultima stăpână a bibliotecii fiind Olga Catargi (1850-1916).

Melete Răuţu, cunoscutul autor al cărții „Cetatea cu monografia orașului Soroca”, vizitând la 1918 localităţile de lângă Soroca, în casa preotului din satul Cosăuţi, Iosef Mura, a descoperit minunatele opere a lui Dumitru C. Moruzi (1850 – 1914) „Înstrăinaţii neamului” şi „Strein în ţara lui”, cărţi tipărite în România, necunoscute pentru Melete Răuţu, şi care pe căi neştiute, trecute peste cenzura imperială rusă, au ajuns în casa preotului din satul Cosăuţi, Soroca. De fapt cărţile au un alt titlu, dar cu acelaşi înţeles. „Înstrăinaţii”, publicată la 1910 la Vălenii de Munte, iar a doua ediţie a ieşit de sub tipar la 1912, la Bucureşti. Cea de a doua este „Pribegi în ţara răpită”, roman social basarabean, partea I şi a fost publicată la Iaşi la 1912.

Mişcarea de naţionalizare a învăţământului din Basarabia a început prin cele dintâi cursuri de limba română, istoria şi geografia României, care au avut loc în vara anului 1917 cu cheltuielile Zemstvei Guberniale şi organizate de profesorii locali şi la care şi-au dat concursul ardelenii şi bucovinenii refugiaţi în Basarabia, în frunte cu Onisifor Ghibu.

Cartea românească în Basarabia interbelică. La 6 octombrie 1917 Onisifor Ghibu îl informează pe Gheorghe B. Boieru profesor din Timişoara cum că el şi soţia lui au fost numiţi lectori la cursurile de la Soroca şi vor lucra împreună în oraşul nistrean. La 9 octombrie familia Boieru şi Onisifor Ghibu pleacă la Soroca cu vaporul pe Nistru unde ajung la 11 octombrie. O. Ghibu aduce cu dânsul la Soroca o echipă de 6 lectori din care făceau parte 5 ardeleni, 1 bucovinean şi Vasile Săcară. La Soroca sunt aduse pentru învățători mai multe manuale de Istorie, Geografie, Limba și Literatura Română. Ele au fost primele manuale ce au stat la baza bibliotecilor școlare, da și a învățătorilor din Județul Soroca.

În luna mai 1918, la Soroca începe a doua serie de cursuri pentru învăţătorii din judeţ, conduse de C. Fedeleş, profesor universitar la Iaşi şi mai apoi de I. Petrovici fost profesor la Braşov, la 1933 inspector general al învățământului secundar. În afară de limba română şi istoria literaturii, istoria românilor, geografia României, învăţătorii fac matematică, fizică, cântări şi practică pedagogica cu lecţii practice.

La începutul anilor 30 Asociaţia corpului didactic din judeţul Soroca creează cooperativa „Lupta” – o nouă formă de activitate pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale a învăţătorilor.

       Cooperativa a fost constituită prin donare de surse băneşti a învăţătorilor Asociaţiei, având drept scop dobândirea unui venit de pe urma activităţii comerciale a cooperativei. În 1937 cooperativa „Lupta” număra 572 membri, fiind condusă de un consiliu de administraţie

Comerţul efectuat de cooperativa „Lupta” se datora mărfurilor din cele 3 secţii:

la secţia I – librărie, papetărie şi instrumente muzicale,

la secţia II – manufactură şi încălţăminte,

la secţia III – galanterie.

La 1935 învăţătorul V. Guja scria pe paginile revistei „Solidaritatea”: „La magazinul nostru avem marele avantaj că preţurile sunt fixe. Totodată trebuia să avem în vedere că venitul de la cooperativa noastră merge pentru cultură. Cu toţii ştim că din veniturile cooperativei noastre s-au destinat 30.000 lei pentru procurarea apartamentelor de protecţie, s-a mărit biblioteca noastră judeţeană, s-au achitat abonamentele la diferite reviste pentru căminele culturale din judeţ.

La 20 iunie 1934, pe strada Regele Ferdinand a luat start lucrările de construcţie a Căminului învăţătoresc. Clădirea a fost inaugurată la 27 decembrie 1934, peste 6 luni de la punerea pietrei de fundament, interval record în practica arhitecturală la acel moment pentru Soroca.

Viitorul cămin urma să primească în pereţii săi Banca „Progresul” cu Casa de ajutor reciproc, o bibliotecă (poate şi o librărie), o sală mare pentru întruniri, câteva camere pentru cazarea celor veniţi din judeţ, o popotă şi multe altele. În afară de aceasta, casa învăţătorilor avea să fie locul odihnei sufleteşti a unei mari familii învăţătoreşti.

După cum scria la 1935 Andrei Vataman, pe paginile revistei „Solidaritatea”, în perioada anilor 20-30 instituţiile culturale din oraşul şi judeţul Soroca aveau o reţea destul de desfăşurată. În această perioadă în ţară activa „Fundaţia culturală regală „Principele Carol” cu 71 cămine culturale în judeţ, un cămin cultural judeţean şi unul orăşenesc. Casa Şcolilor şi Culturii Poporului întreţinea 111 cămine culturale şi 14 biblioteci; în total 125 instituţii culturale dintre care 95 cu personalitate juridică.

Unul după altul se deschid cămine culturale: Arioneşti, Bădiceni, Baxani, Chetrosu, Cobâlea – Veche, Lunga, Cotiujănii – Mari, Dărcăuţi ect. În 1927 a fost înfiinţat căminul cultural „Deşteptarea” din Pohoarne, care din anul înfiinţării sale a realizat un şir de măsuri destul de importante pentru ridicarea nivelului cultural al satului:

  • A procurat două biblioteci – una proprie compusă din 350 volume (literatură populară, ştiinţifico – populară, agricultură) o colecţie de peste 250 numere de reviste ca „Lumina”, „Albina”, ”Duminica universului”, iar cea de a doua, căminul cultural a donat-o şcolii nr. 1 din Pohoarne şi care conţinea cărţi de literatură pentru copii.
  • A procurat un aparat de radio.
  • A organizat sărbători populare.

Reproducem mai jos un argument, dar şi un model de a fi al omului de cultură. Textul a fost cules din „Cartea de Membru a Căminului Cultural „Gavriil Gusev” din comuna Cosăuţi şi a aparţinut lui Ion Madonici:

  1. Să se supună măsurilor şi hotărârilor luate de Fundaţie.
  2. Să ia parte la adunările „Căminului” şi să nu lipsească Duminica şi Sărbătoarea de la biserică.
  3. Să se ajute cu bani, cu muncă ori cu sufletul lui, tot ce se face pentru binele comunei.
  4. Să fie curat, să-şi îngrijească copii, să aibă casă – oricât de sărac ar fi – rostită şi curată, să-şi ţie ograda în mare curăţenie, să planteze pomi, să aibă flori, să nu-şi lase curtea fără gard, să-şi curăţe şanţul şi drumul dinaintea casei.
  5. Să fie bun cu toţii şi cu duşmanul lui, să nu urască, să nu înşele.
  6. Să fie supus rânduielilor Statului, să ţie la Rege, şi să urmeze în totdeauna Steagul Ţării.
  7. Să iubească şcoala, biserica şi căminul, cartea să iubească, să o caute să citească zilnic pentru cartea cea bună stă binele omului.

Sub auspiciile Ateneului Popular la Soroca activa un centru de propagandă culturală, având ca şef la 1928 pe Gh. Stănescu, directorul Şcolii normale „Petru Maior”. Scopul centrului era ţinerea de conferinţe, formarea unei biblioteci, organizarea şezătorilor pentru sporirea spiritului de societate şi colegialitate.

La 1935 revista „Solidaritatea” (nr. 7 – 9) publică o largă corespondenţă despre activitatea culturală în judeţ, venită de la subsecţiile Asociaţiei corpului didactic.

Căminul Cultural „Lumina Poporului” de sub conducerea lui Iacob Petrescu în colaborarea cu primăria, pentru și sistematiza activitatea sa şi pune la contribuţie munca tuturor intelectualilor din sat, căminul creează următoarele secţii; economică, secţia bibliotecii, artistică, cursurile libere (în felul celor de Bujărăuca organizate de centrul cultural), farmacii populare, sportului.

           Căminele culturale din satele judeţului Soroca mergeau spre scopul lor înalt printr-o bibliotecă vie, cu cărţi rupte, dar citite, prin şezători cu teatru, conferinţe cu lectură, cronică, comunicări de sfaturi bune din lunea întreagă.

Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol” şi Fundaţia Regională din Chişinău apreciind la justa valoarea activitatea culturală a căminelor culturale din judeţul Soroca hotărî desfăşurarea şedinţei trimestriale la Soroca în zilele de 22 – 23 mai 1937. În acest scop la Soroca soseşte doctorul C. Efrim – inspector general al Fundaţiei Regale din Bucureşti, doctorul L. T, Buga – vicepreşedinte al Regionalei Chişinău, Pan Halippa – membru în comitetul Regionalei şi alţii.

Despre activitatea căminelor culturale din judeţul Soroca vorbeşte tabloul publicat pe paginile „Solidarităţii” din nr. 5-6 1938.

Situaţia pe 1mai 1938 de la 60 cămine culturale din judeţul Soroca.

  1. cămine ce intră în această statistică                     -60
  2. cămine, ce au organizat cursuri ţărăneşti            -49
  3. cămine, ce ţin şezători săptămânal                      -27
  4. cămine, ce ţin şezători bilunar                            –  2
  5. cămine, ce ţin şezători lunar                               –  2
  6. cămine, ce ţin şezători neregulate                       -12
  7. cămine, ce au sfat de împăciuire                         -33
  8. biblioteci                                                           -51
  9. coruri de adulţi                                                  -38
  10. echipe de teatru                                                 -39
  11. farmacii populare aprobate                               -17
  12. cămine, ce au cerut aprobare de farmacii pop.    -36
  13. cămine, ce au înfiinţat cooperative de consum   -17
  14. cămine, ce au organizat şcoli de altoit               -17
  15. cămine, ce au organizat răsadniţe                      -21
  16. cămine, ce au gropi şi platforme de gunoi          -24
  17. cămine, ce au gropi şi sădiri de pomi                 -44

În luna iunie 1938 la Bucureşti a avut loc o extraordinară manifestare culturală a satelor din întreaga Românie dedicată Zilei Restauraţiei. Arenele române au fost inundate de peste 5000 de săteni. În mulţimea aceea de săteni veniţi de pe plaiurile Basarabiei s-au evidenţiat prin portul şi ţinuta lor. Basarabia a fost reprezentată de delegaţii celor 628. De la 1918, activitatea culturală în Basarabia interbelică a fost efectuată de intelectualii satelor, printr-o muncă asiduă zi de zi. Aşa se explică de ce în acelaşi timp în Basarabia erau cele mai multe biblioteci, farmacii, pepeniere, localuri proprii, librării, bai, sfaturi de împăciuire, stimulând întemeierea cooperativelor, şcolilor ţărăneşti.

Căminele culturale din Basarabia în perioada interbelică au fost acele instituţii viabile ce făceau tot posibilul pentru ridica satul sub toate aspectele: gospodăresc, igienic şi sufletesc.

Fundaţia culturală din Basarabia centrală a apreciat activitatea culturală premiind multe cămine din Basarabia în frunte cu căminul judeţean Soroca (10000 lei cel mai mare premiu pe ţară) căminul cultural Cotiujenii Mari, cu 5000 lei, căminul Visoca – menţiune, căminul Pohoarne – menţiune.

Un răsunet de la acel congres al căminelor culturale din iunie 1938 este această secvenţă din cuvântarea profesorului D. Gusti din 8 iunie 1938:

„Căminul Cultural Judeţean Soroca, singurul cămin premiat cu 10000 lei, pentru că prezintă un model de solidaritate între preot, învăţător, medic, agronom, primar şi prefect, pentru că a avut 64 de cursuri ţărăneşti cu 2500 de ascultători ţărani, pentru că număra 70 de cămine active, pentru că are 33 sfaturi de împăciuire, 36 de farmacii formate la un curs special judeţean şi în sfârşit pentru că la sfârşit de an a organizat: 1) o expoziţie de cărţi, aparate tehnice de propagandă, farmacii populare, lucrul manual, 2) demonstraţii de preparare a medicamentelor, de menaj, a pregătit un curs de coruri şi dansuri naţionale. Pentru aceste motive şi multe alte enumerate pe paginile acestui capitol cintez se cuvine căminului cultural judeţean Soroca, acordându-se cel mai mare premiu, înfăţişându-l astăzi în faţa Magestăţii Voastre ca un model de institut”.

Au fost și vremuri grele pentru Asociaţia corpului didactic dar:

„În total a trebuit să ne facem drum singuri, să clădim noi, să organizăm noi, să jertfim noi. Ne-am confirmat şi aici poate unei legi istorice în virtutea căreia perioadele de acalmie se succed alternativ cu cele de creaţie, iar generaţiile vin şi se duc unele producând valori, iar altele ca nişte fii de bani gata consumând în tihnă moştenirile părinteşti.

Desigur că nu e un merit să te naşti cu una sau cu alta din ele, dar e un noroc să-ţi poţi întări mintea şi trupul în eforturile constructive ale unei generaţii iluminate de un ideal şi de o creaţie.

Nu amărăciune trebuie să ne provoace sarcinile ce ne-au revenit, ci un sentiment de legitimă mândrie că în spaţiul şi în timpul unde ne-a aşezat soarta, noi am fost la datorie.

Cu această profesiune de credinţă noi închidem bilanţul activităţii noastre şi Vă rugăm să binevoiţi a Vă da aprecierea D-vs pentru tot ce am putut a vă face pentru modul cum am putut face.

Preşedintele Asociaţiei:                  Vasile Ciubotaru

Membrii Comitetului Asociaţiei:     Constntin Brin

                                                      Andrei Vataman (fratele lui Paul

                                                  Vataman –n.n.)

 În perioada interbelică nu a fost școală să nu fi  avut BIBLIOTECĂ! Unele instituții de învățământ din Soroca, precum Liceul de Fete, de Băieți, Liceul Tehnic-Agricol, Școala Normală „Petru Maior”, Gimnaziul Industrial de Fete au avut BIBLIOTECI cu un număr impunător de volume, printre care și cărțile rămase din vremea țaristă. Noile autorități nu și-au permis să le distrugă. Azi ele ar fi fost un mare patrimoniu. Ar fi fost …

Biblioteca Olgăi Catargi din Cobâlnea a ars. În timpul dezastrului din 1918, când soldații bolșevizați din Armata țaristă se retrăgeau de aiurea de pe frontul românesc, în urma lor rămânea numai scrum, pară și violențe. Ardeau conacurile  boierești, iar odată cu ele și cărțile.

Luca Damașcan din comuna General Poetaș (s. Cureșnița, r-ul Soroca) sau cum îi spuneau sătenii „Luca Învățătorul”, 20 de ani a învățat carte copii din sat, fiind acea sursă de cunoștințe, sfaturi, povețe pline de înțelepciune. A absolvit Institutul Agrar –Economic din or. Vinița. Avea o bibliotecă extraordinară care astăzi ar fi fost o raritate bibliografică. Trei căruțe  încărcate cu cărți au fost duse acasă al secretarul organizației de partid din Soroca. Trei zile au chefuit în casa învățătorului Luca Damașcan „activiștii satului”- golănimea ce a participat activ la deportarea intelectualității basarabene în GULAG-ul sovietic. Alături de intelectualitate, de oamenii gospodari au fost deportate și BIBLIOTECILE de carte românească. Unele cărți ramase au evadat și ele prin podurile caselor, cât mai departe de ochii „activiștilor”. Pentru o carte românească tare ușor puteai înfunda Siberia.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.