O dragoste pentru toată viața

0
100

Fiecare are parte de fericirea pe care o merită. Aşa credea Anastasia din orașul Feodosia la 49 de ani, așa crede și acum la 58 de ani ai săi. S-a născut într-un sat din centrul republicii, într-o familie de ţărani între şapte fraţi şi surori. Împlinise 16 ani când a plecat pentru prima dată în cel mai vechi oraş din Crimeea şi din lume, unde se stabilise cu traiul fratele ei mai mare Toader. S-a dus la invitaţia lui bădiţa pentru a sta cu fetiţa lor de un anişor, deoarece mama acesteia nimerise în spital.


Fiecare are parte de fericirea pe care o merită. Aşa credea Anastasia din orașul Feodosia la 49 de ani, așa crede și acum la 58 de ani ai săi. S-a născut într-un sat din centrul republicii, într-o familie de ţărani între şapte fraţi şi surori. Împlinise 16 ani când a plecat pentru prima dată în cel mai vechi oraş din Crimeea şi din lume, unde se stabilise cu traiul fratele ei mai mare Toader. S-a dus la invitaţia lui bădiţa pentru a sta cu fetiţa lor de un anişor, deoarece mama acesteia nimerise în spital.

Dulce şi de neuitat, primul sărut

Într-o zi, pe când o plimba pe micuţă prin parc a furat-o cu privirea un băiat simpatic. Avea ochii negri, părul cârlionţat şi era plin de viaţă. Într-o altă zi l-a întâlnit din nou în acelaşi parc. Au făcut cunoştinţă. Băiatul se numea Alexei şi îşi făcea studiile la Institutul Politehnic din Feodosia. Era cu şase ani mai mare decât dânsa. Tăcută şi foarte liniştită, Anastasia i-a căzut cu tronc la inimă flăcăului. Aveau un interes comun – lectura. Şi el şi ea citeau mult, iar când se întâlneau îşi povesteau unul altuia cărţile citite. Seara după ce fratele se întorcea de la serviciu, sora ieşea cu Alexei în oraş. El era un povestitor minunat. Făceau lungi plimbări pe faleză, povestind din cele citite. Anastasia nu poate uita nici până astăzi fragmentele din „Coliba Unchiului Tom” şi din „Laleaua neagră”, citite în limba rusă și învăţate pe de rost pentru a-l putea frapa pe băiatul faţă de care încerca sentimente de dragoste curată.

Uneori mergeau tăcuţi ascultând marea, mulţumindu-se doar cu câte un zâmbet. Timp de o lună şi jumătate s-au apropiat sufleteşte foarte mult. Dar a venit luna august. Venea şi începutul unui nou an şcolar. Fata a trebuit să se întoarcă acasă, în Moldova. Amară a fost clipa despărţirii pentru amândoi, pecetluită cu primul sărut pentru Nastea, cel mai dulce şi de neuitat sărut. Aceasta, însă nu însemna o despărţire pentru totdeauna. S-au despărţit ca peste un an să se reîntâlnească. Anastasia povesteşte: „Ne iubeam nu ţinându-ne de mână, nu scriindu-ne SMS-uri în toată ziua şi-n toată clipa, nu sărutându-ne în văzul lumii ca acum, ci prin scrisori. În aceste scrisori scriam despre toate. În fiecare cuvânt îi simţeam parcă respiraţia, îi auzeam vocea plăcută. Fiecare scrisoare primită de la el era o sărbătoare adevărată pentru mine…”

Altă pagină de dragoste

După absolvirea şcolii din sat Anastasia şi-a croit drum spre Crimeea. Ajutată de bădiţa Toader a depus actele la Colegiul de Medicină din Ialta. Distanţa de la Ialta la Feodosia nu-i atât de mare -166 km. Alexei şi Anastasia se vedeau o dată, de două ori pe lună. Atunci când erau împreună, lumea toată era la picioarele lor. Ea respira cu el, el respira cu ea şi nimic altceva nu le trebuia. Se simţeau extraordinar de bine doar în clipele când erau numai ei amândoi. În cercul prietenilor lui Alexei, Anastasia nu putea să spună decât „bună ziua!” şi „la revedere!” Era de felul ei complexată şi se temea să-şi rostească gândurile ca nu cumva să spună ceva greșit în limba rusă şi să-l pună într-o situaţie neplăcută pe iubit. Stătea în umbra propriei sclavii, deşi intelectul îi permitea să se exprime. Alexei o accepta aşa cum era.

Aşa cum apa e necesară însetatului, tot aşa avea şi el nevoie de ea. Se ruga să reuşească la învăţătură şi suferea atunci când era nemulţumită de vre-o notă proastă sau de insulta unor colege în cazul când nu se exprima perfect în ruseşte. Luaţi împreună cei doi îndrăgostiţi reproduceau chipul unei ape curgătoare. Sufletele lor se deschideau unul în faţa celuilalt. Timp de şase ani relaţiile dintre ei s-au constituit din strânse legături şi despărţiri. Anastasia absolvise colegiul şi lucra soră medicală în Feodosia. Alexei absolvise Institutul şi în virtutea profesiei pleca pe corabie pentru mai mult timp. Dar aceasta nu făcea decât ca tainicele lor dorinţi să se aprindă şi mai tare.

Nenorocirea nu vine niciodată singură

În august 1986 Toader cu soţia au plecat în istorica croazieră pe corabia „Admiral Nahimov”, care se îndrepta din portul Novorosiisk spre Soci. Fetiţa de 8 ani tocmai răcise şi a rămas acasă în grija Anastasiei. Să fi ştiut bieţii părinţi ce-i aşteaptă, rămâneau şi ei acasă. S-au dus la fundul mării cu corabie cu tot, numărându-se printre sutele de victime, care nu au putut fi salvate…
Anastasia a devenit tutorele copilei. Nu mult după aceea s-a căsătorit cu Alexei. La început relaţia continua să fie una frumoasă. În fiecare dimineaţă el o trezea cu un sărut, se comporta ca un adevărat părinte cu fetiţa. Dar de cum copila a prins a se îmbolnăvi şi Anastasia era mai mult preocupată de sănătatea ei, proaspătul soţ a început să-şi arate nemulţumirea faţă de soţie.

A ajuns până la aceea că într-o zi i-a pus ultimatum: „Ori eu, ori acest copil străin!” Mirată și revoltată, Nastea i-a replicat: „Cum îți permiți să vorbești așa, Alic despre un copil rămas orfan de ambii părinți? Oare Catiușa ne este străină?! Dacă mă pui să aleg între tine și ea, eu o aleg pe ea. N-am de gând s-o duc la o casă de copii așa cum ți-ai dori tu”. Privirea lui a devenit momentan tăioasă. Astfel legătura lor a încetat pe neaşteptate. Chiar în acea zi Alexei a părăsit-o. N-a încercat să-l oprească şi i-a părut rău multă vreme…

Lacrimi, bucurie, fericire

Fata a crescut. A întâlnit un băiat bun, gruzin de naţionalitate. În ziua nunţii mătuşa i-a fost şi mamă şi tată. A plâns mult în acea zi. Îşi plângea soarta, plângea şi de bucuria mirelui şi miresei. Cei care i-au văzut lacrimile i-au spus că sunt spre fericirea tinerilor. Iar ea le-a răspuns: „Dacă-i aşa, atunci îi aşteaptă o viaţă lungă şi fericită.” După nuntă Catea a plecat cu soţul în ţara lui.

Anastasia îmi depăna povestea cu opt ani în urmă în timp ce călătoream cu autocarul de la Odesa spre Feodosia. Mă privea drept în ochi cu sinceritate şi căldură, când mi se destăinui: „Iar eu până în prezent nu m-am recăsătorit. Un suflet ca Alexei nu mi-a mai ieșit în cale. Rămăsesem însărcinată, însă în a treia lună de sarcină în urma unui tratament medicamentos am suferit avort spontan. Cred că așa mi-a fost scris să cunosc un singur bărbat în viața mea și să trăiesc mai mulți ani de una singură într-un apartament spațios. De fapt nu sunt singură. Țin legătura cu copiii mei. Ne auzim şi ne vedem de la distanţă aproape zilnic. În fiecare vară ei vin cu nepoţica la mine în Feodosia. Am o nepoţică foarte drăgălaşă. Ea este partea de fericire pe care am meritat-o. Am fost de câteva ori cu ei și în Moldova.”

Dar ce ți-i scris în frunte ți-i pus. În urmă cu doi ani Anastasia și-a întâlnit marea iubire în Feodosia. Alexei plecase din oraș. Se recăsătorise și locuia în Sevastopol. Soția cu care nu a putut avea copii, murise în urma unei boli incurabile și el a fost rugat de mama lui de aproape 90 de ani să se întoarcă acasă. Anastasia ținea legătura cu soacra. Revederea după 32 de ani cu soțul care a părăsit-o s-a produs la scara blocului în care locuia soacra. Momentul a fost emoționant. Au curs lacrimi de bucurie pe obrajii lor. Din prima clipă și-au dat seama că i-a cuprins același fior. Bărbatul a recunoscut că a suferit mult momentul rupturii, dar din orgoliu nu s-a întors să-i ceară iertare. Și-au spus cu sinceritate că au tânjit unul după celălalt, că au trăit nopți de suferință, cu lacrimi și durere. Tot în clipa revederii și-au dat seama că viața continuă și mai au încă multe de oferit și de primit viețuind împreună.

Nina Neculce

PUBLICITATE