Vadim Raimond: „Mărțișor”-ul i-a unit,ca pe doi frați, pentru totdeauna…

0
65

La început, știind că actualul număr al publicației periodice ,,Ziarul Nostru” este ultimul din luna februarie, ce, spre bucuria tuturor, n-a fost zgârcită și a izbutit să adune chiar suluri lungi ca niște dune pe sub garduri, dar, din păcate, să ne întristeze nespus prin numărul record al cazurilor Covid-19, am avut intenția de a ticlui o tabletă despre făurarul ce iată-iată ne părăsește. Până când în una dintre zilele trecute ocazional am răsfoit cu interes cărțulia ,,Gleb Ceaicovschi-Mereșanu (1919-1999)” editată și îngrijită de Svetlana Badrajan. Despre activitatea multilaterală a membrului Uniunii Compozitorilor din Moldova, profesorului universitar descendent din satul Mereșeni, r-nul Hâncești știe o întreagă țară. Intrigat de conținutul lucrării în cauză și nivelul ilustrativ înalt, am găsit la pagina 58 următoarele rânduri lapidare: ,,La inițiativa lui Gleb Ceaicovschi împreună cu Alexandru Fedco a fost inaugurat Festivalul ,,Mărțișor…”
Curiozitatea m-a făcut dintr-o dată să-mi pun fireasca întrebare: cine o fi fost acel Alexandru Fedco, de unde își trage oare rădăcinile? Căutările mele n-au fost zadarnice, deoarece până la urmă mi-a zâmbit norocul și am descoperit cu mare uimire de la niște cunoștințe vechi că A. Fedco s-a născut în satul Corestăuți, r-nul Ocnița. Buna dispoziție m-a cuprins atunci când interlocutor l-am avut pe strănepotul Vadim Raimond, care a acceptat cu bunăvoință să discutăm despre această marcantă personalitate a culturii naționale.

  • Stimate domn V. Raimond, cum l-ați cunoscut pe străbunelul dvs.?
  • Să fi avut vreo patru anișori, când au sosit împreună cu soția din Chișinău. Luându-mă încetișor în brațe, i-a spus cu glas moale mamei mele: ,,Jenică dragă, crede-mă pe mine, – băiețelul ista are să devină om mare…” Vă spun drept, acele cuvinte mi s-au întipărit în minte pentru toată viața. Ce puteam înțelege eu atunci? În anii adolescenței, însă, mi-am dat seama că ,,mare” înseamnă să fii om bun și de ajutor. Probabil, aceste calități le-a și avut în vedere străbunelul Alexandru. S-a bucurat mult când am îmbrăcat uniforma de polițist și am fost angajat la Inspectoratul raional Briceni. Deseori venea la casa părintească însoțit numaidecât de o cutie în care se afla vioara nedespărțită. Nu zic că avea, de-o vorbă, din acea neîntrecută virtuozitate a regretatului Dumitru Blajinu sau maestrului Nicolae Botgros, dar cânta cu suflet și îndemânatic. Nu știu de ce, dar am reținut un aforism spus cu tâlc de dumnealui în prezența părinților mei Veaceslav și Eugenia la noi acasă. ,,Scumpii mei, iubesc la nebunie oamenii, a căror forță este înțelepciunea” – cam așa sunau cele rostite de dânsul.
  • Nu vă pare că anume acest grăunte ascuns în subînțelesul cugetării de mai sus i-a dat imbold străbunelului care era director al Filarmonicii Naționale de a face un pas îndrăzneț, chiar temerar în cultura noastră și împreună cu Gleb Ceaicovschi-Mereșanu, regizor pe atunci, să inaugureze în îndepărtatul an 1967 prima ediție a Festivalului Internațional Muzical ,,Mărțișor”?
  • Fără doar și poate, numai că nu cunosc de-ajuns amănunte despre acele acțiuni hotărâtoare făcute fără nici o frică de cei doi. În genere străbunelului nu-i plăcea să se fălească cu realizările sale, era o fire modestă și punctuală. Probabil, au avut ca la orice început de înfruntat și multe dificultăți, totuși e evident că după scurgerea atâtor decenii piatra de temelie pusă de ei nu prinde mușchi. Lăudabila lor pornire a fost, rămâne și va fi indiscutabil un simbol al manifestărilor de bucurie în pragul primăverii. De fapt festivalul a fost conceput ca o gală a talentelor autentice, cu timpul, însă, aria lui s-a lărgit simțitor. Ar fi cazul de menționat că în perioada primelor decade ale lunii martie bogăția și diversitatea spectacolelor muzicale se desfășoară regulat, an de an, pe scenele Palatului Național ,,Nicolae Sulac”, Filarmonicii Naționale ,,Serghei Lunchevici”, Teatrului de Operă și Balet ,,Maria Bieșu”, Sălii cu Orgă din Chișinău, precum și în orașele Orhei, Cahul, Bălți, Soroca, Ungheni.
  • Presupun, spectatorilor li se oferea muzică de genuri diferite, nu-i așa?
  • Desigur, printre participanții festivalului se numărau ansambluri de cântece și dansuri populare și moderne, soliști vestiți din Republica Moldova, artiști cu renume din alte țări. Străbunelul nu contenea să ne împărtășească mulțumirea ce o primea de fiecare dată, când la ,,Mărțișor” avea fericita posibilitate să se reîntâlnească cu asemenea corifei ai artei muzicale, precum S. Rastropovici, A. Pahmutova, L. Cogan, I. Arhipova, S. Rihter, E. Obrazțova, A. Raikin, L. Zâkina, D. Oistrah, M. Esambaev. Nemaivorbind despre contactul direct și ajutorul dezinteresat acordat artiștilor noștri Ștefan Petrache, Anastasia Istrati, Andrei Vartic, Teodor Negară, membrilor legendarului ansamblu „Noroc” condus de Mihai Dolgan ș.a. De altfel, avea ascuns în sine un spirit de sacrificiu aparte, adică nu jelea propriile interese de dragul reușitei altor oameni din preajmă. Un exemplu concret. Când la Filarmonică au fost trecute la pierderi o mulțime de instrumente muzicale, dumnealui n-a uitat de baștină și a socotit că-i momentul potrivit de a le transmite pentru o viitoare folosință, transportându-le în satul natal Corestăuți. Vai, ce satisfacție au primit atunci muzicanții din localitate! S-au pricopsit cu trompete ca lumea, cu un clarinet, o cobză, un contrabas, tromboane și un țambal, ce au fost pe placul fraților Vasile și Alexandru Gonceariuc, Nicolae Racech, fraților Ion și Vasile Terlețchi, acordeoniștilor Pavel Tolbei, Valentin Lipsiuc, Iurie Malanciuc, fraților Avacum și Nicolae Stângaci. Fanfara din Corestăuți era vestită în întregul raion.
  • Cunosc faptul că de ceva vreme numai în Corestăuți, excepție făcând orașul Ocnița, exista o estradă de vară situată alături de Casa de Cultură. Cui, dacă nu-i secret, aparține ideea de a improviza o scenă în aer liber?
  • Ea parvine de la străbunelul meu și până la destrămarea URSS aici verile și toamnele se desfășurau nenumărate reprezentații artistice. Corestăuțenii, ba și locuitorii satelor învecinate i-au aplaudat pe vremea lor pe Nicolae Sulac, Maria Drăgan, Mihai Mateieșu, Angela Păduraru, Gheorghe Urschi, Veronica Mihai, Mihai Bătrânu, Nicolae Glib, Tamara Chițaniuc, Ion Suruceanu, alți artiști și colective din capitala republicii. Acum, din păcate, e cu totul altă situație, satele noastre au rămas uitate… Personal am avut ocazia în cadrul ,,Mărțișor”-ului să mă aflu printre spectatori la multe concerte susținute de artiști și colective vestite din țară pe scena Filarmonicii Naționale. I-am admirat, fiind în ospeție la străbunelul A. Fedco, cu mare plăcere pe dansatorii de la ,,Joc”, soliștii capelei corale ,,Doina” și ai orchestrei ,,Fluieraș”.
  • La figurat vorbind, simbioza celor doi mari patrioți ai culturii naționale, care au avut tărie și curaj de a fi inițiatorii unui atât de prestigios festival cum este ,,Mărțișor”-ul, a fost trainică și a rezistat cu vrednicie în timp , inclusiv până în zilele noastre. Credeți cumva că activitatea în comun a străbunelului Alexandru Fedco și a lui Gleb Ceaicovschi-Mereșanu a rămas o simplă asociere de scurtă durată, sau e vorba de altceva?
  • Afirm cu toată încrederea și cunoștința în cauză, că ,,Mărțișor”-ul i-a unit, ca pe doi frați, pentru totdeauna. Străbunelul meu nu uita să repete mereu, că fiecare merge pe picioarele lui. Iată de ce socot că anume răbdarea și chibzuința i-a însoțit în toată munca lor atât de nobilă, dar și de enormă răspundere.
    Mare este Dumnezeu… Și dacă destinul a vrut ca ambii să-și doarmă somnul de veci în Cimitirul Ortodox Central din Chișinău, înseamnă că există totuși o lege nescrisă ce i-a ținut atât de aproape pe cei doi, încât nu se pot despărți nici în lumile reci de lut.
    P.S.: Două nume notorii din cultura națională sortite să dăinuie întruna, amintind generațiilor viitoare despre valorosul și inegalabilul Festival Internațional Muzical ,,Mărțișor”, unul dintre inițiatorii căruia rămâne a fi corestăuțeanul Alexandru Fedco.
    Valentin Baraliuc

PUBLICITATE