Două Elene

0
112

Bunicii, în zilele de azi, îşi aduc aportul la educarea nepoţilor, dat fiind faptul că mulţi părinţi sunt nevoiţi să plece peste hotare ca să îşi câştige bucăţica de pâine. Salariile mai mari şi modul de viaţă mai plăcut şi agreabil le fac din ochi tinerilor din Moldova şi îi îndeamnă să lase baştina în favoarea unei altei vieţi. Sigur, îi macină dorul de casă, copii şi părinţi. Dar asta e realitatea şi, sigur, mulţi o acceptă aşa, dură cum este.

Poartă în suflet dorul pentru copilul său şi Ala cu Andrei din Drochia, doi tineri părinţi, plecaţi la munci peste hotarele ţării.
Fiica lor, Lenuţa, are patru ani şi trei luni. Merge la grădiniţă. Îi place să se afle printre copii. Faptul că stă cu bunica nu o deranjează, căci buna o iubeşte şi o creşte ca pe un puişor. Elena recită, cântă. Când vine, seara, de la grădiniţă, dintâi povesteşte ce a învăţat, nou, ce a mâncat la grădiniţă şi, sigur, cum s-a comportat, accentuând că a fost cea mai cuminte în grupă în acea zi. Iată ce mi-a povestit bunica ei, Elena:

  • Îmi ador nepoata care îmi poartă numele. Suntem două Elene. Fiica a ales să o numească astfel pe nepoată şi am acceptat cu bucurie. Elena mai are o bunică, Maria. Ne iubeşte, sigur, pe ambele, şi noi, la fel. Este odorul nostru scump. Chiar de fel nu mi-i greu să stau cu ea, să o educ, duc-aduc de la şi la grădiniţă. Educatoarele, Mihaela şi Silvia, sunt foarte atente cu copiii şi le intră în situaţie. Ne consolează şi ne susţin mult şi pe noi, bunicile, rămase să educe nepoţii, în lipsa părinţilor plecaţi departe, la munci. Locuim în Drochia, în-un oraş însorit şi plin de lume bună. Mă ajută cumetrele, vecinele. Chiar şi un sfat uneori nu strică, cu toate că am mai crescut copii. Au venit alte vremuri, alte gândiri şi obiceiuri sunt la modă, cum s-ar zice. Îndemn toţi bunicii să sară copiilor în ajutor şi să nu se eschiveze de a rolul de bunic sau bunică, căci sunt cele mai fericite haine ale sufletului unui Om.
    Elena Spinei
PUBLICITATE