Alina Semeniuc: Bugetele noastre sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor

0
157
Alina Semeniuc, primarul satului Crişcăuţi, preşedintele asociaţiei primarilor din raionul Donduşeni:

– Prima problemă, rezolvarea căreia îşi doresc toţi primarii este descentralizarea. Apoi este depolitizarea, iar primarii să fie independenţi de hotărârile luate. Autonomia locală ar fi soluţia care ar aduce rezolvarea problemelor de care se confruntă cetăţenii.

Bugetele noastre sunt insuficiente pentru rezolvarea problemelor acumulate pe parcursul anilor. Sursele financiare au scăzut comparativ cu anii precedenţi. Trebuie să facem faţă greutăţilor, să căutăm proiecte, dar iarăşi ni se cere contribuţie financiară şi iarăşi este o problemă. Este clar că dorim multe realizări, dar luăm problemele prioritare şi le rezolvăm pe rând, aşa ca într-o gospodărie. Nu ştiu de ce se întâmplă aşa, ori deja m-am obişnuit cu sărăcia, dar asta este.

Pandemia a influenţat mai mult psihologic, moral şi activitatea primăriei, dar tot ceea ce ne-am propus am reuşit să realizăm. Majoritatea primăriilor au făcut faţă şi au implementat toate proiectele propuse. Ne bucurăm de ceea ce avem şi am reuşit să facem în pofida tuturor greutăţilor.

Rolul reprezentanţilor autorităţilor publice locale este de a lucra pentru cetăţeni şi în măsura posibilităţilor să le hotărâm problemele lor. Altceva este că satele noastre pustiază. Îţi este straşnic să mergi pe  drumuri. Nu ai pentru cine face, când vezi case pustii, drumuri pe care nu mai merge nimeni. Tinerii pleacă, bătrânii rămaşi sunt neputincioşi.

Stimați colegi, primari si lucrători din administrația publică locală!

Vă aduc cele mai sincere felicitări și urări de bine cu prilejul sărbătorii profesionale, marcată la 1 februarie – Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală!

Această sărbătoare constituie un act de recunoştinţă şi apreciere a importanţei eforturilor depuse la dezvoltarea socio-economice şi culturale a comunităţilor noastre, soluţionării a diverselor probleme, volumul acestora fiind mult mai mare decât resursele de care dispunem.

Vă urez mult succes în activitate, urări de multă sănătate, prosperitate și bucurii. La multi ani prosperi!!!

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.