Destine sorocene: Familia doctorului Vasile Ursu

0
161

De fapt această  informație  despre medicul Vasile Ursu și familia sa, care în perioada interbelică a fost medic-șef la Spitalul Județean din Soroca a fost foarte puțină. Ceva amintiri. Mai mult cuvinte de laudă, dar curiozitatea și internetul ajută uneori.

Am descoperit Fundația Gheorghe Ursu, fiul Margaretei și a lui Vasile Ursu, ucis cu cruzime în închisoare de către românii comuniști. Pentru câțiva  dolari găsi-ți la Dânsul?.

Pentru că a fost Om!

Prin intermediul Fundației am făcut legătură cu copii lui Gheorghe și nepoții medicilor Ursu. Din puțina informație furnizată de nepoții Olga Ștefan și Andrei Ursu am reușit să încadrez în rama memoriei viața unor oameni care s-au dăruit fără scrupule slujirii medicinii. Au fost de toate. O viață liniștită în frumosul oraș de pe Nistru, furtunoasele evenimente din 1940 – 1941, reîntoarcerea la Galați…

O legendă a familiei Ursu, care mi-a relatat-o în e-mail-ul său Andrei Horia Ursu, spune că familia lor s-ar fi tras din Vasile Ursu Nicola de Albac, zis Horea (răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan), conducătorul revoltei țărănești din Transilvania, din 1784. Se pare că doctorul Ursu avea această informație de la bunicul său patern, al cărui familie venise la Galați din Transilvania. Coborâseră Urșii munții Transilvaniei cu oile spre Galați pe cunoscuta cale „transhumanta”. Numele Vasile a doctorului Ursu ne permite să intuim o legătură nevăzută dintre nemuritorul Horea și viitorul medic-șef al Spitalului Județean din Soroca. Gheorghe Ursu va continua tradiția de a păstra legătura nevăzută dintre Horea de Ablac și urmașii lui de peste veacuri. Nepotul lui Vasile Ursu primește numele Andrei din partea mamei lui, iar cel de al doilea, Horea (în memoria  lui Vasile Ursu Nucola de Ablac), din partea tatălui său. Familia Ursu nu posedă documente care ar confirma cele spuse de nepoții doctorului Ursu.

Vasile Ursu s-a născut la Galați pe la 1885. Acolo a urmat studiile medii generale, ca mai apoi să învețe medicina mai întâi la Padova, ca apoi să și le continue la Cluj. O fotografie veche din arhiva nepoților îl arată la 1911 la Spitalul din Coltea, unde probabil își făcea rezidentura.

În lucrarea sa de licență, Dr. Vasile Ursu a propus, pentru prima dată în România, folosirea  rahi-anesteziei la naștere, și a fost primul pe țară care a aplicat-o.

„Bunicul fuse-se un om foarte studios, deși se trăgea dintr-o familie simplă. Învăța-se franceza, iar în timpul primului război mondial a slujit ca doctor de campanie, își aduce aminte Olga Ștefan, nepoata Dr. Ursu. Era abonat și primea reviste de specialitate de peste hotare, și a transmis și copiilor lui pasiunea cărții, muzicii, a cunoașterii. Toți prietenii tatălui meu care i-au cunoscut părinții la Galați, după război îi admirau grozav pentru erudiția  lor și mulțimea de cărți și discuri din casă”.

Din 1919 a fost profesor la facultatea de medicină din Cluj, unde și se cunoaște cu viitoarea soție Margareta Stoessel, care își făcea acolo studiile în medicină. Margareta absolvește Liceul la Cluj la 1919. O altă fotografie de epocă, din 1920, o atestă pe Margareta în Sala de cursuri de chirurgie. Unica fată dintr-o mare promoție de băieți.

La Soroca, familia Ursu a sosit undeva pe la 1924. În Albumul de familie a neamului Ursu se află o fotografie, poza a unu copac Cireșar înzăpezit, un cireșar pe care Dr. Vasile Ursu cu mâna sa a scris: Sub geamul domnitorului (Soroca: 1924 – 1941).

Posibil că medicii Ursu, Vasile și Margareta au venit la Soroca de la Galați prin Iași, de unde cu trenul au mers la Bălți, Florești, iar de acolo cu birjarul, precum și Nicolae Iorga la 1905, Dumitru Iov la începutul anilor 20 ai sec. XX, au luat drumul Sorocii. Frumusețea unei lumi scăldate din ceruri de Soarele luminos, iar din luncă, de apele limpizi și repede curgătoare ale râului Nistru, i-a primit cu toată bunătate oamenilor din aceste locuri Dumnezeiești.

La numai doi ani de la sosire în familia medicilor Ursu se naște primul copil Gheorghe, numit cu gingășie de către părinți, Babu. Voi spune și câteva cuvinte despre fiul medicilor Ursu, se merită. Este încă o personalitate care a dat-o Soroca.

Gheorghe Ursu (Babu) și-a făcut studiile primare și liceale la Soroca (1932-1941). A avut o copilărie fericită în frumosul oraș de pe Nistru, cu mulți prieteni, se bucura de o mare libertate. A mai avut o soră – Georgeta, după soț Berdan. În clipele de nostalgie își aducea aminte cu tristețe de frumoasele clipe ale copilăriei petrecute sub zidurile misterioasei Cetăți Soroca. Bătrâna Cetate Soroca a fost un bun altoi pentru mulți ce au pornit în mare lume din această luncă de râu și au luat cu ei demnitatea, dragostea de țară și nesecata dorință de libertate. Pentru care mulți au plătit cu capul. Printre dânșii și fiul medicilor Ursu, cu gingășie numit Babu. După ce părinții s-au refugiat la 1941, la Galați, și-a continuat studiile la Liceul Național Vasile Alecsandri, pe care l-a absolvit la 1945. Constructor, poet, disident. Critic al regimului totalitar a lui N. Ceaușescu, avea legături cu multe personalități din cercurile literare și artistice din București. Conștient a dus un zilnic în care critica dur regimul totalitar a lui N. Ceaușescu – 61 de caiete. A fost căsătorit cu Sorana. Au avut doi copii – Olga Ștefan și Andrei Ursu. Din 1984 este luat sub supraveghere de Securitatea comunistă. La 21 septembrie 1985 este arestat, maltratat și torturat. Ca urmare a rănilor interne primite de la torționiști a decedat la 17 noiembrie 1985. Autorul volumului Europa Mea, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991.

Doctorii Ursu aveau aceiași specialitate – Chirurgia obstetrică și ginecologie.

Pe parcursul aflării Familiei Ursu în serviciu la Soroca (1924 –1941) medicii Ursu au lucrat ca medici chirurgi. Vasile a fost medicul-șef al Secției de obstetrică-ginecologie, a Secției de chirurgie, medic-șef al Spitalului Județean din Soroca. Au lucrat cinstit, fiind cunoscuți pe întregul ținut al Sorocii ca medici bine calificați. Profesionalitatea și bunătatea lor era pe larg apreciată atât de colegi cât și de pacienți Spitalului. Nu și-au permis să accepte bani de la pacienții nevoiași, Însăși Margareta le oferea pacienților săraci bucate din propriile lor rezerve, la bucătăria Spitalului. De această bunătate a familiei Ursu se bucurau și o parte din pacienții săraci care veneau la consultație la medicii Ursu.

Când Rusia sovietică a ocupa, în urma unui ultimatum adresat României, Basarabia doctorii Ursu au rămas la Soroca, fiind printre puținii români din țară care au ales să activeze în continuare la Spitalul din Soroca. Odată cu începutul operațiunilor militare contra URSS de către Germania fascistă, pe la sfârșitul lui iunie – începutul lui iulie 1941, Spitalul din Soroca este evacuat în Ucraina de unde trebuia să ajungă în Rusia. Din amintirile Olgăi Ștefan, se vede că refugiații ar fi ajuns până la orășelul Zenkov din regiunea Poltava, unde au fost ajunși din urmă de trupele germane. Familia Ursu i-a decizia de a se întoarce înapoi la Soroca, la Spital. În timpul retragerii din Ucraina, au îndurat greutăți enorme, mai ales din cauza lipsei de mâncare. Au fost momente când Babu (Gheorghe) a ajuns să mănânce coajă și rădăcini de copac pentru a-și ceda rația de coajă de pâine surorii mai mici, Georgeta. Un timp au mers cu căruța dar cea mai mare parte a drumului au mers pe jos. Pribegirea lor spre casa din Soroca a fost destul de dură. Nu au fost nici într-un caz privilegiați ca medici, dar ei nici nu au încercat să admită așa ceva. Nu erau ei acei oameni care să se folosească de așa condiții. Erau multe zile când nici nu aveau ce mânca, și multe nopți tremurau de frig în nopțile reci de toamnă – început de iarnă, toți patru – Vasile, Margareta și cei doi copii, Babu de 14 ani și Georgeta de 12 ani.

La întoarcere la Soroca, pe la sfârșitul anului 1941, au găsit casa din curtea spitalului ocupată de un ofițer german. Puși în situație, familia Ursu ocupă o dependență de a casei. Ofițerul german a apreciat mult colecțiile de discuri, albume de artă și chiar biblioteca franceză a Dr. Ursu, unde Anatole France era autorul preferat.

Vremurile erau tulburi și îngrozitoare. Holocaustul își lua jertfele nevinovate. Părinții Margaretei, evrei din Transilvania, da și rudele cele mai apropiate ale Margaretei sunt trimise la Auschwits, unde și-au pierdut viața. La Soroca, ofițerul neamț se vede că cunoștea că Margareta se trage din evrei. Poate din pozele din Albumul de familie, din documentele care au încăput în mâinile lui, dar nu a denunțat-o la Gestapo sau Siguranță. Posibil că profesionalismul Dr. Vasile Ursu, care opera soldații râniți evacuați de pe front, a fost acel colac de salvare pentru întreaga familie Ursu. Nu se bucurau de nici o simpatie din partea ofițerului german. Situația era destul de tensionată în casele din ograda Spitalului județean Soroca. Holocaustul devenea din ce în ce mai cunoscut și tot mai aproape de Soroca. În această situație tensionată medicii Ursu decid să se refugieze la Galați, la părinți.

Dr. Ursu se va mai întoarce încă o dată la Soroca, unde va găsi casa devastată. Nici o urmă de bogatele colecții.

După război, Dr. Vasile Ursu, odată cu instalarea guvernului Petru Groza, fără a fi membru al PCR sau al vreunui alt partid de stânga, dar cunoscut și la Galați ca un bun specialist în medicină, doctor cu renume, este numit în funcția de Prefect „democrat-popular” al Galaților. La numai nici un an a fost eliberat din funcție. Nu a fost niciodată membru al partidului comunist din România. Margareta ar fi fost președinta Femeilor Democratice din Galați sau președinta Crucii Roșii din același oraș, dar de scurtă durată, doar nici Dr. Margareta Ursu nu era membră a PCR.

„Dr. Vasile Ursu a văzut internaționalismul promovat de comuniști ca o unică alternativă la regimurile extreme de dreapta, împotriva cărora partidele istorice capotase la începutul anilor ’30, Probabil că-i vedea pe comuniști ca un fel de socialiști, cei pe care el îi simpatiza din tinerețe. Astfel a fost tentat să creadă în utopia egalitaristă pe care comuniștii o propovăduiau, în așa măsură încât era gata să le ierte metodele nedemocratice, ilegale, în ideea că masele vor îmbrățișa comunismul odată educate, și vor fi mai fericite, – vorbește despre iluziile bunicului, nepoata Olga. În mare măsură acesta a fost și magnetul care l-a atras și pe Babu și pe alți intelectuali onești ai vremii către Partidul Comunist Român”.

Foarte des, nepoții doctorilor Ursu veneau de la București unde locuiau cu părinții, la bunei. Îi numeau Papa Vasile și Mama Margareta. Acasă la ei era cald, plăcut, bine. În timpul rece, încălzirea se făcea la sobe cu coji de semințe de floarea soarelui și vălătuci de lemne de foc. Au fost și ierni destul de grele, dar au rezistat.

Ulterior, prin anii ’48-’50 ai secolului trecut, Dr. Vasile Ursu a fost scos la pensie, cu toate că era în stare fizică să mai lucreze ca profesor în medicină, doar avea numai 63-65 de ani. A făcut o plângere în acest sens la minister, cerând și o audiență la ministrul sănătății de atunci Nicolae Bagdasar, care-i fusese coleg de facultate și prieten. Acest nu l-a primit imediat, din care cauză Dr. Vasile Ursu a renunțat să mai insiste la reîntoarcerea sa în serviciu. Se vede că Dr. Ursu a căzut în dizgrația comuniștilor români. Un timp oarecare a avut un cabinet privat acasă, ca mai apoi să nu i se mai permită să lucreze. Soția Margareta a mai lucrat vreo zece ani la Spitalul din Galați și policlinica din cartierul unde locuiau doctorii Ursu.

Sfârșitul încununează opera, numai nu în cazul dat. Margareta și Vasile Ursu care întreaga lor viață în salvarea vieții oamenilor, și-au terminat cariera în dezamăgire.

În anii 60, îmbătrânind și fiindu-le tot mai greu în viața de toate zilele, copiii, Babu și Georgeta i-au adus la București, în Piața Kogălniceanu. Au locuit într-o cameră nu prea mare, extrem de modestă, parte dintr-un mic apartament în comun cu altă doamnă. La Galați rămăseseră o casă mare și confortabilă pe care o închiriau, cu o mare grădină înfrumusețată de un mare nuc, câțiva pomi fructiferi, flori și zarzavaturi, pe care Dr. Ursu o îngrijea cu mare pasiune și pricepere.

Au mai trăit vreo zece ani la București, în condiții umilitoare pentru aceste două mari personalități din medicina interbelică de la Soroca a cărora întreagă viață a fost dedicată ajutorării altora. Dr. Margareta Ursu a decedat după o lungă și grea suferință. Doctorul Vasile Ursu a decedat pe la pe la sfârșitul anului 1975-începutul anului 1976, în urma unei operații la ochi, prost tratată post-operator, în spital. Avea la 91 de ani.

Nicolae Bulat

Muzeul de Istorie și Etnografie Soroca

PUBLICITATE