Dansul andrelelor cât viața de lung

0
315

Nina Ababii Se trage dintr-o familie numeroasă, cu patru copii. De când se ține minte, maică-sa, serile, împletea.

Ba niște ciorapi de lână, ba o jiletcuță, cum se zicea pe la ei. Avea nu un copil, dar patru. Dar ei, numai într-o zi de iarnă, necesitau câte o pereche de ciorapi, o pereche de mănuși, căciulă, fular.

E-hei! Dar de câte ori ba unul pierdea o mănușă, ba altul uita pe undeva fularul, iar al treilea, într-o bătaie a băiețandrilor din mahala venea, plângând, fără căciulă…

Așa că femeia nu mai lăsa andrelele din mâini…
Nina nici nu și-o amintește pe maică-sa, stând așa, pur și simplu, la sfat cu vecinele sau cumetrele. Chiar nu avea timp nici în serile lungi de iarnă, nici în zile de sărbători religioase…

Locușorul ei preferat de lucru era lângă soba caldă. Copiii adormeau în zgomotul andrelelor, iar uneori și se trezeau la fel. Pe atunci, fiind mici, nu se întrebau, oare a dormit mama astă noapte ori nu? Acum Nina, amintindu-și acele vremuri, e convinsă – luându-se cu lucrul, femeia putea să nu doarmă toată noaptea.


Nu are timp de stat degeaba, dar și de dormit măcar un pic mai mult nici ea, Nina. Are 29 de ani. Este originară din Țarigrad, dar locuiește în Drochia. Aici s-a căsătorit, format o familie frumoasă, căci ăsta era visul ei cel mare. Exemplul mamei și dragostea pentru împletit au fost molipsitoare pentru ea. Cum? Mi-a povestit chiar ea.

  • Eu am fost unica fată din trei care am îndrăgit această ocupație. Câte odată, mă așezam lângă mama și începeam a împleti în două andrele. Erau fulare mici, pentru păpușele… apoi am deprins a lucra în cinci andrele. Așa am făcut prima pereche de botocei, cum se zice pe la noi. Asta fost când eram prin clasa a șasea. Am dăruit acei botocei unei vecine care avea o fetiță de șase luni. Eram cea mai fericită, în primul rând că am reușit să fac o lucrare în cinci andrele și, doi, că am bucurat pe cineva.
  • Când pasiunea mamei a devenit o necesitate?
  • M-am întors cu fața spre împletit când eram însărcinată cu primul copilaș, acum cinci ani. Până atunci nu prea aveam răbdare să împletesc. Cred că și-a pus amprenta sarcina. Multe mămici anume în perioada asta caută ocupații de acest gen pentru suflet. Am început cu o păturică pentru băiețelul meu care trebuia să se nască și am ajuns la seturi întregi pentru copii care le fac la comandă.
  • Ce fel de ațe folosiți?
  • Mă bucură faptul că acum am o alegere largă la firele din care tricotez seturile, adică aceleași lucrușoare călduțe care le împletea și maică-mea: căciulițe, fulărașe, mănușele, ciorăpei. Aleg cea mai finuță lâniță cu o prelucrare perfectă. Dar lucrul cel mai important în tot ceea ce fac este acela de a mă bucura și mândri cu ceea ce fac cu mâinile mele și că pot bucura mămicile cu copilașii lor. Am o satisfacție enormă atunci când finisez o lucrare și este pe plac celui care a comandat-o.
  • Ce ocupații de suflet mai aveți?
  • Cos și icoane cu biser. Este o ocupație foarte migăloasă, dar și frumoasă.
  • Am înțeles că aveți un băiețel. Lui ce îi împletiți?
  • Da, am un fecior de patru ani și sunt însărcinată cu al doilea. Pentru nou născutul pe care îl așteptăm cu ardoare, la fel fac totul, începând de la botocei și costumașul de externare din maternitate și plăpumioară. Iar celui mai mare, ca și maică-mea în copilăria mea – căciulițe, mănușițe, ciorăpei, fulărașe.
  • Cred că o să le păstrați pe toate ca pe o mărturie a copilăriei, ori un talisman cu iz de amintiri.
    Elena SPINEI
PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Vă rugăm să introduceți numele dvs.